Sondajul de Sâmbătă: Smart TV sau TV normal și media player?

By | November 8, 2014

Visul meu este să cumpăr un Smart TV și un router cu slot USB, la care să conectez hard disk-ul meu extern de 2 TB. Apoi să descarc totul pe acel HDD și să pot accesa conținutul fie de pe laptop, telefon sau TV. Doar că în planul ăsta idealist pot interveni foarte multe probleme. De exemplu nu am de unde să știu dacă televizorul recunoaște sau nu HDD-ul. E posibil la fel de bine ca routerul să nu poată trimite conținutul HD cu viteză destul de mare sau ca televizorul să nu poată să primească atât de repede prin conexiunea WiFi. Pot interveni multe și ar fi prea multe de citit ca să mă asigur că le nimeresc.

Problema pe care o văd eu cu Smart TV-urile actuale este că nu se produce destul conținut pentru ele, mai ales pentru România. Apreciez că Samsung încearcă să facă ceva cu SMART HUB (concerte transmise live, etc.). În cazul ăsta, diferența de preț între un TV normal și un Smart TV este aproape nejustificată. Ca să vă faceți o idee, Samsung are același TV în două variante: varianta normală și varianta Smart. Bine, acum s-a ajuns la o situație hilară, pentru că este foarte redus Smart TV-ul. Însă în mod normal TV-ul simplu este 1.500 lei și cel Smart este 1.900 de lei. Deci o diferență de 400 de lei între ele.

Alternativa ar fi TV-ul normal și un media player. Însă asta înseamnă cabluri în plus și mai enervant, încă o telecomandă. Degeaba cumpăr un TV cu card CI+ ca să scap de receiverul de la Digi, dacă apoi adaug încă o telecomandă pentru media player.

Voi ce părere aveți?

[poll id=”59″]

P.S : Rezultatul sondajului despre resigilate

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

4 comentarii la “Sondajul de Sâmbătă: Smart TV sau TV normal și media player?

  1. Ariel

    Te lămuresc: Smartu’ meu Samsung, model 2011 execută încă de pe atunci cu firmware-ul standard (non hacked):
    – play filme (mkv, 1080p) direct de pe HDDul USB conectat la el fără probleme; Știe și decodare Dolby unde multe LG se pierd;
    – play filme prin WiFi fie de pe PC sau de pe NASul local, prin DLNA; De pe PC e ok, de pe NAS e un pic greoaie navigarea că am multe sub-sub foldere …
    – de pe HDD conectat pe USB la router, se mai poticnește, de fapt ia din puterea de procesare a routerului; evit.

    La Samsung, diferența la TVurile SMART constă în gamă. Nu lua niciodată din gama cea mai de jos, sunt cam praf la puterea de procesare. Același film/același HDD conectat la 3 TVuri smart Samsung apare redat cu întârziere destul de mare. Cel mai rapid e TVul din gama cea mai avansată, indiferent de anii de fabricație (2011/2012/2013).

    + că poți avea și 3D acasă. Mai greu cu filmele, dar să știi că mai găsești și din astea.

    Reply
    1. revo Post author

      Chiar mersi de informații. Ca model, mă gândeam la cel smart din link-ul din articol. Deci gama de jos. Mai am de ales între încă 3 modele de la LG, Sony, Panasonic. Am să scriu un articol săptămână viitoare să văd ce părere aveți și voi despre ele. 3D-ul mie nu prea îmi place. Din cauza asta nu prea. Aș vrea să dau bani pe el. Tnx again

  2. Yamasha

    Eu am tv normal, mi-e suficient. Dar sor mea si-a tras smart. E ok, dar nu imi place ideea cu 2 telecomenzi, iar routerul face figuri… stick-ul nu duce continutul si asa mai departe…

    Reply

Spune-ți și tu părerea: