Asus a lansat trei telefoane interesante în România

By | March 11, 2016

Asus a lansat ieri trei telefoane din seria ZenFone pe piața din România. Acestea sunt, în ordinea numerelor de pe tricouri:

Primul dintre ele este un telefon cu zoom optic de 3x (cum este la aparatele foto), cel de-al doilea este o versiune mai arătoasă a telefonului pe care l-am testat și eu anul trecut, iar ultimul are o baterie mare cât leafa unui parlamentar.

Asus ZenFone Zoom

Fără îndoială cel mai interesant dintre toate este ZenFone Zoom. Un telefon cu display de 5.5″, pentru cei care vor să fie siguri că pot suplini o cameră foto mică printr-un telefon. Camera telefonului are OIS, focalizare prin laser și un sistem de lentile cu 10 elemente creat de japonezii de la Hoya, cei care produc filtre pentru aparatele foto profesionale. Senzorul de imagine este de la Panasonic (SmartFSI).

asus-zenfone-zoom

Producătorii promit că ZenFone Zoom focalizează în 0.03 secunde și că poate face și fotografii macro de la 5 centrimetri apropriere. Pe lângă asta, au inclus în pachet și un bliț separat, care se atașează magnetic de telefon.

Are un procesor Intel Atom pe 22nm, 4 GB DDR3, spațiu de stocare până la 64 GB și baterie de 3.000 mAh cu încărcare rapidă. Mi-a plăcut de când am citit despre el și sper să apuc să-i fac un test.

Specificații ZenFone Zoom ‏(ZX551ML):

  • Android 5.0 Lollipop cu interfață ASUS ZenUI
  • Dimensiune telefon: 158.9 x 78.84 x 5 ~ 11.95 mm
  • Greutate telefon: 185 g (cu baterie)
  • Chipset: Intel Atom Quad Core Z3580 64-bit (2.3GHz), PowerVR G6430, cu suport OpenGL 3.0
  • Memorie: 4GB LPDDR3 RAM
  • Stocare: 64GB Flash, 5GB ASUS Webstorage gratuit pentru restul vieții
  • Slot de memorie: Card Micro-SD (până la 128 GB)
  • Wireless: WLAN 802.11 a/b/g/n/ac
  • USB, Bluetooth V4.0+EDR , NFC
  • Micro SIM, 2G/3G/4G
  • Navigație: GPS/GLONASS/BDS
  • Ecran: IPS 5.5 inci, Full HD 1920×1080/403 PPI, Corning Gorilla Glass 4, rezistent la zgârieturi cu tratament anti-amprente, Full Lamination, Supports GloveTouch input
  • Baterie: 3000 mAh Li-Polimer (nedetașabilă), BoostMaster (încărcare 60% în 39 min)
  • Cameră frontală: 5 MP
  • Cameră principală: 13 MP, Focalizare Automată Laser 0.03 secunde, Bliț LED bi-color, OIS, lentile HOYA cu 10 elemente, zoom optic 3X, senzor Panasonic
  • Conector Audio: 3.5mm
  • Senzori: Accelerometru/Busolă/Giroscop/Proximitate/Senzor de Lumină Ambientală/Senzor magnetic
  • Bliț ZenFlash inclus în pachet
  • Preț: 2.500 lei [link evoMAG]

Asus ZenFone 2 Deluxe Special Edition

Acest ultra super telefon deluxe special este în principiu același cu Asus ZenFone 2 pe care l-am testat anul trecut, însă are procesorul tactat la 2.5 GHz și capacitate de stocare mai mare (128 GB interni + card microSD de 128 GB).

asus-zenfone-deluxe

De fapt, uitați toate astea, cine îl va cumpăra o va face pentru cele două carcase din pachet. Carbon Night este așa și așa, dar Silver Polygon arată foarte mișto.

Specificații ZenFone 2 Deluxe Special Edition

  • Android 5.0 (Lollipop) cu ASUS ZenUI
  • Dimensiune telefon: 77.2 x 152.5 x 3.9 ~ 10.9 mm
  • Greutate telefon: 170 g (cu baterie)
  • Chipset: Intel Atom Quad Core Z3590 64-bit (2.5GHz), PowerVR G6430, cu suport OpenGL 3.0
  • Memorie: 4GB RAM LPDDR3
  • Stocare: 256GB (128GB eMMC Flash + 128GB MicroSD card), 5GB ASUS Webstorage gratuit pentru restul vieții
  • Slot de memorie: ocupat
  • Wireless: WLAN 802.11 a/b/g/n/ac
  • Micro USB (support OTG), Bluetooth V4.0, NFC
  • Două cartele Micro SIM, SIM1 Permite 2G/3G/4G, SIM2 Permite 2G (numai convorbiri), Suport Dual SIM cu Funcție Dual Active
  • Navigație: GPS/GLONASS/BDS
  • Ecran: IPS 5.5inci, Full HD 1920×1080, Corning Gorilla Glass 3, rezistent la zgârieturi cu tratament anti-amprente, Full Lamination, Supports GloveTouch input
  • Baterie: 3000 mAh Li-Polimer (nedetașabilă), BoostMaster (încărcare 60% în 39 min)
  • Cameră frontală: 5 MP, focalizare fixă, diafragmă F2.0
  • Cameră principală: 13 MP, focalizare automată, bliț bi-color Real Tone, lentile cu 5 elemente
  • Senzori: Accelerometru/Busolă/Giroscop/Proximitate/Senzor de Lumină Ambientală
  • Asphalt 8 de la Game-loft este furnizat împreună cu 24000 monede gratuite.
  • Preț: 2.300 lei [link eMAG]

Asus ZenFone Max

Dacă ai vreo cabană undeva pe la munte și n-ai grup electogen, nu te mai obosi să-ți cumperi. Ia direct un ZenFone Max și ai rezolvat problema. Cu o baterie de 5000 mAh probabil că poți conectezi și o bormașină la el, în caz că ai nevoie să mai dai o gaură prin casă.

asus-zenfone-max

Are dimensiuni decente însă din cauza bateriei, este cam greoid: 202 gr. Spre deosebire de celelalte două, acesta are un procesor de la Qualcomm, Snapdragon 410, nu un Intel.

 Specificații ZenFone Max

  • Android 5.0 Lollipop cu ASUS ZenUI
  • Dimensiune: 77.5 x 156 x 10.55 mm
  • Greutate: 202 g (cu baterie)
  • Chipset: Qualcomm MSM8916 QuadCore 1.2GHz
  • GPU: Adreno 306
  • Memorie: 2GB RAM LPDDR3
  • Stocare: 16GB eMMC Flash, 5GB ASUS Webstorage gratuit pentru restul vieții
  • Slot de memorie: Micro-SD (până la 64 GB)
  • Wireless: WLAN 802.11 b/g/n, Wi-Fi direct
  • Micro USB (support OTG)
  • Bluetooth V4.0+EDR +A2DP
  • Două cartele Micro SIM, SIM1 Permite 2G/3G/4G, SIM2 Permite 2G/3G/4G, Dual SIM, Dual Stand By
  • Navigație: GPS, GLONASS, AGPS & BDS
  • Ecran: IPS, 5.5inci, HD 1280×720, Corning Glass Glass 4, rezistent la zgârieturi cu tratament anti-amprente, luminozitate 450nits, Full Lamination,
  • Supports GloveTouch input
  • Baterie: 5000 mAh Li-Polimer (nedetașabilă), functie de Power Bank
  • Timp de Standby: 914 ore
  • Timp de convorbire: 37.63 ore
  • Cameră frontală: 5 MP, diafragmă F2.0
  • Cameră principală: 13 MP, focalizare automată laser în 0.03 secunde, diafragmă F2.0, bliț LED Real Tone
  • Conector Audio: 3.5mm
  • Senzori: Accelerometru/Busolă/Proximitate/Senzor de Lumină Ambientală/Senzor magnetic
  • Preț: 900 lei [link eMAG]

Îmi place că pentru fiecare model, Asus a ales o nișă pentru care a decis să ducă specificațiile până la maxim. În momentul de față, singurul lucru pe care l-aș putea imputa ar fi că vin cu Android 5.0, fiind lansate pe piața internațională în 2015. Dar d-abia aștept să mă joc cu ZenFone Zoom, presimt că o să mă distrez.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

2 comentarii la “Asus a lansat trei telefoane interesante în România

Spune-ți și tu părerea: