Un angajat de la Primăria Sectorului 1 este confirmat cu COVID-19. Din nou.

By | July 14, 2020

Dacă mai țineți minte, la începutul pandemiei scriam (probabil în premieră) că ADP Sector 1 și Primăria Sectorului 1 intră în carantină.

La exact patru luni de la acel articol, Primăria Sectorului 1 a anunțat pe Facebook că încă un angajat este confirmat pozitiv la testul de infectare cu COVID-19. Situația este un pic diferită, probabil nu se va mai ajunge la o intrate completă în carantină și din fericire angajatul respectiv nu interacționa direct cu publicul (sau cel puțin așa zice postarea primăriei). Șansele sunt mult mai mari acum să i se întâmple oricui o astfel de problemă. Să sperăm că va fi bine, atât el, cât și colegii din jurul lui.

Totuși, nu am vrut să ratez șansa de a critica din nou Primăria Sectorului 1 pentru că refuză să se civilizeze / digitizeze. Dan Tudorache nu a făcut nimic pentru a muta online interacțiunea cetățenilor cu primăria. A făcut doar o platformă nefuncțională, așa că în primele zile de după încetarea stării de urgență a trebuit să mă duc să plătesc taxa de parcare la ghișeu. Din câte știu este singurul sector unde nu se poate plăti online.

Astfel de cazuri de infectare sunt și o urmare a lipsei de măsuri de digitizare.

La comentariul meu de pe Facebook, în care îi criticam că tot nu au un astfel de sistem online, s-a găsit rapid cineva care să mă apostrofeze. O doamnă (probabil pensionară) mă întreba ce vor face pensionarii care nu au un “inteligent” ca mine în familie, care să plătească parcarea online. Nu a spus nimeni că plata online trebuie să fie singura formă de plată. Iar pentru acei pensionari care nu se vor descurca, bănuiesc că ar fi mult mai sigur să apeleze la un cunoscut care să le plătească parcarea online decât să riște un drum până acolo și stat la coadă. Și dacă vor vrea musai să vină la fața locului, faptul că eu (și mulți alții ca mine) vor plăti online va fi un câștig și pentru ei.

În fine, bănuiesc că doamna era un postac, pentru că după ce comentariul ei agresiv a stârnit mai multe reacții negative și-a șters rapid cele două răspunsuri. Ori eu nu știu foarte multe persoane în etate care să fie așa de abile în mânuit Facebook-ul 🙂

Sursă foto: primariasector1.ro

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Spune-ți și tu părerea: