Un agent FBI vorbește despre câteva trucuri pentru a citi limbajul nonverbal

By | March 14, 2020

Mi se pare fascinant că deși vorbim limbi diferite, limbajul trupului este în mare parte universal. Am găsit un clip în care un fost agent FBI explică despre modul în care el decodează limbajul nonverbal pentru persoanele cu care intră în contact.

De altfel, când întâlnesc pentru prima dată cu o persoană, și mie îmi place să îl studiez și folosesc involuntar anumite trucuri/teste pentru a vedea cum reacționează și deci ce intenții are. Cred că mi-am dezvoltat această latură pentru că sunt introvertit și îmi place să știu ce-i în mintea anumitor oameni fără a vorbi cu ei. Sau înainte de a vorbi cu ei.

Mi-a plăcut explicația cu florile, care mi se pare că arată nu doar un spirit de observație foarte bun ci și o cunoaștere fină a culturii balcanice. Apropo de asta, știu că noi avem o superstiție legată de modul în care ținem florile atunci când le dăruim. Mai mereu uit dacă trebuie să le ofer ținându-le normal sau cu susul în jos, așa că dacă nu cunosc prea bine persoana, prefer să le dau orizontal sau oblic, ca să nu se poată interpreta nimic :))

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Spune-ți și tu părerea: