Robochallenge va fi și cu drone anul acesta

By | September 14, 2015

Acum aproape opt ani a fost primul meci de sumo între roboți. Când am fost spectator la prima ediție, meciurile erau mai interesante decât cele ale echipei naționale de fotbal. Erau oameni în amfiteatru care chiar țipau și își încurajau robotul favorit. Pare ciudat, dar da, făceau galerie pentru o bucată de metal. Pe de-o parte mă amuzau momentele în care roboții scăpau de sub control și făceau vreo prostie, pe de alta cei din public care uitau de unde s-a plecat și se consumau pentru fiecare punct.

Între timp proba de sumo s-a împărțit în micro, mini și mega sumo și au mai apărut probe în care roboții trebuie să joace fotbal, să urmărească un traseu sau să iasă dintr-un labirint într-un timp record.

Dar anul ăsta presimt că va fi teribil de amuzant. Pentru că s-au introdus 3 probe noi: una de freestyle în care bănuiesc că roboții pot face orice, una în care roboții trebui să imite cât mai bine mișcările umane … și … wait for it … una în care niște drone vor trebui să zboare în jurul unor stâlpi. Vă dați seama ce o să iasă când se apucă inginerii de la Electronică să proiecteze chestii care zboară. Se va lăsa cu plastice și șuruburi care zboară prin aer. Iar eu vreau să fiu acolo.

Concursul va fi în două zile consecutive, 31 octombrie și 1 noiembrie, așa că dacă vă duceți, să aveți la voi casca și popcorn. Dacă vreți să vă înscrieți la vreo probă, o puteți face până pe 15 octombrie. Mai multe detalii vor fi pe site-ul Robochallenge. Încerc să fac tot posibilul să trec pe acolo în acel week-end. Chiar cred că va fi amuzant.robochallenge-banner

Foto: Alin Fotache – LSE.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Spune-ți și tu părerea: