Asus a lansat căștile RoG Strix Fusion 500 și tastatura RoG Strix Flare

By | April 4, 2018

Căștile RoG Strix Fusion 500 sunt următorul model după Fusion 300. O pereche de căști 7.1, cu iluminare Aura și cu propria aplicație de Android. Ce faci cu aplicația de Android? În caz că ai mai multe căști de același fel, le poți sincroniza culorile între ele.

Fusion 500 au drivere de 50mm, un DAC ESS ES9018 și un amplificator SABRE9601K. Teoretic, spațializarea 7.1 ar trebui să fie reglată foarte bine pentru PUBG. Dar pe lângă asta, Asus chiar se mândrește că această pereche de căști suportă standardul Hi-Res audio și că este calibrată de Bongiovi Acoustics. Nu de formație, ci de un studio audio profesional.

Controlul pentru volum este tactil, pe una dintre căști, iar microfonul se retrage discret. Mi-a plăcut că microfonul se pune pe mute dacă este retractat. Căștile vin cu două seturi de pad-uri pentru urechi. Una care izolează foarte bine zgomotul de fundal și alta care izoleaza mai puțin, dar este mai confortabilă.

Având atât de multe tehnologii hardware-embedded, căștile se conectează pe USB, nu pe jack 3.5″, atât la PC cât și la PS4 sau alte dispozitive. Prețul va fi în jur de 850 de lei. Am primit o pereche pentru teste. Sunt tare curios de ce impresie îmi vor face, pentru că până acum nu am testat decât căști audio.

Tastatura RoG Strix Flare este cu switch-uri Cherry MX RGB. Pe lângă iluminarea RGB a tastelor, are și o iluminare RGB periferică, care proiectează lumina pe birou. Personal nu sunt un mare fan al luminilor. Am un mouse RoG Gladius la care nu m-a interesat niciodată acest aspect.

O altă particularitate a tastaturii este că deasupra numpad-ului are o tăbliță de plexiglass, iluminată cu logo-ul RoG. În cutie mai există încă o tăbliță, care poate fi personalizată fie prin sablare fie prin lipirea unui autocolant. Probabil că românii, din reflex, își vor sabla numărul de la mașină pe ele.

Altceva? Are două mufe USB, unul pentru tastatură și unul pentru USB passthrough, adică un alt port pe tastatură, la care poți conecta un dispozitiv pe USB (de exemplu telefonul pentru încărcare). Are și palm-rest și un scroll pentru volum și memorie pentru setări. Mi-a plăcut, dar încă nu sunt pregătit să dau 800 de lei pe o tastatură.

Totuși, mulți alții sunt pregătiți, judecând după faptul că industria de gaming crește sănătos de la an la an. Și eu sunt ok cu asta, pentru că sper ca peste ani, toate brizbrizurile de pe perifericele de gaming să devină standarde pentru perifericele obișnuite.

Spune-ți și tu părerea: