În episodul precedent vă spuneam că IMT a fost fondat după ’90 și că nu păstrează urme ale comunismului. M-am înșelat. Institutul de Microtehnologie așa cum este acum a luat naștere în 1996 prin fuzionarea dintre ICCE Băneasa (fondat în anii ’70) și o versiune timpurie a IMT-ului.
Săptămâna asta m-am plimbat și prin partea veche a clădirii, care încă se mai ocupă la o scară mică de producția de circuite integrate. Se pornește de la o plăcuță semiconductoare de siliciu (cele rotunde) și se ajunge la la un circuit care popular este numit “chip”. Cel negru cu mai mulți pini.
În zona asta a institutului nu se mai întâmplă mare lucru. Trei patru oameni și aparatură veche de 30 de ani. M-am uitat printr-un microscop digital Leica și am văzut cum arată un circuit integrat în interior. Pentru cei care nu au cunoștințe în domeniul electronicii, un circuit integrat este alcătuit din zeci de tranzistori, diode și rezistențe nanometrice. Sau miliarde în cazul unui procesor Intel Haswell făcut cu tehnologie de 22 nm. 5 miliarde mai exact.
Iar acest lucru arată foarte bine la microscop, pentru că depunerea de straturi diferite se face prin oxidare. Iar acest oxid poate lua toate culorile curcubeului în funcție de grosime. Eu am văzut zone mov și vernil. Ceva de genul:
foto: Wikipedia
Mergând mai departe am văzut o cameră de punere în vid și multă tehnologie care ne-a făcut să ne simțim ca în Prâpiați, vorba unui coleg. Camera de punere în vid este în poza din stânga. Eu am fost ultimul care a ieșit așa că a trebuit să sting lumina. Când m-am uitat în urmă m-am simțit un pic ciudat și am mărit pasul.
Cea mai impresionantă poveste din acel laborator o are aparatul din poza de mai jos:
Nu mai este folosit de nimeni dar cred că este păstrat din nostalgie. Are o lampă cu mercur și era folosit să alinieze plăcuțele de siliciu și să le expună la lumină ultravioletă. Este făcut de americani și a fost adus în 1978 în institut cu mari greutăți. Asta pentru că singura firmă din America avea interdicție de a vinde un astfel de aparat în țările socialiste.
Ce au făcut românii? L-au cumpărat de la japonezi, la un preț dublu. Ghidul nostru era chiar cel care a făcut training pe aparat în 1978. A trebui să zboare până în Japonia și întâmplarea nefericită a făcut ca tocmai atunci firma japoneză să primească un control de la americani. Așa că omul nostru, fiind singurul din jur care n-avea ochi oblici, a stat 2-3 ore ascuns într-o cameră.
Atâtea sacrificii pentru ca după revoluție Petre Roman să decidă că industria electronică din România este un fier vechi și trebuie aruncat la gunoi.
Şi ca să nu închei articolul într-o notă pesimistă, vă mărturisesc că mi-ar plăcea să mai scriu astfel de articole. Așa că dacă lucrezi într-un loc inedit (fabrică, depozit, laborator, corporație) și ți-ar plăcea să împărtășești asta și cu alții, poți să-mi trimiți niște poze și o poveste. Cu condiția să nu ai probleme la muncă. Dacă pot și eu să vizitez locația, vin cu cea mai mare plăcere 😀