Review HTC Desire 10 Lifestyle – BoomSound și design

By | January 13, 2017

Poate că nu știați, dar HTC, compania care produce HTC Vive, încă mai produce și telefoane. Iar HTC Desire 10 Lifestyle este un model pe care l-am primit în teste de la Orange.

Telefonul ar vrea să fie și fashion, dar să aibă și display mare, dar de fapt stai așa că pe sunet punem accentul. Nici ei nu cred că au fost foarte convinși cui se adresează când l-au scos pe piață. Dar haideți să vedem ce știe.

Specificații HTC Desire 10 Lifestyle

  • Display IPS LCD de 5.5″ cu rezoluție 720 x 1080;
  • SoC Qualcomm Snapdragon 400, quad-core de 1.4 GHz, 2 GB RAM;
  • Stocare internă de 32 GB și slot pentru card SD;
  • Cameră foto principală de 13 MP, f/2.2, filmare 1080p la 30 fps;
  • Cameră foto secundară de 5 MP, F/2.8, filmare 1080p, HDR;
  • HTC BoomSound Hi-Fi Edition – 24-bit/192kHz;
  • Dual SIM, Radio FM, Bluetooth v4.1;
  • Baterie de 2.700 mAh
  • Android 6.0

Ambalare și accesorii

Cutia este cea clasică de HTC, iar în interior, pe lângă accesoriile clasice (cablu de date, adaptor de rețea, căști, manuale), mai există și un wrist-wrap.

Pentru cei mai tineri dintre voi, este acea agățătoare care se punea pe vremuri la telefon, pentru a-l ține pe mână. La acest telefon se introduce într-un orificiu din partea de jos și se înoadă. În cazul de față, HTC Desire 10 Lifestyle mi se pare prea greu pentru a-l ține agățat de încheietură, așa că nu am folosit-o. Şi am uitat și să îi fac poză.

Design și construcție

Eu l-am primit în varianta de culoare Stone Black, adică negru cu ceva inserții metalice aurii. E o chestie subiectivă, dar eu nu mă dau în vânt după auriu.

Pe partea frontală nu are butoane fizice, pe spate are camera ieșită în afară. Pe lateral butonul de power, cel de volum și locașele pentru SIM și card microSD, care se închid cu un capac. Aici trebuie să fiți atenți, de sub capac iese o tăviță pe care se montează SIM-ul. Eu mi-am bătut puțin capul până să mă prind.

Interfață HTC Desire 10 Lifestyle

Trebuie să recunosc că aici am fost plăcut surprins. Mă așteptam să găsesc clasicul launcher HTC plin de floricele, însă taiwanezii au alterat foarte puțin experiența pură de Android.

Meniul care se derulează în jos este semnătura HTC. Pe lângă asta, și News Republic pare familiară. Este o selecție de știri care este afișată pe o pagină separată a homescreen-ului. Ce am găsit în plus? Teme, un manager de fișiere, un utilitar de optimizare, o tastatură mai dichisită, setările pentru BoomSound și o aplicație de fitness în parteneriat cu Under Armour.

Singurul lucru care nu mi-a plăcut la interfață este că nu am putut pune 5 iconițe pe homescreen.

Cameră foto

Interfața pentru cameră este cea stock de Android, foarte puțin modificată de HTC. Camera, așa cum te-ai aștepta de la un mid-range, nu este strălucită. Fotografiile capătă zgomot chiar și făcute la nivelul becului, și mi se pare că foarte multe dintre ele sunt sub-expuse.

Ceea ce vedeți în penultima imagine este un HDR. În ultima am dezactivat HDR-ul și a sub-expus-o 🙂

Hardware și performanță

Cu ai săi 2 GB RAM, nu am avut probleme cu aplicațiile, însă nici nu l-am solicitat. Cred că ar fi fost indicat totuși un SoC mai sus de Snapdragon 400.

Sunetul este bun, cu mențiunea că difuzorul nu este mai puternic decât la al meu Galaxy S6. Ca un mic detaliu care nu știu dacă îi pasă cuiva, am observat că sunetul pe care îl face atunci când vibrează (la apăsarea tastelor de ex) este diferit față de restul telefoanelor. De exemplu după sunetul vibrației recunoșteam pe care dintre telefoane a apărut o notificare.

Autonomia telefonului a fost de o zi, iar încărcarea mi s-a părut că a durat foarte mult: 3 ore. Mi-ar fi plăcut și un quick charge.

Concluzie și preț

Telefonul a fost în oferta Orange la 1.100 de lei. Cu părere de rău, până m-am mișcat eu cu review-ul, a dispărut. Eu unul aș recomanda HTC Desire 10 Lifestyle cuiva care prețuiește mai mult sunetul decât camera foto. Sau unei persoane care vrea un telefon cu meniu simplu, fără complicații și brizbrizuri venite din partea producătorului.

Ah … era să uit. Sau cuiva care vrea neapărat un telefon cu wrist-wrap 🙂

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

2 comentarii la “Review HTC Desire 10 Lifestyle – BoomSound și design

  1. Andra

    Cand crezi ca faci un review pt Huawei P9? Ma intereseaza foarte tare acest telefon (pt asocierea cu Leica). 🙂

    Reply

Spune-ți și tu părerea: