Mi-am analizat predicțiile făcute la început de 2019 pentru tehnologie și încerc să fac câteva predicții pentru 2020

By | January 15, 2020

Anul trecut am vrut să scriu un articol cu predicții (sau dorințe) de-ale mele pentru modul în care va evolua tehnologia în 2019. Am deschis editorul, i-am dat un titlu și am scris câteva idei, dar pentru că ianuarie este întotdeauna o lună aglomerată pentru mine, nu am mai apucat să-l dezvolt și să-l public.

Anul acesta l-am găsit din greșeală și m-am uitat să văd câte lucruri din ceea ce prevesteam chiar s-au întâmplat. Aș zice că n-am stat deloc rău cu premoniția.

Să luăm pe rând cele șase puncte:

  1. Nu avem doar unul, ci vreo 4-5 startup-uri cu trotinete electrice.
  2. La partea cu abonament Family pentru Spotify a fost de fapt wishful thinking. Abonamentele Family nu sunt rentabile pentru Spotify, așa că în țările în care nu le-au lansat deja, nu aveau niciun motiv să le lanseze.
  3. Aici am nimerit doar pe jumătate. Dacă mi-ar fi spus cineva, nu aș fi crezut că va veni Apple Pay înainte de Google Pay în România.
  4. PSD2 se pare că a venit deocamdată doar cu dezavantajele (am explicat mai bine în articolul de aici).
  5. Din nou, am intuit ceva și în privința Tesla. N-au montat încă superchargerul, dar și-au anunțat intenția. Pe lângă asta, mașinile Tesla pot fi comandate oficial și din România începând de anul trecut.
  6. Aici am avut dreptate. Cam toate flagship-urile din 2019 au avut și cameră wide. Un pas care ar fi trebuit făcut de mult.

Acum partea amuzantă este că pentru 2020 nu sunt așa de sigur pentru nimic, cum eram la începutul lui 2019. Cred că va veni Google Pay în sfârșit în România, dar n-aș îndrăzni să cred că și Google Assistant-ul va fi disponibil oficial în Română. Ce alte speranțe mai am?

  1. Sper ca Project Connected să mai așeze lucrurile pe partea de Smart Home;
  2. Poate vom avea parte și de Apple TV+ în România;
  3. Inovațiile din rândul smartphone-urilor se vor concentra pe display-ul cu rată mare de refresh și pe filtre și procesări real-time în clipuri video (datorită faptului că toți puștii vor să fie acum vloggeri);
  4. Aștept cu nerăbdare mai ales lansarea Play Station 5 de la Sony, dar și Xbox Series X de la Microsoft. Măcar asta este o certitudine 🙂 ;
  5. În retail-ul tradițional cred că va fi anul în care vom vedea din ce în ce mai multe case de marcat self-service la toate supermarket-urile din București. Mi-ar plăcea să văd și partea de comandă online și pick-up mai bine pusă la punct;
  6. Dacă ar fi să nominalizez gadgetului anului 2020, aș miza pe căștile earbuds true wireless cu noise canceling, în stilul Apple AirPods;

În rest, cam atât pot specula deocamdată. Am uitat ceva? Voi pe ce mizați în 2020?

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

2 comentarii la “Mi-am analizat predicțiile făcute la început de 2019 pentru tehnologie și încerc să fac câteva predicții pentru 2020

  1. SirNeo

    In draft ai zis de scutere, acum in articol de trotinete. Dar avem și un serviciu de scootere, e ok ți-a ieșit 🙂

    Reply
    1. Revo Post author

      Heh, da, în mintea mea de fapt mă refeream la trotinete, dar mereu am un lapsus când mă gândesc la trotinete pentru că prima dată îmi vine în minte termenul din engleză: “electric scooter” 🙂

Spune-ți și tu părerea: