Tu dai în ele ?

By | September 25, 2013

Majoritatea persoanelor mă știu un tip calm. Prietenii, mai ales cei cu care am copilărit prin fața blocului, știu că nu e deloc așa. Nu îmi place să provoc, dar când cineva mă calcă pe coadă sunt primul care ridică sabia luminii. Şi pe stradă sunt în stare să mă iau de guler cu un taximetrist, de față cu alți 10 pe lângă mine, dacă miros nesimțire. Sunt irațional când vine vorba de chestii d-astea și nu cred că mi-am spus vreodată în gând: “n-are rost să mă cert cu el”.

Dar n-aș lovi nimic altceva. Nu am dat în viața mea într-un animal și nici nu sparg sau rup obiecte. Nu dau cu moușii de pereți, nu dau cu pumnul în tastatură, nu dau palme la monitor sau genunchi la unitatea centrală. Surprinzător, aici știu că “n-are rost” să le burschez.

În schimb, am doi prieteni, care întâplător sunt născuți și la o zi diferență, parcă ar fi două boabe într-o păstaie în privința “vandalismului”. Rup tastaturi, dau cu moușii de pad, zgârie biroul cu unghiile, scuipă monitorul dacă au pierdut runda. Când vine vorba de o altercație pe stradă, sunt exact pe invers față de mine: “Ce rost are să mă cert cu el? Ce rezolv?”. Şi nu e vorba de lașitate, pur și simplu ei gândesc altfel.

M-am gândit la cele de mai sus în timp ce am văzut acest video amuzant. Așadar, voi cum procedați? Dați în ele ?

[vimeo=http://vimeo.com/74965870]

Share pe Facebook

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *