Samsung Smart Trends Hub: Cum ne vom face cumpărăturile în viitorul apropiat

By | February 5, 2016

În urmă cu mai bine de 10 ani, pe vremea când Metro era singurul supermarket din România, d-abia așteptam să mă duc alături de ai mei la cumpărături. Poate și pentru că era cel mai tehnologizat magazin. Acum nu-mi mai place să fac cumpărături în supermarket și fug cât se poate de asta. Încă un lucru pe care l-am observat este că sunt pus în dificultate când vreau să cumpăr ceva ce încă nu se vinde online. Tocmai din cauza asta a fost stresant pentru mine să căutăm mobilă și lustră, pentru că în acest caz nu este de ajuns să vezi o poză cu ele online. Dacă aș putea să stau în casă și să mi se livreze totul la ușă, aș face-o.

Aseară am fost la Samsung acasă pentru a vorbi despre previziunile Samsung legate de modul în care consumatorii reacționează în conjunctură cu noile tehnologii.

Deși universul în care trăim s-a digitizat puternic, experiența de cumpărare din magazine a rămas în principiu aceeași. Fluxul clienților prin magazinele fizice s-a perfecționat, produsele s-au perfecționat, dar “procedura” rămâne aceeași în fiecare magazin. Şi în cazul acesta, ce poate face o afacere nouă pentru a se diferenția de alta? Să ofere o experiență inedită, chiar dacă asta înseamnă ca produsul să rămână pe planul doi. Iar unul dintre elementele diferențiatoare ar putea fi tehnologia.

Din câte am înțeles, ar cam fi două trenduri. În primul rând, se pare că nu suntem încă pregătiți să renunțăm la magazinele clasice, dar odată ajunși în interior, ne place să ne informăm folosind metodele proprii. Mai dăm un search pe Google pentru specificații, mai căutăm prețuri pe comparatoare. Samsung crede că magazinele ar trebui să vină aici în ajutorul nostru, fie prin tag-uri NFC cu mai multe informații, fie prin semnalarea ofertelor cu senzori de proximitate (Zoniz este un exemplu bun) sau cu ajutorul realității augmentate.
samsung-galaxy-a-2016-10

Cealaltă tendință este cea de a cumpăra de oriunde ne-am afla. Nu doar în magazin, nu doar online, nu doar pe telefon, chiar și așteptând metroul sau uitându-ne la TV. De exemplu în timpul Super Bowl-ului de anul trecut, telespectatorii au putut face cumpărături prin intermediul Smart Hub-ului. Mie mi se pare o idee mult mai bună ca într-o pauză publicitară să poți intra pe Smart Hub pentru a vedea ce ochelari de soare poartă actorul X în filmul Y.

samsung-galaxy-a-2016-9

Samsung s-a străduit să ne uimească și să își pună în valoare tot arsenalul lor de soluții “corporate”. Am aflat astfel că sunt numărul 1 pe piața locală de display-uri profesionale și că în București (ghiciți mall-ul în care se află), avem cel mai mare video wall din Europa.

Cred că nu mai are rost să zic că eu sunt pentru digitizarea retail-ului clasic. Şi voi sunteți, tocmai din cauza asta au succes business-uri precum Amazon sau Uber. Doar că nu noi trebuie să fim de acord cu asta, ci comercianții. Ei trebuie să înțeleagă că, de exemplu, implementarea plăților contactless poate face diferența între un magazin în care intri o dată și magazinul în care-ți faci cumpărăturile în mod normal. Altfel oricine poate ajunge ca Woolworth sau Radio Shack.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Spune-ți și tu părerea: