Nu a fost foarte cald pe parcursul city break-ului nostru în Viena. Tot răul spre bine, pentru că așa am avut timp să intrăm în mai multe cafenele și cofetării. Și parcă totul capătă un farmec aparte atunci când intri de la frig într-o cafenea unde miroase a cafea proaspăt râjnită, a măr cald și scorțișoară.
Și dacă tot am vizitat principalele cafenele renumite din Viena, n-ar fi rău să le facem un inventar pe blog.
Cafe de l’Europe
Cafe de l’Europe este prima în care am intrat. De fapt, impropriu spus că am intrat. Aici ne-am simțit curajoși, așa că am stat la terasă. Spațiul din interior este destul de mic. Totul se întâmplă mai mult la terasă.
Am cerut un cappuccino vienez, care se numește melange, la fel ca drogul din Dune 🙂 În privința cappuccino-ului, nu pot să spun mai mult decât “mi-a plăcut”, pentru că nu sunt băutor fin de cafea.
Ștrudelul a fost foarte bun și foarte dulce. A venit într-o farfurie într-o baie de custard și lapte cald și a fost la fix pentru o zi friguroasă.
Cafe Schwarzenberg
A doua cafenea din turul nostru a fost Cafe Schwarzenberg, care trebuie neapărat vizitată. A fost deschisă în 1861, iar numele Café Schwarzenberg l-a primit în 1902. După anul 1945, soldații sovietici au ocupat-o pentru diverse evenimente, iar în timpul unuia dintre “evenimente”, au tras în mobilier cu armele. A fost renovată și redeschisă în 1980, iar câteva elemente din perioada dintre războaie încă s-au mai păstrat. Aș fi vrut să fac mai multe poze interiorului, dar era o atmosferă destul de intimă, și m-am temut să nu se uite ciudat ceilalți oameni de lângă mine. Am rămas doar cu poza pianului lângă care am stat:
Aici am mâncat cel mai bun ștrudel de mere din cele trei pe care le-am încercat în Viena. Tot cu custard, cu o lingură de gem un pic acrișor pus în custard, cu scorțișoară și stafide.
De băut am cerut un Einspänner (similar cu melange, dar cu frișcă în loc de lapte). Bun, ca pentru fete așa 🙂
Alice a ales Überstürzter Neumann. Un fel de cafea do-it-yourself. În ceașcă a venit doar frișca, iar separat espresso-ul dublu. Se “asamblează” prin turnarea espresso-ului peste frișcă.
Dacă ar fi să fac un top, Cafe Schwarzenberg ar fi pe locul doi.
Cafe Hawelka
Hawelka este încă o cafenea-reper din Viena. A fost deschisă în 1939, s-a închis pe durata războiului, iar în 1945 a fost redeschisă, aproape intactă. Și păstrează și acum atmosfera din anii ’40. Pereții, unii dintri ei coșcoviți, sunt decorați cu tablouri, afișe, postere și diverse articole din ziar, iar parchetul cred că este cel original. Familia Hawelka a administrat-o din ’40 și până în zilele noastre. Iar una dintre bunătățile care au fost inventate aici se numește “buchteln”.
Din păcate nu am știut că buchteln nu se poate servi decât târziu în seară, așa că ne-am mulțumit cu un altfel de prăjitură. Bunicică, dar nu spectaculoasă.
Ah, și două cafele Franziskaner, să nu uităm:
Dacă faceți o vizită pe la Cafe Hawelka, să vă gândiți din timp ce vreți, sau să citiți meniul care este afișat pe unul dintre pereți. Nu au meniuri pe care să le împartă la mese.
Cafe Central
Fără îndoială, Cafe Central este pe primul loc în preferințele noastre. De la atmosferă, muzică la pian, servire la prăjituri, totul ne-a plăcut. Așa arată intrarea în Cafe Central:
Apropo, să vă obișnuiți cu cozile, e ceva normal pentru Viena. Deși cozile par descurajante, de obicei se avansează repede. Nu cred că am așteptat nicăieri mai mult de 10-15 minute.
Revenind, vorba lui Alice, când intri în Cafe Central parcă te simți în filmul Grand Budapest Hotel. De fapt, cafeneaua este la parterul unei foste bănci. A fost deschisă în 1876, iar printre “clienți” s-au numărat Hitler, Trotsky, Tito, Stalin și Freud.
La intrare te întâmpină o statuie dubioasă a unui nene care stă la o masă și o vitrină cu prăjituri:
Fiecare prăjitură are un număr. După ce vă așezați la masă le puteți studia prin vitrină și apoi îi spuneți chelnerului ce număr (sau numere) doriți să serviți:
Noi am ales numărul 1 și, din greșeală, numărul 10. Numărul 1 nu mi s-a părut ceva memorabil, însă numărul 10 a fost cea mai dulce greșeală pe care am făcut-o vreodată. Se numește Schokozauber și magia este compusă dintr-o prăjitură cu exterior din ciocolată neagră, mouse de ciocolată cu unt, o pălărie din ciocolată cu lapte și o foiță de aur deasupra.
Nu că ar mai fi contat, dar și băutura (un melange și o ciocolată caldă) au fost foarte bune.
Cafe Demel
Cafe Demel este și mai în vârstă. Un cofetar a pornit povestea în 1786, iar după moartea sa, familia a cumpărat casa unde se află acum cafeneaua. Ulterior a vândut-o către cel care i-a dat numele (Christoph Demel) și care în 1874 a primit de la Franz Joseph I titlul de furnizor al casei regale a habsburgilor. Cafeneaua Demel mai este renumită și pentru rivalitatea pe care o are cu Cafe Sacher, și pentru disputa legală cu privire la cine are dreptul să vândă Sachertorte, cea mai cunoscută prăjitură vieneză. După falimentul Hotel Sacher, nepotul inventatorului s-a angajat la Demel și a adus odată cu el și rețeta. Disputa a apărut atunci când Hotel Sacher s-a redeschis sub o altă conducere, care a început să vândă din nou Sachertorte.
Dacă ajungeți la Demel, vă recomand să vă treceți pe lângă vitrina cu prăjituri de mai sus (știu, e greu), și să urcați la etaj. Pentru că astfel veți avea ocazia să treceți pe lângă laboratorul de cofetărie și să vedeți cum se lucrează:
La etaj este încă o vitrină de unde vă puteți alege prăjituri, și trei saloane, unde puteți să luați loc la masă. Am încercat un Dorytorte și un Mozarttorte (foto mai jos). Bune amândouă, dar mă așteptam la mai multe 🙂
Cafe Sacher
Deschis de Eduard Sacher, fiul inventatorului Sachertorte, Hotel Sacher a devenit un hotel popular printre aristocrați până la punctul în care celor care nu aveau sânge nobil nu li se permitea accesul. Printre oaspeți celebri: Franz Joseph, Regina Angliei, Grace Kelly împreună cu soțul ei, regele Monaco-ului, John F. Kennedy, Placido Domingo, Jose Carreras, John Lenon și Yoko Ono, precum și multe vedete de la Hollywood.
Din păcate experiența de aici nu a fost pe măsura așteptărilor din cauza personalului, așa încât nu vă pot recomanda Cafe Sacher cu inima deschisă. Mi s-a părut mai mult o experiență impersonală, pe repede înainte.
În fotografiile de mai sus se văd cele două saloane (intrarea este cumva la mijloc printre ele), însă noi am fost acomodați la o masă într-un fel de terasă încălzită, în prelungirea uneia dintre saloane.
Faimosul Sachertorte a fost bun, bine însiropat, cu un strat de gem (de portocale cred) la mijloc și cu un pic de frișcă alături. Am căzut însă de acord că Schokozauber de la Cafe Central a fost mult mai bun decât Sachertorte și că ștrudelul de la Schwarzenberg a fost mai bun decât cel de la Sacher.
În concluzie, înainte să vizitați Viena, faceți neapărat o pauză de o lună de la prăjituri. Și când o vizitați, să bifați neapărat Cafe Central și Cafe Schwarzenberg, și să ne spuneți cum vi s-au părut 🙂