Haine impermeabile – sau cum să nu-ţi pese de ploaie

By | October 8, 2017

Din şapte zile, doar două sunt libere. Prea puţine ca să stăm în casă şi să fim deprimaţi în caz că plouă. Nu mai bine îmbrăcăm nişte haine impermeabile şi ne vedem liniştiţi de viaţă?

Pentru că nu-mi place să am o mână ocupată cu umbrela am trecut mai întâi la o pelerină subţire. Pe care nu o aveam niciodată cu mine. Aşa că ulterior am rezolvat problema în felul următor:

Jachetă impermeabilă Arpenaz 300 – O am de anul trecut şi sunt foarte încântat de ea. Am cumpărat-o în primul rând pentru că are o culoare normală, deci o pot purta oriunde. Are buzunare cu fermoar peste tot, inclusiv unul la piept pentru telefon şi unul interior pentru portofel. Să vă uitaţi la clipul de prezentare de pe site.

haina impermeabila

Cea mai tare chestie este că jacheta are pe interior un polar detaşabil prins cu capse respectiv fermoar. Pe site scrie că rezistă la o ploaie de 2 ore. N-am testat-o în condiţii extreme, dar ceva îmi spune că rezistă. Era ultima bucată când am luat-o şi mai mereu este stocul epuizat pe site.

Încălţăminte impermeabilă Arpenaz 100 – Cumpăraţi anul acesta, înainte de a pleca în Irlanda. Din nou, culori decente pentru a putea fi purtaţi la blugi. Ca şi jacheta, când i-am luat, erau ultima măsură 45 de pe raft. Mi-au ţinut cald la 7-10 grade, dar piciorul nu respiră foarte mult în ei. Talpa este groasă şi o idee mai grea, dar mie mi se par foarte comozi. Dacă vreţi pentru băltoace serioase, vă recomand versiunea mid.

încălţăminte impermeabilă

Au şi pantaloni impermeabili, dar pe mine nu mă deranjează atât de mult să-mi ud blugii. Pe viitor cred că mai cumpăr un spray impermeabilizant şi am rezolvat definitiv problema.

Vorba lui George, prietenul nostru din Irlanda: “De ce să-ţi strice o zi întreagă o ploaie de 15 minute?”

Dacă ţi-a plăcut articolul şi vrei să afli mai multe, apasă aici.

  ceasuri election

Un comentariu la: “Haine impermeabile – sau cum să nu-ţi pese de ploaie

  1. Giovani

    Da, multumim de informatii.. Chiar vroiam sa-mi iau niste incaltaminte impermeabila si nu stiam ce sa caut.

    Reply

Ce părere ai?