M-am jucat cu un monitor curbat BenQ EX3200R de 31.5″

By | July 27, 2017

Dacă tot am testat Vikingul de la PC Garage, am zis să-i atașez și un monitor pe măsură. Așa că am aruncat toate lucrurile de pe birou pentru a face loc pentru monitorul BenQ EX3200R de 31.5″.

Ca să fac o glumă, aș spune că BenQ EX3200R pare genul de monitor pe care îl cumperi când nu te poți hotărâ dacă vrei monitor sau TV . Probabil nu l-au făcut de 32 de inch special ca să nu intre peste dimensiunile unui TV pentru sufragerie.

monitor benq ex3200r

Iată ce specificații are:

  • Diagonală de 31.5″ (80 cm);
  • Panel VA cu format 16:9 și rezoluție 1920 x 1080;
  • Timp de răspuns de 4 ms GTG;
  • Contrast normal 3.000:1, contrast dinamic 20.000:1;
  • Luminozitate 300cd/mp;
  • Refresh rate de 144 Hz;
  • HDMI, DisplayPort, mini DisplayPort, jack 3.5 mm;
  • Compatibil AMD FreeSync, Blue Light Filter, Flicker-Free;
  • Garanție 36 de luni

În cutia cât o garsonieră am găsit monitorul, separat de stand, un capac care să mascheze partea din spate a monitorului (unde se înfig cablurile), cablul de alimentare de 1.8 metri, cablul HDMI, un cablu cu o mufă DisplayPort și cu celaltă mini DisplayPort.

Nota 10 pentru ușurința cu care se montează display-ul pe stand. Standul pur și simplu se clipsează pe spatele monitorului. Iar pentru a-l detașa, trebuie doar să apeși pe un buton care îl eliberează din acel locaș. Fără șuruburi sau complicații, cum am mai văzut pe la alte monitoare. Şi dacă tot suntem la acest capitol, are și montură VESA.

Însă nu am fost așa de mulțumit de accesul la porturi. Porturile sunt orientate în jos și din cauză că nu le vezi, pentru a conecta o mufă trebuie s-o iei pe ghicite. Într-o cameră slab luminată devine chiar frustrant. Eu am pus telefonul pe birou cu lanterna orientată spre porturi și așa am reușit să conectez totul.

BenQ EX3200R – Design

BenQ EX3200R nu mi se pare că excelează prin design. Este frumos, dar nu spectaculos (cu excepția dimensiunii). Şi rama din jurul display-ului este un pic cam groasă, și monitorul în sine este dolofan. Controalele fizice se află în partea din dreapta jos, la baza ecranului, și necesită un timp de acomodare până reușești să te înțelegi cu ele. Am apreciat însă un mare lucru: rama care înconjoară ecranul nu este glossy!

Stativul este dintr-un aluminiu lucios, dar sunt dispus să iert această scăpare 🙂 Piciorul are aderență foarte bună și permite atât culisarea sus-jos cât și reglararea înclinării stânga-dreapta (-5/+20 grade).

Experiență de vizionare

Dacă-i beznă sau semi-întuneric în cameră, se va face lumină atunci când se aprinde monitorul. Am putut regla limita minimă a luminozității încât să nu fie stresant pentru ochi la o utilizare fără lumină ambientală în cameră.

Dacă nu știți discuția cu diferența între paneluri VA, TN sau IPS, vă spun eu că VA-ul (care este prezent și pe BenQ EX3200R) reproduce mai bine culorile decât TN-ul, dar are și timp de răspuns un pic mai mare. E undeva la mijloc între culorile unui IPS și refresh rate-ul unui TN.

Nu am observat schimbări de nuanțe în funcție de unghiul de vizionare și nici nu s-a pus problema de ghosting în jocuri. Dacă aveți un procesor AMD sau o placă video AMD, tehnologia AMD FreeSync cu care vine monitorul va fi utilă.

Una dintre funcțiile fără de care nu mai pot lucra este cea de filtrare a luminii albastre, prezentă și acest monitor, deci am bifat și aceast plus. Iată o galerie cu setările:

Este inutil să mai spun că la 31.5″ îți poți aranja simulta pe ecran câte zeci de browsere, căsuțe sau poze vrei.

Concluzie

Așa cum spuneam și la început, BenQ EX3200R este genul de monitor pe care îl cumperi când nu te poți decide între un monitor sau un TV mai mic. Este construit în primul rând pentru multimedia și pentru gameri care nu au pretenții exagerate. Nu mi-a plăcut accesul la porturi însă am apreciat modalitatea ușoară de montare pe stativ, rama mată, panel-ul VA, refresh rate-ul de 144Hz și tehnologia AMD FreeSync.

Prețul sare de 2000 de lei și îl puteți găsi la:

Plusuri:

  • Tehnologie FreeSync și 144 Hz;
  • Montare ușoară pe stativ, suport VESA;
  • Panel VA, calitate bună a imaginii;
  • Blue Light Filter;
  • Trei ani garanție

Minusuri:

  • Acces greu la porturi;
  • Rezoluție 1080p, ar fi mers un 4K.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

2 comentarii la “M-am jucat cu un monitor curbat BenQ EX3200R de 31.5″

  1. Mihai

    Stativul, cel puțin în partea de prindere este clona celor de la Dell din gama profesionala.
    Intrebare: Dacă rezoluția este 1080 nu ar trebui să încapă pe ecran la aceleași ferestre care incap și pe un display de 20″ cu aceeași rezoluție?

    Reply

Spune-ți și tu părerea: