Să nu-l arunci pe geam?

By | April 22, 2014

Vin acasă, mă trântesc pe canapea și scot telefonul pentru că vroiam să verific repede niște mailuri. Mă așteptam să conțină poze cu duiumul, așa că mai bine m-aș conecta la WiFi. Să-l activez. Hmm, ce chestie, e ativat deja. Şi nu s-a conectat automat. Turn on/turn off și ar trebui să meargă. Tot nu merge! Să nu-mi spui că ai început să faci glume d-astea Note 3.

Mă rog, nu-i nimic. Scot celălat telefon din buzunar, cu el n-am cum să dau greș. Văd mai târziu ce are Note-ul. Nici ăsta nu se conectează? E clar, e de la router. Nesimțitul! Tocmai ce l-am reconfigurat săptămâna trecută pentru că îmi juca feste. Deja e prea mult, devine personal. Să nu-l arunc pe geam? Mă duc cu furie în dormitor, mă aplec spre el și văd că are toate becurile stinse. Băi, ce naiba?

Şi mă lovește. N-am curent! Deci n-am observat asta când am intrat în scară, văzând că becul nu este aprins. Nu când am intrat în casă și am încercat să aprind becul din dormitor, n-am sesizat că nu se aude zgomotul frigiderului, nu am văzut oprit ceasul digital de lângă TV. Nici TV-ul nu l-am aprins. Practic, n-am observat decât când a venit vorba de internet. M-am uitat în jurul meu și eram în beznă. Am râs un pic în sinea mea. “Nu-i nimic, mă duc să mănânc, vedem mai încolo ce se întâmplă”.

Pun farfuria în cuptorul cu microunde, rotesc de buton și nu se întâmplă nimic. La naiba, cred că s-a stricat cuptorul cu microunde …

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

6 comentarii la “Să nu-l arunci pe geam?

  1. Viorel

    Din pacate nu numai enelul de vina….la note 3 dupa 4.4.2 …la mine a uitat toate parolele de la wifi

    Reply
    1. revo Post author

      Să știi că și la mine s-a întâmplat asta, dar n-am făcut legătura.

  2. revo Post author

    Absolut nimic. Sunt convins că data viitoare voi face la fel 😀

    Reply

Spune-ți și tu părerea: