Mesajele pe care le folosesc postacii înainte de alegeri

By | September 25, 2020

Fac parte de ceva timp din două grupuri pe Facebook. Unul este cel al cartierului în care stau, celălalt este grupul cartierului vecin. Așa cum era de așteptat, în ultima săptămână s-au încins un pic discuțiile. Avantajul de a fi prezent pe ambele grupuri este că am ajuns să recunosc un anumit șablon de mesaje și comportamentul postacilor.

Așadar, mă gândeam că ar fi util să le trec aici în revistă, ca să știm care sunt armele cu care încearcă PSD să mintă și să deturneze atenția oamenilor și să încercăm să le ocolim.

Să presupunem că se postează ceva ușor favorabil USR,PLUS,PNL. Sunt două mesaje preferate de postacii PSD, folosite împotriva celorlalți:

1. “Numai gura este de voi!!!”. Asta-i o zicală standard, la care oamenii aderă foarte ușor, pentru că așa se zice în mod tradițional despre toți politicienii. Problema este că în realitate, și USR și PLUS sunt două partide noi, care nu prea au prins locuri prin administrații locale. Deci nu ar avea ce să facă, decât să stea în opoziție și să tragă semnale de alarmă atunci când văd diverse nereguli.

2. “Doar vorbe, de fapte nu sunteți în stare!”. Chestia asta este parțial adevărată din cauza motivului de mai sus. USR-PLUS nu au fost nici la guvernare, nici la primăria vreunui oraș. Au fost doar în consilii, unde atunci când au vrut să facă ceva s-au lovit de PSD. De asemenea, nu pot să nu observ că sloganul ăsta este în antiteză cu sloganul lui Mutu de la Sector 6. “Fapte, nu vorbe!” Coincidență oare?

Ideea este că aceste două mesaje par inofensive sau generale, însă repetate de atât de multe ori induc ideea că într-adevăr ceilalți nu au făcut nimic, fără să ne mai gândim de ce. Oamenii intră pe șablonul cu “ăsta de acum a furat, dar a și făcut ceva!

Strategia pentru Sectorul 1 este un pic mai rafinată. Se folosesc cele două sloganuri de mai sus, dar în combinație cu un pic de naționalism. “Clotilde, du-te la tine în țară să candidezi!”, “Noi vrem primari români, nu francezi!” șamd. Din cauza mai multor astfel de mesaje, oamenii de bună credință pierd din vedere faptul că un cetățean poate fi român chiar dacă are nume străin. Ba chiar m-am amuzat pe unul dintre grupuri, când am văzut un cont de postac cu nume străinic, o anume doamnă Giuliana Popesco, care țipa că nu o poate vota pe Clotilde, că nu-i româncă.

În concluzie, dacă vedeți astfel de mesaje, să știți care-i treaba cu ele.

În altă ordine de idei, mă cam tem de rezultatul zilei de votare. Am vorbit cu mai mulți prieteni care spuneau că nu știu dacă se duc la vot, pe principiul: “lasă, că sigur se duce mai multă lume de data asta, și nu mai iese Firea“. Tare mă tem că foarte mulți bucureșteni se vor lenevi și vor aștepta de la ceilalți să voteze. Iar ceilalți vor sta și ei acasă, așteptând de la alții. Și așa mai departe.

Mergeți la vot, că ultima dată când am verificat, sondajele erau contradictorii și mă tem de o surpriză neplăcută.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Un comentariu la “Mesajele pe care le folosesc postacii înainte de alegeri

Spune-ți și tu părerea: