Serbia a fost una dintre atracțiile acestei veri. Este a treia țară nouă vizitată în tot atâția ani și experiența a fost diferită față de ce mă așteptam. În primul rând în privința oamenilor. Eu mi-i imaginam duri ca iarna din Winterfell, sictiriți și puși pe harță. Ştiu că naționala lor de fotbal este una dintre cele mai dure echipe. În realitate, oamenii sunt foarte calmi și au același tip de naționalism pe care-l întâlnești și la noi. Sensibil în privința anumitor subiecte.
Donji Milanovac (se pronunță Milanovici) nu este o stațiune foarte spectaculoasă. Este genul de loc în care într-o zi ai văzut tot. Cel mai bine este să treceți dimineața de vamă, să petreceți o zi acolo și să vă întoarceți seara. Sau dacă vreți să stați mai mult, ați putea să înoptați aici dacă veniți din Belgrad. În Serbia se intră doar cu cartea de identitate. Gasiți aici lista completă cu țările în care se intră doar cu buletinul.
Te poți urca pe o barcă să vizitezi malul sârbesc al Dunării sau să te apropii de Tabula Traina mai mult decât ai putea să te apropii pe apele românești. În rest, toate celelalte obiective sunt pe terioriu românesc: Peștera Ponicova, Peștera Veterani și chipul lui Decebal. Recomand mai degrabă excursia pe malul nostru.
Mai interesant mi s-a părut Lepenski Vir, un muzeu al lor la câțiva Km de Donji Milanovac. Acolo sunt niște ruine din mezolitic, perioada în care s-a făcut trecerea de la populația nomadă la populația sedentară. Exact genul de ruine pe care noi nu le întreținem. Spun asta pentru că am avut și noi câteva astfel de situri care au fost distruse atunci când s-au construit Porțile de fier. Ghidul știe să vorbească foarte bine engleză.
Şi acum am ajuns la motivul pentru care mi-au plăcut cu adevărat cele trei zile petrecute acolo. Am fost cazați la 5 minute de Donji Milanovac, în pensiunea celui mai tare sârb de pe planetă. Se recomandă drept “Tomșa” și a început de la un restaurant pe marginea drumului – Lepenac se numește, iar apoi s-a extins către o pensiune pe marginea Dunării. Afacere de familie: el, “muierea” în bucătărie și cei doi fii ai săi drept ospătari și tot ce mai este nevoie.
Dacă sunteți prin zonă, opriți-vă la restaurantul lui, dați-i o țuică și o să aveți ocazia să-l auziți cum stâlcește un “Înceținel bre, că mă-mbăt!”. Omul este mândru de rădăcinile lui românești, a învățat româna de la bunica lui și pe noi ne consideră frații lui de peste Dunăre. Este absolut senzațional omul când vorbește în româna lui arhaică. Când nu-și găsește destul de repede cuvintele îți bagă un “ninininini” în loc de verb. Cazi sub masă de râs.
Trebuie să încercați pleșcavița nesimțit de mare, de la restaurantul Lepenac. Amestecul de carne și ceapă îi dă un gust asemănător cu Wooperul de la Burger King. Mie mi se pare mai bună 🙂 Porția a fost atât de mare încât dintr-un grup de 15 persoane, doar eu și încă o persoană am reușit s-o terminăm. L-am întrebat dacă așa le face în mod normal, sau doar acum ca să ne impresioneze pe noi. Ce credeți că a răspuns? Mi-a spus că vrea ca omul să plece sătul de la restaurantul lui și că nu te poți asigura că mâncarea i-a ajuns decât dacă mai lasă în farfurie. De la punctul ăsta încolo, l-am declarat fratele meu sârb.
“Muierea” lui – căci așa îi zice el – face o pită excepțională. Cereți o pită, juma de pleșcăviță, roșii, cartofi prăjiți, ceapă tăită mărunt și niște “caimac”. Împăturiți pita în două și puneți totul înăuntru. Veți obține ceva cu multe clase peste orice hamburger și orce sharoma mâncată vreodată. Sunt convins că mai avea multe bunătăți în meniu, dar în a doua seară petrecută acolo ne-a pregătit un ospăț românesc. Așa că nu pot decât să-mi las mintea să zburde. Trebuie să mai trec pe acolo.
Sârbii au acest cult al afacerii de familie, sunt foarte conștiincioși dar și foarte corecți. L-am întrebat pe Tomșa dacă nu îi este frică de hoți, la cât de mare era proprietatea lui. A râs: “Bre, dacă omu e sărac, vre să mănânce, gege vine la mine, îi dau mâncare, îl țin o noapte și apăi gata.”. Nu știu ce rol are gege ăla – Tomșa îl folosea aproape la fiecare propoziție – dar am înțeles că ei sunt o comunitate foarte unită iar hoții aproape că sunt executați public.
În concluzie, dacă vreți să aveți vise tot restul vieții cu pleșcăvița, să discutați de-ale locului cu o gazdă excelentă, sau să vă treziți dimineața uitându-vă la Dunăre, “pierdeți” măcar o zi la Tomșa și al său Lepenac [hartă aici]. Pe mine mă tentează o excursie în Belgrad în viitorul apropiat.
Cine naiba ti-a zis ție că Milanovac se pronunță Milanovici? ?? Se pronunță Milanovaț. Iar Donji e un fel de Donii cu n moale.
corect m bravo