Business şi spaţii comerciale: nu înţeleg un lucru

By | September 3, 2019

În zona în care locuim (Aviaţiei) este un bloc cu multe scări, la parterul cărora sunt spaţii comerciale. Un Mega, o bancă şamd.

Eh, de 4-5 ani de când stau aici sunt două-trei spaţii comerciale care sunt aproape întotdeauna vacante. Periodic apare câte un chiriaş nou (un WiseBox, o cafenea), care rezistă vreo 2-3 luni şi apoi moare. Deci aceste spaţii stau în principiu 9-10 luni degeaba şi doar timp de 2-3 luni produc bani pentru proprietari.

Toate sunt închiriate prin agenţie. Am sunat şi eu, m-am interesat de ele şi chiria este cam 3.000 € pe lună pentru 150 mp. Cu alte cuvinte, îţi trebuie un business cât de cât solid ca să poţi plăti 3.000 € doar pe chirie. Am încercat să negociez o compartimentare, să le explic că ştiu că spaţiile lor stau degeaba în majoritatea timpului. Nimic, n-am avut cu cine să mă înţeleg.

Aşadar, nu înţeleg logica. Este mai rentabil să ţii la preţ şi să câştigi doar 6.000€ timp de două luni în loc să-l laşi la 2.000€ şi să faci 24.000 € într-un an?

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

7 comentarii la “Business şi spaţii comerciale: nu înţeleg un lucru

  1. nwradu

    Pe scurt, poate fi mai rentabil, da.

    Dacă găsești un chiriaș al cărui business merge și faci 3.000 de euro pe lună cu el, merită așteptarea. Să zicem că stă vreo doi ani spațiul gol pentru că nu vrei să-l dai cu 2000. Pierzi o tonă de bani.

    Dacă găsești chiriașul care-ți dă 3.000, îi merge afacerea și rămâne acolo pe termen lung, s-ar putea ca tona aia de bani să o recuperezi în niște ani și apoi doar să profiți. Dacă-l închiriezi de la început unuia cu 2.000 de euro, ai rămas cu el pentru cine știe câți ani.

    Dacă proprietarul nu are nevoie urgentă de bani și-și permite să aștepte, poate fi o mișcare mai bună pe termen lung.

    Reply
    1. Cristina

      Posibil spatiile mari sunt gandite pt chiriasi care sa se incadreze in mixul deja existent: exista banca, poate farmacie, apoi asteapta un restaurant poate, un magazin cu haine lux pt ca vb de O zona scumpa in care isi permit sa locuiasca oameni cu anumite venituri peste medie. O fragmentare nu se face din pix pe hartie…trebuie chemat arhitect pt proiecte de amenajare, instalatii si sanitar, reconfigurata zona de vitrina si acces, reconfigurat circuit electric , de apa, de ventilatie. …deci costuri din partea proprietarului…plus 4 revizii la electrice si apa si gaze nu una …Spatiul mai mic si chirie de 1000 euro lunar sa zicem plus 3 luni de garantii nu garanteaza stabilitatea chiriasului…daca chiriasul nu are retea in spate care sa sustina pierderile sezoniere…farma si bancile au retea…va pleca oricum sau nu va plati chiria, se vor stinge datoriile cu garantia si pt o banala ff energie sau apa neplatita se pune sechestru pe bunuri si stai prin procese cu el cu spatiul blocat. Un mic chirias rau platnic poate compluca treburile mai mult decat e cazul.asa mai bine pe termen lung sa inchirieze spatii mari cu vitrina generoasa , aerisite pt cine isi permite si stie sa faca business.

    2. Revo Post author

      @nwradu, acum depinde ce timeframe şi-au setat. Dacă l-au setat pe 10 ani, da, încă mai pot avea speranţe la profit. Dar având în vedere că în cei 5 ani de când stau eu în zonă au fost închiriate în total vreo 6 luni, aş zice că mai degrabă e doar wishful thinking.

      Plus că nu zice nimeni că nu poţi să-l închiriezi cu 2.000 de euro pe un contract de un an şi apoi să-l renegociezi şi să-i creşti preţul la 3.000.

    3. Revo Post author

      @Cristina legat de mix-ul de magazine, problema este că zona (deşi pare bună) este tranzitată mai mult de rezidenţi. Ori business-uri care să acopere nevoile rezidenţilor sunt destule în zonă. Restaurantele şi magazinele de haine nu prea merg, pentru că nu este un mix de alte magazine luxury în zonă, pentru care oamenii să se abată de la drumul lor sau să vină în mod special din altă parte a oraşului.
      Acum tocmai au dat şi cei de la Bucharest One drumul la închirieri şi acolo am văzut că este 3000€ pentru 70mp. Ceva îmi spune că acelea se vor ocupa mai repede totuşi.

  2. pompefunebre

    ei este economisti bre, ce stii tu

    am intalnit din astia toata viata, bosorogi care aveau 3 apartamente date in chirie, pantaloni rupti in dos, sute de euro pe luna venituri, stau cu diverse propietati valorand mult.. cat sa traiasca pe picior mare pentru tot restul vietii, dar nau fost intro vacanta de 20 de ani si folosesc telefon de la muzeu, cu dacie luata in rate, traind in mizerie , si iti dau sfaturi de viata si finante, ei este bosshi nu ca tine
    sau vanzatori care tin la pret ca la ochii din cap chiar cu banii in mana pe loc, – am avut un caz in care … cumparatorul a venit cu exact suma ceruta iar vanzatorul sa sucit pe loc, casa o vindea pentru a isi ajuta o ruda grav bolnava, care mai tarziu a murit din lipsa tratamentului… casa e inca nevanduta dupa 3 ani. -25k

    un simplu calcul, cate spatii sunt vs cati chiriasi ? raportul este de 10 la 2, deci preturile ar trebui sa fie cam de 5 ori mai mici, iar la apartamente-case e si mai si, cam 20 la 1, preturile ar trebui sa fie mult mai mici, in nici un caz 250k pentru o cutie de chibrituri in bloc vechi.

    asta e una din cauzele piatei imobiliare atat de ridicate din RO, prea multi propietari-inchiriatorii, in loc sa investesca banu in ceva … pseudofinantisti cu muci in freza si scame pe limba

    nu stiu la ce bloc te referi exact, dar sa vezi ce preturi sunt la spatiile din dorobanti – mario plaza LOL, sunt pe siteul storia… toata galeria de inchiariat sau de vandut, si inca ceva daca vrei sa te razi bine, complexul doraly din voluntari (ala care a ars acum cateva luni) e de vanzare, doar un pic peste 100 mil ieuroi lol

    cat despre agentii imobiliari nici nu mai zic, ca as scrie o carte intreaga

    Reply

Spune-ți și tu părerea: