Peter Burger este chiar ok și îi recomand

By | May 5, 2017

Pentru că este vineri, meritați un articol despre burgeri 🙂 Am fost la Peter Burger (sau Burger Peter) acum două săptămâni și trebuie să recunosc că am fost plăcut surprins. Este genul de bistro care pe afară nu arată cine știe ce. Este lângă o spălătorie auto iar băieții de la spălătorie mai stau agățați pe gardul de lângă Peter Burger.

În interior este doar o tejghea și trei-patru scăunele, grătarul este la vedere, iar burgerul este preparat în timp ce aștepți. Însă fiind un spațiu așa îngust, nu am vrut să mirosim a mâncare. Așa că profitând de vremea frumoasă, am decis să luăm burgerii la pachet și să îi mâncăm afară, pe portbagajul mașinii. Chiar a fost o idee foarte bună.

Eu am luat un Burger Peter (18 lei) și a fost foarte bun. Chifla a fost foarte pufoasă, carnea de vită a avut gust bun, iar dulceața de ceapă merge de minune cu gorgonzola. A fost destul de mare încât să mă satur, iar cartofi wedges de alături sunt buni și ei.

Cel mai mult mi-a plăcut că burgerul a avut un gust aparte. Adică este genul de gust pentru care l-ai recunoaște dacă ai mânca mai mulți. Sau aș putea să spun că este genul de gust pentru merită să treci pe la Peter Burger. Colegul cu care am fost și-a luat un Chorizo burger și s-a declarat și el mulțumit.

Îi găsiți pe Şoseaua Iancului nr 122, așa că recomandarea mea este să ieșiți din Mega Mall și să intrați cu curaj la ei pentru burger. Şi un sfat și mai bun ar fi să îl mâncați în aer liber.

Oricum, au un food truck care va fi present și la Burger Fest și au deschis recent un restaurant și pe Bulevardul Decebal. Deci dacă vă întâlniți cu ei, nu-i evitați.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

3 comentarii la “Peter Burger este chiar ok și îi recomand

  1. Giotto

    E pauza de masa si eu citesc despre burgeri. Abia acum ies in pauza, dar mi-ai facut o pofta nebuna.

    Reply
    1. Revo Post author

      Sper că ți-ai și făcut pofta când ai ieșit în pauză 🙂

Spune-ți și tu părerea: