Şoferi care n-au mers în viața lor pe bicicletă

By | August 31, 2015

Uneori mai merg și eu pe bicicletă, cam de fiecare dată pe stradă. Acum câteva nopți mă duceam spre Aviatorilor, pedalând pe Dorobanți la bicicleta mea roșie Coca Cola. De pe o stradă la dreapta (Teheran) iese un Range Rover cu jumătate de bot pe banda mea. Ce să zic, dacă n-aveam frâne bune praf îl făceam. Am încetinit și i-am arătat semnul internațional pentru “ce faci frate?”. M-a lăsat să trec și după ce a ajuns paralel cu mine m-a claxonat și mi-a arătat trotuarul cu un aer de superioritate.

wtf-hand-signal

Motivul pentru care scriu acest articol este următorul. Şi eu credeam înainte că bicicliștii ar trebui să meargă pe trotuar, deși nu eram atât de nesimțit încât să-i claxonez sau să-i șicanez pentru asta. Mi-am dat seama care-i treaba când am început să merg și eu pe bicicletă. Pentru că dragi șoferi, după ce urci și cobori două borduri Videnesciene, ai mare noroc dacă nu ți-ai scuipat rinichiul pe trotuar, atât de înalte sunt.

Iar acele “piste” de bicicliști desenate pe mijlocul trotuarului nu numai că nu ajută, dar mai rău încurcă. Seamănă mărul discordiei între pietonii care stau mereu cu grijă să nu dea bicicleta peste ei și bicicliștii (fuduli) care cred că pista aia li se cuvine.

În loc de încheiere, aș vrea să spun că nicio categorie de participanți la trafic mi se pare mai brează decât alta. Şoferii se cred cu stea în frunte pentru că pe ei nu-i plouă ca pe fraieri, bicicliștii se simt nobili pentru că se mențin în formă și salvează mediul, motocicliștii cred că sunt privilegiați pentru că ajung la destinație cel mai rapid, nu stau ca fraierii în trafic și nici nu dau la pedale. Vom avea un trafic normal atunci când vom înțelge că fiecare mijloc de transport are avantajele și dezavantajele sale și că nimeni nu este privilegiat, toți avem aceleași drepturi în trafic.

 

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

2 comentarii la “Şoferi care n-au mers în viața lor pe bicicletă

  1. Adi

    Ai omis un fapt: Iar pietonii considera ca trecerea de pietoni li se cuvine, tocmai de aceea sar in viteza pe ea ori de cate ori au ocazia.

    Reply
  2. dragos

    mi se pare normal ca toti sa aibe aceleasi drepturi si sa foloseasca soseaua civilizat. nici eu nu folosesc benzile pentru biciclisti fiindca majoritatea sunt facute ca sa inchida gura celor care militeaza pentru drepturile biciclistilor, sunt facute fara cap sau in multe zone nici nu exista(nu toti circulam doar prin centrul Bucurestiului). spor la biciclit si sper sa avem un trafic cat mai civilizat

    Reply

Spune-ți și tu părerea: