Noi aveam câte un dulap de haine în fiecare dormitor și un dressing mare pe hol. Șifonierele din fiecare cameră au rămas după renovarea din 2017, dar ele erau mult mai vechi, circa anii ’90-’95. Pe de o parte rămăsesem cam fără capital în urma renovării, pe de altă parte nu ne-am îndurat să le aruncăm, pentru că erau funcționale, doar că nu se mai potriveau ca stil.
Ne-am zis atunci că vom încerca să le donăm. Știți însă ce este mai greu decât să cumperi un dulap de haine? Să donezi un dulap de haine. Le-am pus pe grupuri de upcycle, pe grupuri de donații, am întrebat rude/prieteni/cunoștințe. Apoi a venit pandemia, apoi a venit cel mic. Și iată-ne în 2025.
Din nou, nu erau urâte sau deteriorate, nici măcar înzorzonate, cum se făceau pe vremuri. Era stilul clasic de șifonier cu furnir de stejar. Încă funcționale și în stare bună, cumpărate și cu sacrificii de părinții lui Alice, tocmai din această cauză ne venea amândurora greu să le aruncăm la tomberon și să ni le imaginăm tocate mărunt. Ne făcea să ne simțim ca ultimii consumeriști.
În fine. Weekendul trecut era a doua duminică din lună, deci singura zi în care Romprest ridică deșeuri voluminoase. Planul era să ducem șifonierul din camera copilului la ghenă și să sunăm la Romprest. Doar unul singur, că acolo era nevoia cea mai urgentă de ceva mai adecvat pentru el.
Dar într-o ultimă încercare, părinții lui Alice au mai întrebat o dată printre cunoscuți dacă nu vrea cineva un dulap și din fericire s-a găsit cineva care avea nevoie. Și pe deasupra, avea și o mare dubă cu remorcă la dispoziție. Am întrebat timid dacă nu cumva au nevoie de mai multe dulapuri… că mai avem.
Long story short, au venit oamenii foarte fericiți și au luat trei dulapuri de haine (din care unul dublu – gigant chiar), un pat, două noptiere și o comodă. După ce ne-am chinuit 8 ani să le donăm, iată-le dispărute într-o duminică dimineață, într-o oră și jumătate.
Acum ar mai fi o singură problemă. Nu eram pregătiți pentru scenariul în care o să rămânem fără toate de-odată. Și fără pat și toate cele. Drept urmare acum avem jumătate de casă în saci de plastic.
Deci da, știm ce vrem de la Moș Crăciun.