Mai multe detalii despre primul smartwatch sub brand românesc

By | October 21, 2014

Evolio a anunțat săptămâna trecută primul smartwatch sub un brand românesc. Se numește X Watch și are următoarele specificații: grosime de 10 mm, display TFT de 1.54″ și rezoluție 240×240 px, Bluetooth 4.0 și baterie de 230 mAh. Mi se pare amuzant că producătorul nu specifică nimic concret despre autonomie, decât că este “influențată de gradul de utilizare a ecranului și aplicațiilor instalate.”. Doh!

Ceasul va costa 200 de lei și va fi lansat la începutul anului viitor. Cam târziu, vine Crăciunul, ar fi fost bun în perioada imediat următoare. Mi se pare că Evolio ratează o oportunitate foarte mare prin asta.

Printre funcții se numără monitorizarea efortului fizic, controlul smartphone-ului de la distanță, afișarea notificărilor de pe smartphone și în comunicat se mai menționează ceva interesant: posibilitatea de a răspunde la apeluri. Oare asta înseamnă că poți vorbi ca James Bond la el?

Singura poză disponibilă cu el este aceasta:

evolio_xwatch

 

Am manevrat un pic Google Images și site-urile din China și am ajuns la concluzia că cel mai probabil producătorul ceasului este Shenzhen KY Technology iar modelul pare a fi SW06-2.

Iată cum arată R-Watch M26, un ceas foarte similar. E clar că este produs pentru piețele din România, din moment ce chinezii au ales pentru videoclipul de prezentare această minunăție de piesă, interpretată de 3 artiști care sunt aproape români.

[youtube=http://youtu.be/vl9h6Zekcb0&modestbranding=1&nologo=1&showinfo=0]

Chiar și din poze, ceasul arată ieftin și chinezesc. Nu mă aștept să fie mai mult decât o distracție inocentă. Dar măcar Evolio a bifat în istoria companiei faptul că au fost primii care au scos un smartwatch pentru piața din România.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Spune-ți și tu părerea: