Telefoanele rezistente CAT S11 și CAT S41 au ajuns în România

By | November 7, 2017

Când am renovat mă uitam la telefoanele celor care au trecut pe la noi prin casă. Din patru zugravi, trei aveau display-ul crăpat. Al patrulea avea un Nokia vechi. Și bineînțeles, cei cu display-ul spart nu se încurcau, oamenii aveau flagship-uri. Se știe că nu poți să dai glet decât cu Galaxy-ul în buzunar.

La fel și când mă duc la vulcanizare sau la vreun mecanic. Vine câte un nene care scoate din salopetă un telefon făcut țăndări. Asta pentru că oamenii nu înțeleg că în mediul în care lucrează nu este potrivit un glossy și fragil.

CAT (Catterpillar) a lansat în România noua gamă de telefoane CAT, care se adresează exact acestor sectoare: construcții, agricultură, instalații electrice, instalații sanitare, securitate, reparații auto, dar și celor pasionați de activități mai zdruncinate: ciclism, pescuit, hiking.

Am fost și eu la evenimentul de lansare și pot să vă spun că sunt rezistente cam la orice. A fost o plăcere să dau cu ele de toți pereții și recomand asta ca pe activitate recreativă 🙂

CAT S31 are următoarele specificații:

Acumulator de 4000 mAh
Rezistență la apă/praf (IP68), testat pentru căderea de la 1,8 metri pe beton (testat și de mine), MIL SPEC 810G, protecție Gorilla ® Glass 3
Android 7.0 Nougat
2 GB RAM, 16 GB ROM. Slot pentru card microSD
Chipset Qualcomm Quad-Core 1.3GHz Snapdragon
Cameră principală de 8 MP cu bliț cu LED, focalizare automată cu PDAF, cameră frontală de 2 MP
LTE Cat 4, VoLTE, VoWiFi
Display TFT de 4.7″
Tastă rapidă programabilă utilă pentru Push to Talk (PTT), SOS (aplicația pentru lucrătorii care desfășoară activități în spații izolate) sau pentru lansarea rapidă a lanternei sau camerei
Dual SIM – Nano
Preț: în jur de 1.500 lei

CAT S41 are ca specificații:

Acumulator de 5000 mAh care permite telefonului să stea în standby până la 44 de ore și convorbiri 3G de până la 38 de ore. Este capabil să încarce alte dispozitive și accesorii (deci poate fi folosit ca power bank)
Rezistență la apă/praf (IP68), testat pentru căderea de la 1,8 metri pe beton, MIL SPEC 810G, protecție Gorilla Glass 5
Android 7.0 Nougat
3 GB RAM, 32 GB ROM. Slot microSD care acceptă până la 2 TB
Chipset MediaTek octa-core 2.3 GHz
Cameră principală de 13 MP cu bliț cu LED, focalizare automată cu PDAF, cameră frontală de 8 MP, ambele capabile să funcționeze sub apă
LTE Cat 6, VoLTE, VoWiFi
Display FHD de 5″, optimizat pentru utilizare la exterior cu un ecran tactil care poate fi utilizat cu degetele umede sau cu mănuși
Design cu suprafață de prindere texturată
Tastă rapidă programabilă utilă pentru Push to Talk (PTT), SOS (aplicația pentru lucrătorii care desfășoară activități în spații izolate) sau pentru lansarea rapidă a lanternei sau camerei
Disponibilitate: la eMAG – 2.000 lei

Tot la eveniment am avut ocazia să testez și flagship-ul lor, CAT S60, primul telefon din lume cu cameră termică de la FLIR. Și recunosc, n-am ratat ocazia să-mi fac un selfie:

Pe lângă camera termică, S60 mai are tot felul de inovații. În mod “normal” este rezistent la imersii în apă de până la 2 metri adâncime. Dar are două switch-uri pe care dacă le activezi, poți să te duci cu el până la 5 metri adâncime. După ce îl scoți din apă, are o funcție care emite sunete pe diferite frecvențe pentru a “usca” difuzorul. Ca și celelalte telefoane, are buton de SOS, poate fi folosit pe post de walkie talkie șamd.

Au fost expuse și telefoanele lor fără Android. Serioase și acelea, CAT nu glumește la capitolul heavy duty:

În concluzie, dacă lucrați în unul dintre mediile de mai sus sau dacă sunteți pasionați de activități outdoor, le-am testat, am dat cu ele de ciment, și vi le recomand cu plăcere. Singurul risc e ca după ce te obișnuiești cu un astfel de telefon, să te comporți la fel și cu telefoanele normale. Lucru care s-ar putea să se lase cu display-uri sparte 🙂

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

2 comentarii la “Telefoanele rezistente CAT S11 și CAT S41 au ajuns în România

  1. Giovani

    Astea da telefoane. ..Eu zic că sunt ideale și pentru copii…Cărămizi cărămizi dar dacă poți bate și cuie cu ele atunci deja si-au depășit scopul pentru care au fost făcute. ..Parcă îmi pare rău că mi-am comandat (chiar ieri) un Umidigi S2..
    BTW – După ce-l primesc si-l testez un pic cum sa fac sa-ti trimit un review pe care eventual sa-la mai cizelezi tu un pic?

    Reply
    1. Revo Post author

      Da, da! Chiar zicea cineva că sunt bune pentru copii. Să folosești cu plăcere Uimidigi-ul 🙂
      Dacă vrei să faci un review și să-l publicăm, cum mare plăcere. Trimite-l pe marius @ revoblog . ro și vedem ce putem face 🙂

Spune-ți și tu părerea: