Perpetoo – serviciul de car sharing de la persoană la persoană se lansează în mai

By | March 8, 2019

La câteva zile după ce v-am sesizat în Tech News apariția Perpetoo, a sosit și comunicatul oficial.

Din mai, Perpetoo va funcționa în București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara. Acest lucru înseamnă că prin listarea pe platformă, locuitorii din aceste orașe își vor putea oferi pentru închiriere mașina personală pentru alți șoferi.

Care sunt condițiile pentru a-ți închiria mașina prin Perpetoo?

Condițiile sunt următoarele: mașina trebuie să fie proprietate privată, cu cel mult 8+1 locuri, să fie mai nouă de 2010, să aibă revizia auto (nu știu la ce se referă aici), RCA și ITP la zi, vignetă valabilă și să fie echipată corespunzător (roți de vară/iarnă, trusă medicală, triunghiuri reflectorizante, extinctor, vestă reflectorizantă).

Comunicatul spune că utilizatorii care oferă mașina spre închiriat sunt cei care stabilesc prețul și că pot câștiga între 1000 și 4000 lei pe lună, în funcție de modelul mașinii și de perioada de timp în care aceasta va fi închiriată. Pe toată perioada închirierii, mașina are CASCO asigurat de Perpetoo, Uniqua și Renomia.

Proprietarii business-ului (români, cu capital românesc), țintesc 3000 de mașini pe platformă și peste 25.000 de închirieri în primul an.

perpetoo car sharing romania

Le urez mult succes, însă cu toții cred că suntem conștienți că într-un astfel de business nu are cum să meargă totul lin din start. Pe de-o parte mă bucură ideea, pe alta mi-e frică să nu aflăm că România încă nu este pregătită pentru un astfel de business.

Mie mi-ar fi greu să trăiesc cu gândul că cineva îmi va conduce mașina într-un stil mai mult sau mai puțin ortodox. Apoi, dacă o lovește, știm cu toții cât de nasoale pot fi experiențele din service-urile românești. E posibil ca mașina reparată să nu mai fie niciodată ca la început. Pe lângă asta, ce se întâmplă dacă nu descoperi imediat un defect? Sau dacă șoferul îți schimbă o piesă bună cu una uzată. Sunt foarte multe probleme și scenarii de adresat. Și cred că nici tu ca proprietar de mașină, nici ei ca business nu au cum să le gândească pe toate din start.

Pentru mine cred că ar funcționa doar în cazul în care aș avea o a doua mașină la care să nu țin de mult și să prefer să o înscriu în platformă decât să o văd cum se deteriorează stând pe loc. Că de închiriat mașina altcuiva, cu siguranță nu aș avea o problemă.

Citește și: Experiența mea cu mașina închiriată prin GetPony

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

3 comentarii la “Perpetoo – serviciul de car sharing de la persoană la persoană se lansează în mai

  1. Fuzz

    In Romania o sa fie o foarte mare problema dar initiativa e interesanta.

    Reply
  2. T.Szab

    Vad oportunitate in asta, dar nu inteleg masina de ce trebuie sa fie dupa anii 2010. Mie nu mie frica ca cineva schimba o piesa pe la Golful meu din ’95, dar cu un Audi din anii 2012…..alta discutie.

    Reply
    1. Revo Post author

      La fel mă gândeam și eu. Aș închiria de plăcere un Golf 2/3 🙂

Spune-ți și tu părerea: