Cum scapi de tigrul platanului? Simplu

By | August 30, 2018

În ultimul timp, la fiecare ieșire din casă ne întorceam cu cel puțin un tigrul platanului pe fiecare dintre noi. Ce este tigrul platanului? Dacă nu o cunoașteți, tigrul platanului este o insectă mică (4-6 mm) și enervantă, pentru că ciupește. Este originară din America de Nord și arată cam așa:

tigrul platanului

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea via Digi24

Înainte de toate, am căutat un loc unde să fac o reclamație. Am găsit cu greu, pe site-ul Primăriei Sectorului 1. Așa că le-am dat un mail la registratura@primarias1.ro și le-am spus că tot cartierul Aviației este plin de astfel de insecte. La o zi după ce am trimis mesajul, am primit un mail care îmi spunea că sesizarea a fost redirecționată la PMB.

 

 

Astăzi, după 10 zile, m-au sunat niște băieți de la “Protecția Plantelor”, care erau deja în fața blocului. Inițial m-am speriat, crezând că m-a reclamat cineva că n-am udat florile de pe balcon sau ceva de genul ăsta. Dar se pare că veniseră în urma reclamației, ca să facă dezinsecție. În purul stil caracteristic, au venit fără să anunțe, la ora 12:00, când tot cetățeanul este plecat la muncă. Din fericire am rezolvat cu un vecin să le semneze procesul verbal, ca să poată să facă dezinsecția. Altfel cred că ar fi plecat. Așa că dacă vreți să faceți o sesizare, poate vorbiți din timp cu un vecin care stă pe acasă.

Acum așteptăm să vedem dacă va avea efect dezinsecția făcută de ei. Dar, în concluzie, dacă aveți probleme cu astfel de insecte, merită să faceți o plângere. Fie pe adresa de mail de mai sus, fie direct la PMB (dar vă avertizez că site-ul PMB este blocat în anul 1995).

Dacă problema este gravă, până vine echipa pentru dezisencție, am găsit pe Digi24 o știre în care se menționează ce substanțe s-au folosit la dezinsecția de anul trecut: Fendona 15 SC şi K-othrine Profi EC 250 sau Aqua K-othrine.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Un comentariu la “Cum scapi de tigrul platanului? Simplu

Spune-ți și tu părerea: