Motivul pentru care nu mai puteți selecta livrare la easybox pentru atât de multe produse

By | June 30, 2025

Easybox-ul este metoda noastră preferată de livrare. De altfel, conform celor de la eMAG se pare că-i metoda preferată pentru 71% dintre români. Pur și simplu pentru noi este cel mai comod să trimitem coletele acolo și să nu ne preocupe prea tare faptul că nu suntem acasă când vine curierul și să trecem să le luăm când putem.

livrare easybox

Doar că având comenzi atât de dese, am observat că în ultimul timp putem alege livrarea la easybox pentru din ce în ce mai puțin produse. De exemplu săptămâna trecută am vrut să comandăm un vin și niște cutii de cafea. Nu am înțeles exact de ce, dar sistemul nu ne lăsa să le trimitem la easybox. Erau produse pe care le-am mai comandat de zeci de ori la easybox.

Săptămâna aceasta am vrut să comandăm o pereche de pantofi sport, dar pentru a avea reducere maximă la ei, trebuia să mai cumpărăm ceva. Așa că am zis să comandăm și niște conserve de Applwas, că tot erau la preț bun. Le-am adăugat în coș și din nou sistemul nu ne lăsa să le trimitem la easybox. Ok, asta e, ne sacrificăm, n-avem ce să facem, scoatem mâncarea de pisici și adăugăm niște vin. Dar nici așa nu mergea. Știam că am mai pățit așa ceva cândva în trecut, dar nu mai știam care a fost explicația și cum s-a rezolvat. Și apoi mi-am dat seama de ce.

Cel mai probabil asta se întâmplă pentru că produsele respective sunt alimentare. Iar afară este vară și sunt 40 de grade, deci probabil chiar 50 sau 60 de grade în interiorul acelor cutiuțe metalice. Probabil că dacă am comanda popcorn din cel la plic ar ajunge deja gata făcut.

În concluzie, chiar dacă poate părea frustrant, cred că este mult mai bine așa. Mă gândesc că este posibil să blocheze livrarea prin easybox și la anumite aparate electronice cu acumulator litiu-ion. Este genul de schimbare care se întâmplă în culisele lanțului logistic eMAG, și deși inițial poate părea o decizie mai nefericită pentru client, în final este tot în beneficiul clientului.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Un comentariu la “Motivul pentru care nu mai puteți selecta livrare la easybox pentru atât de multe produse

  1. alunelu

    Confirm, am vrut sa comand la easybox niste baterii tip buton (pentru cantar de bucatarie) acum vreo 2 ani si nu m-a lasat.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *