Astra Asigurări nu despăgubește nimic

By | August 18, 2013

Primul popas în călătoria prin țară a fost în Şerbănești, un sat foarte apropiat de Călimănești, de unde se vede Vâlcea. Fiind ultima casă din sat dar și pe locul cel mai înalt, gazda și-a făcut asigureare imobiliară de la Astra Asigurări.

Din păcate, în primăvară „s-a constatat o vijelie”, în urma căreia proprietarul a rămas fără  acoperiș. După vijelie au urmat 10 zile de ploi, în casă. Apoi, proprietarul a depus dosarul pentru despăgubire.

Răspunsul a fost foarte prompt: „Se respinge dosarul deoarece viteza vântului nu a depășit 60 de km/h în Râmnicul Vâlcea”. Deci băieții au măsurat viteza vântului undeva pe la 30km depărtare de locație și au constat că nu a fost pericol. Asta deși în Călimănești (mai aproape) viteza vântului a depășit 180 km/h iar în Şerbănești au fost prezenți și cei de la ISU și cei de la INMH, care au măsurat viteza vântului tot la aceeași valoare.

Omul nostru a depus dosar la judecătorie, a plătit taxa de timbru de 6500 lei și 3 luni mai târziu, încă nici nu s-a stabilit data procesului. Romania, simply surprising.

Data viitoare când trebuie să mai încheiați asigurarea obligatorie pentru locuințe gândiți-vă că în cazul unui incendiu, este posibil ca cei de la Astra să vă ceară să demonstrați că au fost mai mult de 50 de flăcări, sau ceva de genul ăsta.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Spune-ți și tu părerea: