Cele mai bune descoperiri personale din 2018 (I) – Gadgeturi și entertainment

By | January 14, 2019

La fiecare sfârșit de an, respectiv început de an nou, îmi place să fac o retrospectivă cu ce mi-a plăcut cel mai mult în anul precedent. Deși am început articolul de anul trecut, au intervenit voia bună și relaxarea, așa că anul acesta am întârziat cam mult cu publicarea lui.

Dar dacă tot l-am scris, am zis că ar fi păcat să nu-l public, pentru că este și un fel de “time capsule” pentru mine. Pe lângă asta, poate-mi spuneți și care au fost descoperirile voastre în materie de tehnologie anul trecut.

Cel mai interesant gadget nou: Philips Hue

Dintre toate lucrurile pe care le-am cumpărat anul trecut, cu becurile de la Philips ne-am jucat cel mai mult. Ne plac scenariile care creează o atmosferă foarte plăcută în casă și lumina de citit mi se pare foarte odihnitoare. După ce le mai folosesc un pic, urmează un review.

Tot anul trecut am comandat și un aspirator autonom de la Xiaomi, Roborock 2. A venit pe final de an și n-am apucat să-l testez, dar presimt deja care va fi cel mai tare gadget din 2019 🙂

Cel mai bun telefon: Huawei Mate 20 Pro

Anul 2018 a fost cel în care am trecut de la Samsung la Huawei. Nu la Mate 20 Pro ci la P20 Pro. Dar cel din urmă este singurul telefon de anul acesta care m-a impresionat cu adevărat. Eu oricum i-aș fi dat premiul de popularitate doar datorită camerei wide, dar Mate 20 Pro mai vine și cu tot felul de alte șmecherii, precum amprenta în ecran.

Cea mai folosită aplicație pe telefon: Spotify

Aici a fost o luptă strânsă. Anul 2018 a fost cel în care s-a lansat Spotify, Revolut și Uber Eats. Dintre toate însă, Spotify am folosit zilnic. Sper ca în 2019 să lanseze și planul de familie.

Cel mai bun joc: God Of War

A fost singurul joc care m-a ținut în priză anul trecut. Și cu părere de rău, încă nu l-am terminat.

Cea mai bună carte citită: Psihologia persuasiunii – Robert B. Cialdini

Este o carte pe care o recomand oricui. Dacă o veți citi, veți avea câteva revelații cu privire la multe alegeri pe care credeați că le-ați făcut din proprie inițiativă, fără să fiți influențați. Știu că după copertă arată ca un fel de curs motivațional de doi lei vândut pe net, dar e bună.

Cel mai bun film: Nu avem.

N-am văzut foarte multe filme în 2018, dar nici nu m-a uimit vreunul. Favoritul majorității, Avengers: Infinity War, mi s-a părut în medie cu celelalte. Poate-mi spuneți voi care a fost filmul cu care ați rămas în minte în 2018.

Cel mai bun serial urmărit: Brooklyn Nine-Nine

2018 a fost anul magic în care am văzut Friends, dar având în vedere vechimea lui, mi-e un pic rușine să-i dau titlul de “cel mai…”. Așa că am ales Brooklyn 99, un serial lejer care ne binedispune de fiecare dată. E cu Andy Samberg, un tip care a trecut de la clipuri amuzante pe internet la Saturday Night Live și acum este actor.

Cea mai ascultată melodie: Armin van Buuren – Blah Blah Blah

https://youtu.be/mfJhMfOPWdE

Este singura melodie care-mi vine rapid în minte și care este legată de 2018.

Cel mai bun album: Ice Cube – Everythangs Corrupt

M-a bucurat foarte mult faptul că Ice Cube a scos un album la fel de dur “ca pe vremuri”. Fără featuring-uri cu Rihanna, fără triplete, fără auto-tune și alte mizerii.

Cea mai interesantă mașină: VW T-Roc

Am ales T-Roc-ul pentru că dintre restul pe care le voi enumera, este cea mai “palpabilă” pentru muritorul de rând. Altele notabile: Lamborghini Urus, Mercedes A Klass, Audi Q8.

Cam așa am văzut eu gadgeturile și tehnologiile care mi-au influențat viața zilnică. Dacă ai alte păreri sau dacă am uitat ceva, spune-mi printr-un comentariu.

Urmează articolul cu adevărat important. Cel despre travel, mâncare și “good life” 🙂

P.S: Poate vreți să citiți și articolele de anul trecut:

 

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

6 comentarii la “Cele mai bune descoperiri personale din 2018 (I) – Gadgeturi și entertainment

  1. Bunea Dragos

    Am studiat cateva luni piata de masini si am ramas cu ochii pe VW T-Roc, insa inca nu am placerea sa o numesc “masina mea” datorita faptului ca modelul pe care il doresc nu era disponibil la comanda in toamna lui 2018. Bine, era disponibil. Livrare in 9-10 luni dar fara nici o garantie 🙁 Motivul: schimbarea normelor de poluare + comenzile venite din Romania sunt ultimele pe lista fabricilor.

    Reply
    1. Revo Post author

      Da, știu, termenele de livrare erau la fel și anul trecut. Cam asta-i problema cu Volkswagen.

    1. Revo Post author

      Eu cred că algoritmul Spotify mă crede în secret idiot, pentru că ascult genuri care se bat cap în cap 😀 Și având în vedere că muzica de revelion s-a pus de pe contul meu, s-a ajuns și la N&D – Nu mă lăsa. Totul e ambiguu :))

Spune-ți și tu părerea: