Xiaomi se lansează oficial în România – anunță Redmi Note 8 și alte gadgeturi

By | October 10, 2019

Xiaomi intră oficial pe piața din România și lansează smartphone-ului Redmi Note 8, un aspirator portabil și un bec inteligent. Dacă vă aduceți aminte, am mai scris și în aprilie despre deschiderea magazinului Xiaomi din Mega Mall. Ce este diferit acum față de atunci? Acel magazin este deschis de un distribuitor (Black Tech), în schimb acum lansarea telefonului a fost făcută chiar de reprezentanții Xiaomi. Aceștia vor lucra în România cu mai mulți distribuitori (inclusiv ABC Data) și din câte am înțeles, par să aibă planuri considerabile de extindere.

xiaomi romania

Având în vedere că Xiaomi a ajuns în 7 ani la venituri de peste 15 miliarde de USD și că este producătorul de smartphone-uri de pe locul 4 în lume, aș spune că este o veste foarte importantă pentru România. Iată linia lor de telefoane:

Redmi Note 8 Pro în România

Cel mai important anunț este lansarea smartphone-ului Redmi Note 8 Pro în România, în premieră în Europa. Este un model mid-range, cu display de 6.53″, chip Mediatek Helio G90T, 6 GB RAM, cu multe dotări surprinzătoare și preț accesibil. Telefonul are 4 camere foto:

  • cea normală – 64 MP, f/1.9, 26mm;
  • cea ultrawide – 8 MP, f/2.2, 13mm;
  • cameră specială pentru macro – 2 MP, f/2.4;
  • depth sensor – 2 MP, f/2.4

camera redmi note 8 pro

Camerele foto știu să facă și destul de multe lucruri. Au Night Mode, Portrait Mode cu AI, filmează 4K și fac slow motion la 960 fps. O chestie inedită este prezența unui mod numit “AI Skyscaping”, prin care poți modifica cerul și aspectul unei fotografii după bunul plac. De exemplu dacă ai ajuns în Londra și e înnorat, faci o poză și apoi telefonul are un algoritm care poate să elimine norii și să facă fotografia să arate ca și cum ar fi fost făcută pe soare.

Pe lângă camere, telefonul mai are și alte puncte forte. De exemplu pe mine m-a impresionat bateria de 4.500 mAh, răcirea cu lichid, mufă USB Type C și mufă jack, NFC, telecomandă IR (de când nu am mai văzut asta pe un telefon).

Prețul va fi 1.199 lei pentru varianta cu 64 GB de stocare și 1.299 lei pentru varianta cu 128 GB de stocare. Vor avea și un Flash Sale pe data de 16 octombrie. Atunci varianta de 64GB va fi la 1.099 lei la eMAG (700 de bucăți) și cea de 128 GB va fi la 1.199 lei în Mi Store (250 de bucăți). Mie prețul mi se pare excepțional pentru ce oferă. M-aș fi aștepta ca un astfel de telefon să fie undeva peste 2.000 lei. Dacă vreți un mid-range foarte bun (cel puțin dacă ne luăm după specificații), eu zic să profitați de flash sale-urile care se apropie.

Aspirator portabil Mi

Pentru că nu sunt doar o companie producătoare de telefoane, Xiaomi a lansat ieri și un aspirator portabil destul de interesant, care se laudă cu putere mare și sistem de filtrare avansat. Mie mi-au plăcut două lucruri în mod special la el: faptul că are acumulator (deci fără fir) și acel suport de montare în perete, care parcă-l face să pară mult mai cool. Ok, poate și faptul că-l poți folosi cu acea tijă pentru a aspira normal casa, sau fără tijă ca aspirator de mână, pentru atunci când se varsă ceva pe canapea sau pe blatul de bucătărie.

Prețul aspiratorului este de 1.099 lei și având în vedere că eu am deja robotul de aspirare de la ei, sunt tentat să cred că merită banii.

Mi LED Smart Bulb 2-Pack

Ultimul gadget lansat este de fapt un set cu 2 becuri de 10W și 800 de lumeni: unul alb și unul colorat. Se vând la set cu prețul de 179 lei și sunt integrabile cu Amazon Alexa, Google Assistant și Apple HomeKit. Au și ele o șmecherie destul de interesantă. Dacă ai becurile instalate și vrei să faci o poză cu Redmi Note 8 Pro, telefonul va calcula balansul de alb al pozei în funcție de temperatura de culoare a becului.

Apropo, Xiaomi are o linie de 2000 de produse. Dintre ele, doar vreo 200 sunt accesibile la nivel european, deci nu vă așteptați să le găsiți chiar pe toate la noi. Eu unul mă bucur că voi avea acces mai rapid la produsele lor. Le știu încă de pe vremea când comandam pe GearBest și la un recensământ rapid am descoperit că am de la ei foarte multe lucruri: robotul de aspirare, o cameră auto, action cam-ul, o cameră de supraveghere, am avut și prima versiune de Mi Band șamd.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

4 comentarii la “Xiaomi se lansează oficial în România – anunță Redmi Note 8 și alte gadgeturi

  1. colectionarul

    Xiaomi va deveni noul Huawei si chiar mai mult pentru ca au produse in maulte alte categorii (trotinete, aspiratoare, cantare etc)

    Reply
  2. Sir Neo

    Sunt fan Xiaomi dar îi poți compara cu Huawei doar pe piata utilizatorilor casnici. Huawei produce infrastructuri Telecom (și nu numai) de la A la Z

    Reply
    1. Revo Post author

      Parcă nu-i chiar același. E posibil ca cel prezentat să fie V2 la cel pe care l-ai găsit tu.

Spune-ți și tu părerea: