Calculator timbru de mediu – Varianta oficială 2013

By | March 17, 2013

A apărut calculatorul oficial pentru taxa de prima înmatriculare intrată în vigoare în martie 2013. Îl găsiți aici, ascuns pe site-ul ANAF, mai bine decât Atlantida.

Haideți să facem un studiu de caz aplicat și să vedem cum îți dă guvernul planurile peste cap cu o pocnitură din degete. Avem două mașini în familie și nu circulăm chiar așa de des cu ele. Cu atât mai puțin, nu sunt plecate amândouă în același timp din parcare. Cu câteva excepții, o singură mașină ne-ar fi de ajuns. Așa că ne gândeam să vindem una din ele. Sau chiar să le dăm pe amândouă și să luăm una mai nouă, mai diesel, mai potentă și care să consume mai puțin.

Până acum aveam șanse mai mari să vând Megane-ul. Cumpărată din țară în 2005, an mai bun, km mai puțini. Peste noapte situația s-a schimbat la 180 de grade. Cu noul timbru de mediu, cine ar vrea să cumpere Megane-ul ar trebui să plătească taxă de primă înmatriculare 1500 de €. Cam un sfert din valoarea mașinii.

În schimb cu Kia treaba stă altfel. Tocmai i-a crescut valoarea. Chiar dacă este mai veche și are mai mulți km, are taxa plătită în 2007, când a fost adusă în țară.

Din câte văd, taxa nouă pune embargo pe categoria de mașini cea mai adusă în țară. Exact ca și celelalte versiuni. Sfatul meu este să așteptați încă 2-3 ani dacă plănuiați să vindeți o mașină care peste noapte a devenit bună de dat la REMAT. Dacă vă permiteți luxul de a aștepta atât, este posibil să obțineți un preț mai bun decât dacă ați vinde-o acum. Sigur apare o nouă versiune de taxă până atunci.

renault megane featured

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

5 comentarii la “Calculator timbru de mediu – Varianta oficială 2013

    1. revo Post author

      Stai să vezi când se strică amândouă ce mișto e 🙂

  1. Ariel

    Eu am tratat întotdeauna mașina ca pe o cheltuială constantă (carburant, piese, impozite) și o dată aruncat banul pe ea nu mă mai gândesc că mai recuperez ceva, vreodată. E mai bine la sănătate așa 🙂

    Reply
    1. revo Post author

      Să știi că și eu am început să o văd ca pe o gaură neagră

Spune-ți și tu părerea: