Astăzi începe Summer Well 2025, festivalul nostru preferat. De altfel primul și singurul festival la care mergem în trei. Nu ne știm programul de sâmbătă sau duminică, dar mâine cu siguranță vom fi acolo de pe la ora 17 până când se va plictisi cel mic. Accesul se face începând cu ora 16:00 vineri și începând cu ora 14:00 sâmbătă și duminică. Dacă veniți, ne vedem pe acolo. Încă mai sunt bilete pe site-ul festivalului.
Mi se pare că anul acesta lineup-ul este destul de bun. Dacă în anii s-a mai întâmplat să știu o singură trupă mare dintre cele care cântă, anul acesta le știu binișor melodiile și celor de la Snow Patrol și celor de la Empire Of The Sun. Ascult albumul “Walking on a Dream” al celor de la Empire Of The Sun de când a apărut și în continuare îl găsesc în întregime plăcut de ascultat. Parcă mă bine dispune și mă umple de optimism oricând. Mi se pare genul de trupă care se potrivește perfect cu vibe-ul de Summer Well. Pe ceilalți nu-i știu așa de bine, dar întotdeauna Summer Well este locul unde mai descoperi câte o melodie sau o trupă mișto.
Și pe partea de mâncare pare un lineup destul de consistent, cu câteva vedete. Eu unul d-abia aștept să bag niște arrosticini și poate și un burger de la Circus.
Apropo, dacă vreți mai multe informații, cel mai bine le vizitați contul de Instagram sau descărcați aplicația. Lista aceasta de food truck-uri nu am găsit-o pe site de exemplu.
La cortul Orange va fi un concurs de Fortnite cu premii precum Galaxy Z Flip7 FE 5G, Galaxy Z Fold7 5G sau Galaxy Watch Ultra 2025. Vor avea și o tragere la sorți prin care participanții pot câștiga câte un set “Fiber Fit”, whatever that means. Vor avea și o oglindă AR, dar și o zonă de Care & Service, unde participanții primesc asistență pentru a monta folii pe telefoane sau pentru a le curăța. Au și Pop-up Cinema, cu proiecții precum Deadpool & Wolverine, Captain America: Brave New World, Arhitectii Naturii, Novocaine, Thunderbolts sau chiar The Amateur.
Comunicatul lor menționează și un Safe Zone – o cabina telefonică unde adulții pot face un quiz legat de timpul petrecut în fața ecranelor, cum se raportează copiii la tehnologie sau care sunt semnele cyberbulling-ului. Heh, să zicem că am ajuns să fiu interesat și de componenta aceasta 🙂
Eu unul sper să găsesc un loc unde să-i fac celui mic un tatuaj, pentru că pentru el este una dintre cele mai mari bucurii de la Summer Well.
În altă ordine de idei, un alt sponsor al festivalului este ING. Brățările se vor putea încărca online, prin site-ul festivalului.
Ne vedem acolo!
Pentru cine foloseste, au cashback in aplicatia ING Homebank. Bine de stiut! Distractie placuta!