Philips SHP3000 – niște căști comode și atât

By | September 18, 2014

Într-o ediție din noaptea devoratorilor de prețuri am cumpărat o pereche de căști Philips SHP3000. Cel mai mult m-a atras faptul că sunt genul de căști în care îți intră cu totul pavilionul urechii. Adică pernițele din jurul difuzoarelor nu se sprijină pe ureche, ci pe zona din jurul lor. Iar asta le face foarte confortabile pentru audiții pe termen lung.

philips_sph3000-1

Încă mai am modelul precedent, SHP2500, care din punctul de vedere al sunetului este una dintre cele mai bune perechi de căști pe care am încercat-o. Însă după vreo 7 ani de utilizare, plasticul care ajută la reglajul mărimii s-a rupt și îmi cad de pe urechi. La modelul nou, situația este invers însă. Materialele sunt bune, zona care s-a rupt la cele vechi este asigurată cu șuruburi, dar sunetul nu excelează deloc. Ba chiar înaltele parcă sunt prea libertine și devin deranjante.

philips_sph3000-4

Altceva? Cablul de 3m e prea lung pentru ce-mi trebuie mie, îl țin strâns cu o sârmă căci altfel devine enervant. Au cam 500 de grame și dacă stai prea mult cu ele pe cap ți se încălzesc urechile, chiar dacă au pernițele perforate. Zona din jurul logo-ului Philips este lucioasă și probabil se va zgâria. Au și jack adaptor de la 3.5″ la cel mare.

Dacă vrei niște căști cu care să poți sta pe cap 12 ore, cu siguranță sunt o afacere bună la prețul de la promoție. Eu am dat 50 de lei pe ele și sigur vor mai fi la promoție la Altex. La prețul la care sunt acum, mai bine stați deoparte și vă reorientați. Nu sunt niște căști bune pentru audiofili, ci doar pentru cei care caută ceva comod.

Hai Philips, poți mai mult!

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Spune-ți și tu părerea: