Marți este All You Can Eat la Grand Combo

By | June 22, 2015

Burgeri. All you can eat. Burgeri. All you can eat. Coaste. Friptură, cartofi prăjiți, inele de ceapă. All you can eat. Cum sună cuvintele astea unul lângă altul? Din fericire există un astfel de loc și este tocmai locul unde am mâncat cel mai bun burger de până acum.

grand-combo-bufet

În fiecare marți, la Grand Combo, este all you can eat buffet, cu preț unic de 23 de lei. Am fost și noi săptămâna trecută ca să testăm. Bufetul conține salate (da, știu, amuzant), garnituri (cartofi prăjiți, inele de ceapă), piept de pui într-un sos alb bun, coaste, mini-burgeri și deserturi. Doar băuturile se achită separat.

Așa arăta farfuria lui Alice:

grand-combo-burger-1

 

Şi așa arăta farfuria mea. Prima dată.

grand-combo-burger-2

Mini-burgerii sunt well-done, cel puțin egali ca mărime cu burgerii de la McDonald’s iar coastele, culmea, mi s-au părut mai bune decât data trecută când am mâncat la Grand Combo. Calitatea mâncării la bufet nu scade față de cea cu care eram obișnuit la Grand Combo și platourile sunt refăcute în permanență.

Sfatul meu este să vă tunați burgerul stock cu un inel de ceapă și cu sosurile pe care le găsiți la bufet.

grand-combo-burger-3

 

Au fost fructe și 2 tipuri de prăjituri la desert: brownie și cheesecake. Nu că ar mai conta desertul 🙂

grand-combo-burger-5

Vă recomand să vă organizați programul așa încât să treceți  într-o zi de marți prin Băneasa Shopping City. Îi găsiți la ultimul etaj, lângă sala de jocuri. Pe la ora 13 când am ajuns noi nu era aglomerație. Nu-i nicio schemă ascunsă. Pur și simplu se mănâncă bine.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Un comentariu la “Marți este All You Can Eat la Grand Combo

Spune-ți și tu părerea: