Pată galbenă pe displayul de la telefon ?

By | March 16, 2013

Ai un smartphone sau o tabletă care a făcut o pată galbenă pe display ? Te simți unic ? Şi eu m-am simțit unicul ghinionist de care face soarta mișto, până am dat search pe google. Se pare că este o problemă cu foarte multe modele de telefoane: Nexus S, HTC One X, Sony Xperia S. Ba chiar apare și pe Nexus 7 sau pe iPhone 4.

Unii spun că din cauza șocurilor mecanice se desprinde digitizerul de LCD – puțin probabil, nu l-am scăpat decât o dată mai serios în viața lui. Alții pun problema pe seama căldurii. Aici sunt 2 teorii: prima ar fi că în timp, din cauza căldurii, lipiciul cu care este fixat digitizerul de LCD a pătruns și unde nu trebuie. Dar atunci de ce nu se vede decât când îl încălzesc grav ? A 2-a spune că este posibil să fie o componentă sub display care să se sumpraîncălzească și să genereze pata aia. Pare cel mai plauzibil, dar totuși, de ce până acum nu s-a întâmplat așa ceva.

Pata este foarte greu sesizabilă. E posibil chiar s-o ai și să nu știi. Sfatul meu este să puneți telefonul la muncă 30 de minute (un joc, un site cu multe scripturi, un facebook), apoi să deschideți o pagină albă în browser și să cercetați ecranul.

Problema cea mai mare cu pata este că se poate să reapară după ce ai schimbat displayul. Sunt tipi pe forumul xda care se mândesc că l-au schimbat de 2-3 ori și pata tot a reapărut. Ori a fost meșterul prost ori e o problemă generică a telefonului. Eu i-am schimbat astăzi displayul în service-ul Samsung de la Apaca. În 20 de minute era gata. Înainte să plec cu el m-a abordat un tip care spunea că el e la a III-a înlocuire de display și tocmai primise aprobare pentru înlocuire.

Faith in Smartphones lost.

UPDATE (2016): M-am uitat în istoricul căutărilor pentru a-mi fac o idee cu privire la cele mai afectate telefoane. Căutările arată astfel:

  • pată galbenă iPhone 4 / 4s ~ 61 căutări
  • pată galbenă HTC One X ~ 24 căutări

V-aș recomanda să vă feriți de aceste modele de telefoane dacă vreți să le cumpărați la mâna a doua.

poze de pe Gizmodo

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

64 comentarii la “Pată galbenă pe displayul de la telefon ?

  1. Gabriel Ursan

    Nu te intrista. Poti trai cu asta pana la urmatorul smartphone pe care ai sa ti-l cumperi :). Stiu cum e. Iti iei un flagship, te bucuri de el si apoi o da in dinastea si incepi sa-ti pui intrebari. Apoi, incepi sa dezvolti neincredere pentru producator, cauti pe net problema, te intristezi si apoi iti evaluezi optiunile, in timp ce te gandesti ca vrei sa schimbi deviceul cu altceva, ceva care nu te-ai gandit ca ai putea folosi pana acum. Apoi, iti revii 🙂 sau iti cumperi deviceul cu care crezi ca nu l-ai fi putut folosi pana acum :).

    Reply
    1. revo Post author

      Eh, pana la urma daca face de 2-3 ori asa si imi dau aprobare de inlocuire ies mai bine. Doar ca da e exact cum spui. Sunt dezamagit ca un telefon care a fost flagship la vremea respectiva poate face asa ceva. Si sunt si mai dezamagit ca sunt mai multe modele care fac asa, practic e o loterie …

    1. revo Post author

      sa vedem cine ti-o mai da telefonul sa dai check in banbu

  2. George

    Am citit pe mai multe site uri cum ca daca ai telefonul cu pete galbene, ai putea sa-l duci in service chit ca nu ai garantie/alte acte la el. A mai auzit cineva asemanator? Sau doar vorbe?

    “Sony Mobile Communications has identified that the display on a limited number of Xperia S smartphones may show a slight yellow tint if exposed to temperatures above 40 degrees Celsius.”

    Sony also confirmed that it has changed the manufacturing process for the phone to avoid having this issue occur on any more handsets. Those consumers who have had this issue can take solace in the fact that Sony Mobile will “resolve this at no cost to the consumer.”

    Reply
    1. revo Post author

      Eu nu stiu pe nimeni care a incercat. Al meu l-am schimbat pe garantie. Acum am problema asta la un iPhone 4. Ma intreb daca ai unde sa te duci cu un iPhone. Ca Apple nu are reprezentanta la noi.

  3. Mihai

    Pata respectiva se poate intinde mai mult? Am un Htc One X, il detin de mai bine de un an iar acum cateva zile am zarit misterioasa pata galbena in coltul stanga sus.

    Reply
    1. revo Post author

      Da, pata se poate intinde. Nu mult, cat sa-ti acopere tot ecranul, dar isi poate dubla marimea.

  4. Bianca

    De cateva zile a aparut si la mine. iPhone 4s…momentan as prefera sa nu schimb display-ul. Deci nu moare daca il folosesc o perioada asa, da? Mersi 😀

    Reply
    1. revo Post author

      Nu e problemă. Eu am un iPhone 4 care are o pată galbenă de 1 an pe display 🙂

  5. aryel

    nu e normal , mi-au schimbat o data telefonul in primul an de garantie . acum probabil vor schimba display ul , cam naspa ce-i de facut totusi? un car de bani, cel putin dublu decat in state ?!? cam dezamagit :-((((

    Reply
  6. Ane.

    “Unii spun că din cauza șocurilor mecanice se desprinde digitizerul de LCD – puțin probabil, nu l-am scăpat decât o dată mai serios în viața lui. Alții pun problema pe seama căldurii. ”

    Mda, te pot scăpa de una din teorii.
    Am avut nu grijă, ci mare grijă ca telefonul meu să nu facă contact cu parchetul, gresia, cimentul, etc, dar în schimb am fost plecată o perioadă de acasă neavând acces la calculator așa că am fost nevoită să utilizez Skype versiune mobil.
    Şi uite așa după doar 15 minute de utilizare, iPhone4-ul meu era pregătit să găzduiască prăjirea a cel puțin 4 mici.
    Şi boom, pata misterioasă a apărut.

    Multă baftă tuturor! 🙂

    Reply
  7. Nicu

    Numai de două luni am Sony xperia Z3
    Boom o pată pe bune pe partea dreaptă în mijloc….

    Reply
    1. revo Post author

      Speram să nu mai existe problema asta în anul 2015 😐

  8. Georgian Banu

    Revo, merge schimbat display-ul prin garantie? Am un HTC ONE M8 si de curand a aparut pata galbena, tel l-am trimis azi in garantie si astept un raspuns din partea lor.

    Reply
    1. Revo Post author

      Salut, sigur că da. Şi eu am schimbat la un Samsung Nexus S mai de mult. Să mă anunți ce-ți răspund, n-ar trebui să facă fițe.

    2. Georgian Banu

      Practic, maine se fac 15 zile de cand l-am dat in garantie si nu am niciun raspuns de la depanero, i-am sunat de vreo 4 ori si ma amana cu raspunsul, ce pot sa fac?

    3. Georgian Banu

      am primit astazi mail de la depanero ca produsul a fost inlocuit

    4. Revo Post author

      Am vrut să-ți spun acum două zile să mai ai un pic răbdare, că de regulă așa fac cei de la Depanero, dar n-am mai apucat. Mă bucurc că s-a rezolvat ok. Să stăpânești sănătos telefonul nou 🙂

  9. Stefan

    Salutare. Problemă și la Lenovo S860, luat de la RDS la 1200lei, ținut numai în husă, nescăpat pe jos. Două pete galben roșiatic și – au făcut apariția în dreaptă lateral, în dreptul butonului de pornire si tastei volum-. În jocuri am observat o tendință la supraîncălzire în partea de sus a telefonului, probabil temperatură degajată de butonul de power a dus la această problemă. Unii spun ca ar fi vorba de o demagnetizare, dar nu cred. A mai întâlnit cineva această problemă la Lenovo, să știu cum să îi abordez pe cei de la service, ca ei pun toate problemele la display pe seama șocurilor mecanice, mai deunăzi am întrebat un prieten ce face service GSM ce problemă poate fi și mi- a spus ca s- a apăsat butonul de power în buzunar și de acolo provine. I- am mulțumit și am plecat….

    Reply
    1. Revo Post author

      Salutare, nu are cum să provină de la apăsarea unui buton. Am văzut telefoane cu pete în centrul display-ului. Acolo ce s-a mai apăsat?

    2. Stefan

      Eu pun pe seama căldurii excesive degajate de telefon în timpul jocului, nu joc excesiv pe el, dar mai pierd și timpul uneori. Oricum, butoanele sunt pe lateral și nu ar avea de ce să facă presiune pe display, decât dacă ar fi o hibă din constructie.

    3. Alex

      Și eu m lenovo s860 și mi apărut pata galbenă în partea opusă butoanelor de volum și blocare telefon. Pată are vreo 2 cm de sus in jos

    4. DIANA

      SALUTARE! SI EU AM ACELASI MODEL DE LENOVO S860 TOT DE LA RDS, TOT TINUT NUMAI IN HUSA DE CAND L-AM LUAT SI A APARUT SI LA MINE O PATA GALBENA IN DREPTUL BUTONULUI DE PORNIRE SI A TASTELOR DE VOLUM. NU ESTE SESIZABILA DECAT PE ECRANUL ALB. SE POATE SCHIMBA DISPLAY-UL DACA ESTE IN GARANTIE? MULTUMESC!

  10. Alina Netoiu

    Am un galaxy grand prime. Are o pata fix in mijloc. Nu mi.a cazut deloc, am avut mare grija de el. A aparut la putin timp dupa cumparare, daca le explic celor de la germanos, de unde l.am cumparat ca defectiunea e din telefon, mi.l schimba? Va rog sa.mi raspundeti

    Reply
  11. Eugen

    Salutare,
    Xperia Z2 achizitionat in noiembrie 2014 de la CEL.RO, evident a aparut o pata galbena in dreapta sus in dreptul slotului pentru cardul sd. Surpiza mare a fost cand l-am trimis la service Sony, a fost tinut doua saptamani dupa care a venit la fel, motivul: telefon fabricat pentru Taiwan state of China. L-am trimis la cei de la CEL.RO unde am facut si o reclamatie, asteptarea se prelungeste cu inca 15 zile. Sunt curios daca vor schimba displayul sau gasesc motive sa nu o faca. Pentru cei interesati, dupa reparatie il vand 1500 ron 🙂

    Reply
    1. Revo Post author

      Da, CEL le cumpără de pe piața gri și prin alte combinații dubioase. Să ne ții la curent cu ce se întâmplă.

  12. Stefan

    Referitor la problemă mea, Depanero, firmă corecta, mi- au înlocuit display-ul pe garanție. Telefonul arăta ca nou acum. Sper să rămână așa și să nu mai am probleme.

    Reply
  13. Ciprian

    Salut,

    Am un Sony Xperia Z3 pe care l-am inlocuit deja pentru ca zornaia camera, iar acum cateva zile ma uitam la un clip pe youtube si pe fundal era alb, am observat cu stupoare o dunga galbena de pe toata latimea display-ului, nu am observat pana acum pentru ca este in partea de jos, care in majoritatea timpului este acoperita de acele butoane virtuale si este pe fundal negru. Nici nu stiu daca are rost sa ma mai duc la service. Tin sa mentionez ca nu ma joc niciodata pe el..nu l-am incins niciodata, nici macat gps ul sau location nu am folosit pe el…

    Reply
    1. Revo Post author

      Salut, eu zic să-l duci să-i schimbe display-ul. Şi dacă se mai întâmplă încă o dată ceva poți să le ceri direct banii înapoi sau altul.

  14. Iulia

    Am gasit un Xperia C3 de cumparat cu aceeasi problema: o pata galbena in coltul din stanga sus, care pe alb se vede destul de bine. Am mai citit pe net ca daca schimb display-ul o sa rezolv, dar venind aici am aflat ca nu neaparat. Sa inteleg ca pata se poate extinde? Ca 11-12 milioane cat este el intreg nu as da niciodata oricum pe un astfel de telefon.

    Reply
    1. Revo Post author

      Nu știu ce să zic, majoritate nu au mai avut probleme după ce au schimbat display-ul.

  15. Vasile

    Eu detin un galaxy ace 4 lte iar prin iulie a aparut aceadta pana galbena, dar cand maresc luminozitatea se inchide la culoare gen un verde asa dar cand este luminozitatea minima nu se observa.El s-a udat putin cu apa de mare si de atunci a aparut aceasta pata pe ecran si are o dimensiune mai mare.

    Reply
  16. Coco

    Salut. Ieri mi-au apărut și mie 3 pete galbene, vizibile când ecranul este aprins negru, pe un Motorola cumpărat acum 3 luni de la emag. Voi lua legătură cu ei și voi cere garanției schimbarea ecranului. Preventiv voi face o reclamatie la OPC, pt. ca dacă lucrurile nu merg cum ar trebui să avem un avans considerabil. Dacă totul va fi ok și în timp voi renunța la acea reclamație.
    Pacat. Eram chiar încântat de telefon. Sper să nu comenteze cei de la emag, cum au mai făcut și cu alte produse aflate în garanție și să remedieze problemă destul de repede.
    Va voi ține la curent cu rezolvarea problemei.
    Mulțumesc.

    Reply
    1. Revo Post author

      Eu n-am avut absolut niciodată probleme cu garanția de la eMAG. Nici cu returnarea. Baftă!

  17. ALLVIEW X1

    Salut. Mie mi-a apărut o pată galbenă în partea superioară a ecranului, în dreptul butonului de volum. Pata a apărut după ce am folosit telefonul la un joc destul de solicitant, anume Injustice :Gods among us. Temperatura internă a telefonului a sărit de 60°C. În concluzie, pata a apărut în cazul meu din cauza căldurii (cauzată de solicitare) .Nu am scăpat telefonul pe jos și îl port tot timpul cu husă pe el.Telefonul este un Allview X 1 Xtreme ( re-branduit de românașii noștri, care nu sunt în stare să scoată un android 5.0 pentru el, tot la 4.3 au rămas), iar în alte țări este vândut sub numele Gionee Elife E7,fabricat în China. A fost flagship-ul lor de anul trecut, a costat undeva la 1500 de lei. Aveam așteptări mai mari, dar asta-i viața:)) . O să mă feresc data viitoare când o să aleg un telefon, deși uneori e greu să alegi. Am văzut și alte flagshipuri (gen Samsunguri și Iphonuri cu softul crăpat in ele sau cu probleme hardware).

    Reply
  18. Silviu

    Salut! Am citit comentariile de mai sus si nu s-a amintit de niciun LG G2. Telefonul e cumparat la mana a doua de un an jumate la pretul de 1200 lei. Acum nu mai e in garantie. Era in stare foarte buna, nu aveam nimic de reprosat. Acum o luna a aprarut problema cu pata asta galbenă dispusă in stanga lateral. Apare cand e folosit intens, atunci cand se încălzește. Ce-i drept, ma întristează de fiecare data cand o văd. N-o sa-i schimb prea curand display-ul.

    Reply
    1. Revo Post author

      Salut, bine că mi-ai adus aminte. Am mai văzut și eu pe cineva cu un LG G2 cu o pată pe toată lungimea ecranului. Am făcut și poze atunci, poate le găsesc să le pun în articol.

  19. Y

    Salut! Am si eu un Lg G3 si a aparut o pata galbena pe display in coltul stanga sus.. A mai intalnit cineva problema asta la acest telefon? Sau macar din gama “G”

    Reply
  20. Mircea

    Va salut am si eu aceiași problema cu pata Galbena pe display iPhone 5s colțul stânga sus spre in jos a fost scăpat pe jos dar sub display se afla bateria oare sa se fi dezlipit si se încălzește mai tare sa afecteze ecranul ? M-a gândesc să-l desfac si sa arunc o privire

    Reply
  21. Maryo

    Salut am aceiasi problema cu un sony z5 cumpărat de la emag, încă in garantie 2 pete galbene in dreptul butonului de power. De la lucru directia magazin emag ,sper sa rezolve baietii problema ca doar ii in garantie …. Revin cu răspunsul .

    Reply
  22. radu

    Din cate vad pe viitor o sa ma feresc de LG-uri.. Eu folosesc un Evolio si Allview cu pete albe si un LG Nexus 5, la care am vreo 6-7 pete galbene de diferite forme si lungimi.. Vad ca Lg-urile sunt cap de afis la pete galbene, pe cand chinezariile sunt primele la pete albe.. Nici nu stii pe ce sa dai banii, ca sa te bucuri macar 2 ani de un telefon fara defecte..

    Cate modele de smartphone am avut si de firma si chinezesti, nici unul nu a mers perfect mai mult de 6 luni fara sa apara defecte, desi le-am protejat cu huse si folii..

    D-ati sugestie de un model din gama midlle, care ati auzit ca nu are defecte..

    Reply
  23. Alexandru D

    Salut,
    Eu am patit de 2 ori pe sony xperia Z3.
    O cunostinta cu acelasi telefon a patit si ea la fel.
    Acum astept sa iasa din service pentru a II-a oara.
    E o problema din fabrica legata de lipiciul folosit si de faptul ca se supraincalzeste o componenta sub display (nu pot confirma 100%).
    Tel meu este in garantie si de cate ori schimba display-ul se extinde garantia componentei schimbate.
    Telefoanele sony ajung la regenersis si dureaza minim 2 saptamani.
    Aceasta problema apare intr-adevar la mai multe marci (HTC, IPhone, Sony etc.)

    Reply
  24. Madalin

    Aceeasi pata galbena in dreptul portului de incarcare,la un xperiaz3..chipurile am garantie 1an,telef l_am achizitionat second din Anglia,prin intermediul unui amic..banuiesc k tot la achizitionat display tre sa ajung,nu?

    Reply
    1. Revo Post author

      Dacă nu te deranjează, poți să-l mai folosești așa mult timp. Poate nu se extinde.

    2. Madalin

      Ma cam streseaza vizual,dar tinind cont de ce costuri implik,(apropos,cam cit ar costa)ma gindesc sa ma cam fac k nu o sesizez..

  25. Andrei

    LG G3 cumparat in 2015. Am 2 pete galbene pe o parte si pe alta a displayului intinse vertical pe margine… Nu m-am jucat pe el ca sa il supraincalzesc… Ce sa zic, sunt norocos… In noiembrie 2014 luasem xperia z3 (deabia aparuse). Vreo 30 mil… M-a tinut din noiembrie pana in februarie… Din senin a inceput sa se restarteze incontinuu. L-am trimis la garantie (o firma din oradea)…tel fiind cumparat de la emag. Nu au vrut sa il faca pe motiv “ca a fost supus la socuri si cazaturi”. Ridicol. Telefonul era impecabil. Au facut niste poze cu un zoom de 1000x ca sa se vada niste nano zgarieturi pe colturile – atentie- cauciucate ale telefonului… Sony intentionat au implementat acele colturi de cauciuc sau plastic pt ca acolo aratau studiile lor ca se ciobesc cel mai des telefoanele. In fine. Nu au vrut sa il faca ba chiar cer 12 mil sa il repare. Ii intreb daca mai e rezistent la apa dupa reparatie si zic ca da. Imi zic sa le dau raspunsul in 48 ore sie zic “da reparati-l” in 36 ore dar degeaba … Tel deja era la curier….mi-l returnasera… :))) Complet dezamagit cumpar acel G3 de mai sus si zic…vreau asigurare gen casco:) sa nu mai am treaba cu garantia asta infecta. I-au asigurare pe un an. Well… Petele astea galbene au aparut exact dupa ce a expirat asigurarea de 1 an. Garantie inca are dar… Nu mai am incredere… Dezamagire totala 🙂 Anyways scuze pentru comentariul meu enorm 🙂

    Reply
  26. Mandark

    Vreti sa auzi o chestie, lol am bagat telefonul in frigider 10 min iphone 5c si dupa ce m-am intors de la magazin l-am scos nu mai era nici o pata ☺️) mentionez la frigider nu la congelator

    Reply
    1. Revo Post author

      E posibil dacă pata aceea era de la supraîncălzirea ecranului. Dar oricum, nu e o metodă validă. E umiditate mare în frigider și riști să-l strici de tot.

  27. Catalin

    Eu am LG G2 de vreo 10 luni si deja il duc a 2-a oara in service pentru pata galbena. Mentionez ca prima pata galbena a aparut acum 3 luni. Nu ma joc pe telefon dar am constatat ca se incalzeste groaznic cand folosesc Facebook-ul sau alte aplicatii…

    Reply
  28. Denis

    Am un Xperia Z2 și am două pete galbene care vad ca se cam extind pe display.Asta după un an de folosință.

    Reply
  29. Mihai

    Mie mi-a aparut pata galbena dupa 3 ani si 3 luni la Allview X1 Soul si nu este doar cand se incalzeste, ci mereu.

    Reply
  30. Elvis

    Salut ! Am cumparat un Letv 1s de la quickMobile si acum o saptamana a aparut pata. Nu vor sa inlocuiasca telefonul si-mi reproseaza ca a suferit socuri mecanice. Stiu ca Samsung si Apple in Romania inlocuiesc fara sa zica nimic, iar bulangii astia fac nazuri. Cei mai jegosi astia de la quick MOBILE si service-ul lor de rahat service Return.

    Situatia e aiurea ca telefonul e luat pe firma si nici la OPC nu ma pot adresa.

    Reply
  31. Mungiuri Gheorghe

    Părerea mea este că sunt piese care se încălzesc excesiv ,deci de calitate îndoielnică . Petele apar in locuri unde telefonul se încălzește mai mult .

    Reply

Spune-ți și tu părerea: