Cele mai citite articole de anul trecut și încă două-trei vorbe

By | January 12, 2016

Am vrut să fac acest articol la final de an, așa cum îl face toată lumea, însă am amânat pentru că eram “în deplasare” și nu aveam timp să-l fac așa cum vreau. Ca o notă personală, anul trecut a fost anul în care chiar toată lumea a aflat despre blog. Eu nu i-am făcut niciodată publicitate prin viu grai însă până la urmă au aflat toți cei care mă cunosc. Până și mama îl citește.

În 2015 am scris 420 de articole, un pic mai mult de un articol pe zi, iar timp de 80 de zile (în perioada 12 aprilie – 30 iunie) am postat neîntrerupt cel puțin un articol pe zi.

Topul celor mai citite articole scrise în 2015:

1) 11 sfaturi pentru taximetriști. Dintre toate articolele interesante și utile de pe blog, aș fi preferat să se viralizeze oricare altul. Pe acesta l-am scris într-o noapte târziu mai mult ca o glumă de interior între mine și cititorii uzuali ai blogului, care știu cât de mult iubesc eu taximetriștii. L-am publicat într-una din zilele în care eram în vacanță și apoi am urcat la munte. Peste două zile când am ajuns din nou la semnal am văzut dezastrul… 795 de share-uri și 2.370 like-uri.

2) Sunt sau nu sunt originale ceasurile de pe Elefant? Era ceva un pic greșit dacă în top nu era și un articol legat de ceasuri. Cred că a avut succes pentru că l-am scris într-o manieră foarte simplistă.

3) Cum poți verifica dacă un parfum este original. O consecință a faptului că parfumurile de la noi sunt foarte scumpe. Oamenii caută alternative, dar sunt cu ochii în patru după falsuri.

4) Hamburgeri de la Oro Toro din AFI. Mai are rost să spun că mi-a făcut plăcere să fac “munca de teren” pentru articolul ăsta? Totuși, părerile sunt împărțite în privința burgerilor. Nu toți apreciază gustul puternic de afumătură.

5) Lista cu magazine participante Black Friday 2015. Articolul tradițional de Black Friday a strâns în două-trei zile atâți vizitatori unici cât să prindă ultimul loc din top 5.

Topul celor mai citite articole scrise din anii precedenți:

1) RCS-RDS oferă tablete și TV-uri LED abonaților.

2) Cum să faci un plic dintr-o foaie A4.

3) Sfaturi pentru un frigider nou.

4) Pată galbenă pe display-ul de la telefon.

5) Poți folosi orice încărcător microUSB pentru un telefon/tabletă?

A fost și anul cu cele mai multe comentarii. A crescut și numărul și frecvența lor. Pe 22 decembrie se împlineau 4.000 de comentarii aprobate iar acum au crescut cu peste 100. Pentru mine asta este cel mai important, să devenim o comunitate. Așa că le mulțumesc celor care-și fac timp să-și spună părerea:

top-comentatori-2015

Anul trecut au fost ~213.000 vizitatori unici (cam dublu față de anul trecut) și 400.000 de afișări. Asta înseamnă în jur de 580 de unici pe zi, însă în ultimele luni numărul se îndreaptă spre 1.000. Mai jos sunt datele prin T5:

t5-date-2015

Avem date și despre cititori. În primul rând vârsta și sexul. Sunt chiar și câteva fete printre noi 🙂

cititori-blog-2015

Iată și țările din care este citit blogul (“not set” presupun că sunt popoarele nomade):

cititori-blog-2015-tari

Şi județele din România din care avem cititori:

cititori-blog-2015-romania

Dacă sunteți interesați de date de sub capotă, va trebui să mă credeți pe cuvânt că:

  • 60% dintre cititori folosesc Chrome, 13% Firefox (ce rău a ajuns) și 8% Safari;
  • 56% dintre voi citiți blogul de pe desktop, 36% de pe telefon și doar 5% de pe tabletă;
  • 32% dintre cititori au Samsung, 23% Apple și următorul device folosit este Allview (6%)

Planuri pentru anul în curs? Sper să reușesc să mă mențin pe linia de plutire cu cel puțin un articol pe zi și sper să ofer mai multe beneficii cititorilor. În continuare nu pot să-mi dau seama dacă prefer să scriu două zile la un review sau să folosesc acel timp pentru a scrie 3-4 articole mai mici, care poate ar avea mai mult succes.

Poate reușesc să îmi eficientizez mai bine timpul și să scriu despre fiecare gadget pe care mi-l cumpăr, aparent nu pot ține pasul. Încă o chestie care mă enervează este că uneori șlefuiesc articolele atât de mult încât trece momentul prielnic pentru a le publica (de exemplu acesta).

Cu puțin noroc, rezolvăm și problemele astea în 2016 🙂

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

5 comentarii la “Cele mai citite articole de anul trecut și încă două-trei vorbe

  1. Mihai

    Nu îmi vine sa cred câte comentarii sunt la articolul despre taximetriști și cât de greu sunt de citit din cauza dezacordurilor gramaticale sau a lipsei de punctuație.
    Mult succes în noul an. Mie unul cele mai utile articole îmi sunt cele săptămânale de Tech News. Nu am zilnic timp sa vad ce mai e nou prin lume, dar știu ca le aflu de la tine duminica intre 22-23 🙂

    Reply
    1. Revo Post author

      Mersi că mi-ai spus, în ultimul timp a fost între 22-23 pentru că am fost eu foarte ocupat. De regulă încerc să le pun mai devreme 🙂

  2. doru

    Mult succes în continuare. Eu te urmăresc de peste un an și am s’o fac continuare. Sunt convins că mulți alții o vor face.

    Reply

Spune-ți și tu părerea: