Drona Xiaomi filmează 4K și va fi următoarea mea dronă

By | May 26, 2016

Xiaomi a lansat ieri Mi Drone, după ce au făcut un teasing care a durat o săptămână. Drona Xiaomi este produsă în parteneriat cu alt brand chinezesc și va fi disponibilă în două versiuni: cu filmare 1080p și cu filmare 4K.

Ce mi se pare amuzant este că dronele oricum sunt gadgeturi la care chinezii se pricep cel mai bine. DJI le-a făcut accesibile la scară largă, deci aici nu prea poți spune “nu-mi cumpăr, că e chinezească”. Așadar, mă aștept ca și drona Xiaomi să fie destul de bine construită, ca și celelalte produse de altfel.

drona xiaomi 1

Drona Xiaomi – Specificații

Producătorul chinez pune accent pe modularitate și acesta este un lucru chiar foarte bun în lumea dronelor, care inevitabil vor lua și câteva trânte. Modulul camerei (care are și gimbal pe 3 axe), rotoarele și bateria vor putea fi detașate. Xiaomi a echipat-o cu o baterie de 5.100 mAh ce va avea o autonomie de 27 de minute, deci mai mare decât cea a dronelor DJI.

Drona folosește GPS + GLONASS pentru poziționare, are rază de 3km și vei putea să-i definești un spațiu de siguranță din care să nu iasă și o zonă la care să se întoarcă pentru a ateriza. Vei putea de asemenea să-i atașezi un smartphone controller-ului, pentru a vedea pe unde zbori.

Cred că modelul 4K va fi disponibil la 450- 460$ pe la sfârșitul verii iar pentru modelul 1080p, Xiaomi a ales o metodă interesantă de a-l scoate de piață. Va putea fi cumpărat cu 380$ din aplicația Mi Home, printr-un sistem tip crowdfunding. Nu știu ce să zic, sper ca nu cumva tocmai acest sistem să fie punctul slab al vânzărilor. Mi se pare o complicație inutilă, plus că parcă merită o diferență de aproape 100$ pentru o cameră 4K.

Hai cu precomanda pe GearBest 🙂

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

3 comentarii la “Drona Xiaomi filmează 4K și va fi următoarea mea dronă

  1. razorsbk

    Cea mai tare chestie este ca poti detasa gimball-ul impreuna cu camera si astfel poti sa faci sport cu drona daca vrei. La dji asta e cel mai enervant lucru, daca dai jos sistemul de stabilizare + camera atunci se anuleaza garantia.

    Reply
  2. Dan

    Pai dji mini 2 este 400$ , 4k, 32 min autonomie, și eu am mers cu ea 5 km , de ce ai cumpăra Xiaomi? , numai pun la socoteala suportul excelent pentru dji

    Reply

Spune-ți și tu părerea: