Controller-ul DualSense pentru PlayStation 5 a fost dezvăluit de Sony

By | April 8, 2020

Sony a dezvăluit controller-ul cu care va veni PlayStation 5. Acesta se va numi DualSense și va păstra în linii mari design-ul DualShock-ului deja celebru. Probabil cea mai șocantă schimbare este faptul că noul controller este colorat în două tonuri: alb și gri. Iată-l mai jos, comparat cu vechiul controller:

Apoi observ că cele două “mânere” au un design mai tăios decât la vechiul controller, unde sunt mai rotunjite și par mai proeminente. Sper să se simtă la fel de bine în mână precum cel de acum. Touch pad-ul are acum o formă trapezoidală, iar bara luminoasă a fost mutată pe lateralele touch pad-ului.

“Sub capotă”, pe lângă haptic feedback, adică acea vibrație care apare când conduci o mașină pe teren accidentat sau când primești un pumn șamd, Sony spune că butoanele L2 și R2 vor fi adaptive, așa că vor opune mai multă sau mai puțină rezistență în funcție de scenariu. De exemplu se vor întări atunci când vei întinde coarda pentru a trage cu arcul.

Butonul de “share” a fost înlocuit acum cu un buton numit “create”, pentru care Sony nu a dezvăluit deocamdată mai multe detalii, decât că va fi un buton de share cu ceva în plus. Nu în ultimul rând, controller-ul va avea microfon încorporat pentru chat în jocuri.

Mie îmi place noul design, cu condiția să stea la fel de bine în mână. În privința noii scheme de culori nu știu ce să zic. Albul se murdărește mult mai ușor, iar pe controller se așează rapid praf, care în combinație cu umezeala mâinilor din timpul jocului, s-ar putea să transforme controller-ul într-un dalmațian. Nu în ultimul rând, având în vedere noua schemă de culori, cred că ne putem aștepta ca și consola să fie colorată în același fel, adică mai mult albă. Ceea ce în cazul nostru, ar însemna că ar fi singurul lucru alb de pe “comoda” TV-ului.

În altă ordine de idei, d-abia aștept să apară PlayStation 5 și cred că îl voi cumpăra la “prima strigare”. Nu știu ce m-aș fi făcut zilele astea dacă nu avem consola care să ne ocupe timpul.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

3 comentarii la “Controller-ul DualSense pentru PlayStation 5 a fost dezvăluit de Sony

  1. tndb

    lol, au copiat controller-ul de xbox. s-a aflat asadar forma optima.

    Reply
  2. eBogdan

    Aduce mult a Xbox… oricum sunt si eu nou in domeniul asta a consolelor si daca nu mi-as fi luat recent ps4, probabil era nasoala treaba cu statul in casa in aceasta perioada….

    care vrea o provocare la fifa, add me on ps: ebogdan85 😀

    Reply
  3. Adi

    Nu sunt ok cu cumparatul la prima strigare din doua motive:

    1. Nu cumperi niciodata un produs la lansare, nu este matur. PS4 a avut mari probleme la lansare din cate imi aduc aminte. Este nevoie sa se aseze si testat de multime.
    2. Pentru 2-3 jocuri noi la lansare, un PS4 PRO merge brici in paralel 2 ani linistit.

    Reply

Spune-ți și tu părerea: