S-a lansat noul Nokia 3310. Păreri?

By | February 27, 2017

Cine ar fi crezut că 2017 va fi anul în care vom aștepta cu nerăbdare noul model Nokia 3310? Dar iată-l că s-a relansat și a produs mai multe reacții decât mă așteptam.

noul model nokia 3310 - 2017

Telefonul are toate funcțiile pe care le-ai aștepta de la un Nokia 3310. Baterie care durează o lună în stand by, Nokia Tune – melodia distinctivă și Snake. Ba vine chiar și cu alte funcții de ultimă generație: port micro USB, jack audio, radio FM, Bluetooth, cameră de 2 MP cu LED, 16 GB capacitate de stocare internă + slot pentru card microSD. Pe lângă asta, cine ar putea să spună nu unui ecran color de 2.4″?

Şi când auzi că nu costă decât 50€, parcă îți vine să treci peste faptul că nu funcționează decât pe bandă 2G. Dar știți care-i partea amuzantă? Că Nokia a mai lansat prin ianuarie un telefon cu specificații similiare, dar pe care nu l-a băgat nimeni în seamă. Presimt că noul Nokia 3310 va face furori, deși personal, prefer vechiul design.

Cam atât despre Nokia 3310, așteptăm cu nerăbdare noile modele de la Siemens, Bosch și Sony Ericsson.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

9 comentarii la “S-a lansat noul Nokia 3310. Păreri?

  1. Mihai

    Este o relansare bazata pe emoția oamenilor pentru care acel model a reprezentat primul model de telefon deținut (sunt și eu în această categorie), dar la fel cum m-am bucurat că am scăpat de acel telefon și am trecut la altul mai performant, la fel de rapid probabil că m-aș descotorosi și de asta. Personal sunt adeptul telefoanelor dual SIM, mai ales că am un nr de la serviciu și unul personal, iar la nevoie, telefoane 2G cu baterie care sa te tina o săptămâna încă avem de unde alege la nevoie.

    Reply
    1. Revo Post author

      Alcatel a rezistat mai bine decât Nokia, face niște telefoane foarte reușite ca design.

  2. Coco Moll

    Astept si clips-ul de prins la curea, antena extensibila si clapeta. Placere maxima sa inchizi o convorbire in nasul cuiva. Acum, cu touch screen-ul asta te chinui sa inchizi si nici nu face pac! Retro la maxim.

    Reply
    1. Revo Post author

      Şi să nu uităm de licuricii care luminau înainte să facă apel 🙂

Spune-ți și tu părerea: