Liga 1 va fi disponibilă oficial în FIFA 20

By | August 29, 2019

Cred că primul FIFA pe care l-am jucat a fost un FIFA ’98. Pe atunci eram mândru că-l văd şi pe Hagi pe acolo printre marile nume. Practic, era prima dată când întâlneam un nume familiar, un român într-un joc, şi mi se părea senzaţional.

Apoi FIFA 2004 m-a prins foarte mult pe vremea când jucam fotbal în curtea şcolii şi pe maidan. Ştiu că toţi copiii şi-ar fi dorit atunci să apară şi echipe româneşti în FIFA şi periodic apărea zvonuri că “de la anu’ sigur se bagă”.

Iată că vreo 16 ani mai târziu, FIFA 20 va avea oficial şi echipele şi jucătorii din Liga 1. O mare victorie pentru puştii care joacă FIFA într-un moment în care Liga 1 pare că este din ce în ce mai puţin relevantă.

Vor fi incluse toate cele 14 cluburi, cu tot cu echipamente, galerii şi minge oficială. Vor fi şi desenate şi steagurile din tribune, însă stadioanele încă nu vor fi copiate ci se vor folosi altele similare. Ţucudean, Puşcaş şi Mitriţă vor avea feţele şi gesturile mapate în FIFA 20. Pe lângă asta, şi Gheorghe Hagi va fi readus în modul Ultimate Team, alături de Pirlo, Zidane şi Drogba.

În realitate, eu aştept FIFA 20 şi pentru modul Volta Football. Un fel de fotbal freestyle în format mai restrâns: 3v3, 4v4, 5v5 şi Professional Footsal. Dacă vă aduceţi aminte, va semăna cu FIFA Street, care se lansase pe vremea când era Ronaldinho la modă.

În concluzie, vedem toate detaliile pe 24 septembrie, când se va lansa în mod oficial jocul.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Spune-ți și tu părerea: