Gran Turismo Sport: cum este să conduci un BMW 228i pe circuit

By | October 30, 2017

În acea dimineață, ceața era groasă, iar eșapamentul lăsa picături de apă pe asfalt. Mașina era un BMW 228i, biturbo, cu 245 de cai putere. Când m-am urcat la volan alături de instructor, deja părea că se înseninează.

Am pornit de pe loc nu tocmai încet, pentru că nu mai aveam răbdare. Pe cât de impunătoare părea pe afară, pe atât de ușoară și de precisă era pe circuit. Scaunele parcă se mulează în jurul tău, iar tu simți alături de mașină fiecare mișcare. M-am bucurat de fiecare curbă și nu am ratat nicio ocazie să fac forța centrifugă să mă apese în scaun la fiecare ieșire din viraj. Am accelerat de câteva ori până în punctul în care simțeam că rupe aderența. Iar în linie dreaptă căpătam un zâmbet tâmp când acul se ducea spre 7000 de rotații pe minut. De sunetul motorului nu mai zic nimic.

După primul tur, instructorul mi-a zis-o pe bune: “știi, tu faci exact invers: accelerezi când ar trebui să frânezi, și frânezi când ar trebui să accelerezi”. Știam, dar că până la urmă eram într-un BMW. Eu credeam că BMW-urile nu sunt făcute să meargă drept. Poți să blamezi omul că încearcă? 🙂

Apoi m-am relaxat, și am condus-o cu calm, încercând să ascult indicațiile. M-am concentrat mult mai mult pe tehnică decât pe viteză. Dintre cele trei tururi cronometrate, cel mai bun a fost timp 2.55″, un timp modest.

După cursă am fost mult mai liniștit. M-am întors în boxă și m-am apucat să mă joc din nou Gran Turismo Sport. De fapt aceasta era ocazia pentru care ne-am adunat vineri cu toții la circuitul Motorpark România de la Adâncata. Lansarea Gran Turismo Sport, un simulator care a făcut legendă.

Gran Turismo Sport în România

Jocul este disponibil și pe PlayStation 4, PlayStation PRO, dar și pe PlayStation VR, așa că l-am jucat și eu în VR. Senzațiile din jocul VR și cele de pe circuit sunt periculos de asemănătoare. De exemplu mulți s-au întors amețiți din cauza virajelor de pe circuit. Eu n-am avut nimic pe circuit, dar când am pus casca pe cap și am luat un viraj greșit (a se citi m-am învârtit ca un titrez), am simțit amețeala despre care vorbeau ei.

Gran Turismo Sport PlayStation VR

Am continuat să-l joc acasă, pe PlayStation 4, și pot să vă spun următoarele:

  • Deși prefer stilul arcade, Gran Turismo Sport chiar este un simulator excelent;
  • La partea de “driving school” primești instrucțiuni destul de elaborate despre modul de abordare al virajelor, ca de la un instructor;
  • Și apropo, este primul joc la care chiar fac cu plăcere partea de tutoriale;
  • Se simte diferența între mașinile cu tracțiune față și cele cu tracțiune spate, chestia asta mi se pare foarte tare;
  • În joc sunt foarte multe mașini (parcă vreo 150). Am primit deja vreo 5-6 mașini, fără să fac mare lucru;
  • Mă bucur că ne-am cumpărat un PlayStation 4.

În concluzie, dacă sunteți fani ai genului, vi-l recomand cu foarte mare căldură. Deși joc de mult timp jocuri cu mașini, Gran Turismo Sport este primul simulator care mă cucerește.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

2 comentarii la “Gran Turismo Sport: cum este să conduci un BMW 228i pe circuit

    1. Revo Post author

      Nu știu, că nu s-a făcut tot topul, dar aș intui că pe la jumătatea clasamentului. S-a făcut media între timpul scos pe circuit și timpul scos la joc. Primii trei au mai primit câte o tură pe circuit, cu un Porsche.

Spune-ți și tu părerea: