Rapid despre Galaxy Note 9

By | August 9, 2018

Tocmai am urmărit prezentarea Galaxy Note 9 și mi-am făcut rapid o părere despre telefon.

Va fi un Galaxy Note 8, cu câteva îmbunătățiri. Unele utile, altele mai puțin importante.

O să încep cu lucrurile care nu m-au impresionat, ca să las ce este mai bun pentru final:

  • Autonomie de o zi. Au fost momente în care Note avea autonomie de două zile. Huawei P20 Pro rezistă acum fără probleme o zi, uneori chiar și două.

  • Stocare de 512 GB. Rezolvă o problemă inexistentă. Nu a mai trebuit de ani buni să renunț la “chestiile importante”, pentru că le am în cloud.

  • Cameră foto cu asistent plus recunoașterea scenariului. Avem deja telefoane care îți spun că ești prea aproape de subiect și care îți recunosc scena.

  • Parteneriatul cu Fortnite. Din câte îmi aduc aminte, Note 9 era orientat către business. N-am ce face cu Fortnite.

Pentru mine, dezamăgirea vine la capitolul foto. Mă așteptam să includă un senzor mai mare, ca la P20 Pro. Sau încă o cameră wide. Ceva în plus.

Ce mi-a plăcut:

  • Stylus-ul cu posibiltatea de a declanșa camera. S-a strigat “în sfârșit”, pentru că așteptam asta încă de pe vremea Note 3 și părerea mea este că au amânat introducerea ei. Chiar mi se pare o funcție utilă, pentru că vei putea face poze și selfie-uri în poziții mai diverse, nu doar tradiționalul “țin telefonul cu mâna dreaptă”. Pentru chestia asta chiar aș cumpăra un Note 9.

  • Samsung DeX încorporat. De acum poți conecta telefonul la monitor doar printr-un adaptor USB Type C. Huawei P20 Pro face asta deja, dar e bine că a renunțat și Samsung la un dispozitiv în plus. Este încă un pas spre un singur computer, pe care îl porți mereu cu tine în buzunar.

În concluzie, sunt dezamăgit de faptul că nu au mai îmbunătățit nimic la cameră, dar mă bucur pentru stylus și DeX. Merită să treci de la Note 8 la Note 9? Grea întrebare.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

3 comentarii la “Rapid despre Galaxy Note 9

  1. Dax

    Daca nici Note 9 nu venea cu stereo speaker clar si sigur nu merita cumparat. Trebuia sa fie de la primul N7000. Era ca si cum nu ai fi avut sunet. Tu poti asculta in zilele noastre o melodie mono? Eu nu am ascultat niciodata asa ceva, nu am avut niciodata radio monofonic cum numai asa se gaseau.
    Nu te poate obliga nimeni sa cumperi smartphone mono nu mai cumparati, e ilegal.

    Reply

Spune-ți și tu părerea: