Spotify s-a lansat astăzi în România

By | March 12, 2018

Cetățeni ai internetului, dați năvală! Începând de astăzi, 12 martie, Spotify, cel mai iubit serviciu de music streaming  din lume și-a deschis serverele și pentru utilizatorii din România. Aplicația se poate descărca acum din Google Play. Însă este un fel de soft launch, pentru că nu am primit vreun anunț oficial de la Spotify.

Serviciul s-a lansat în 2008 în Suedia și de atunci a ajuns la peste 140 de milioane de abonați din întreaga lume, dintre care 60 plătesc lunar pentru un cont.

Spotify este popular datorită librăriei mari, peste 30 de milioane de piese, dar și datorită disponibilității atât pe dispozitive mobile cu Android și iOS, cât și pe desktop, prin aplicația dedicată, pe Windows, macOS sau Linux. Pe lângă asta, toată lumea îi recomandă pentru playlist-uri foarte bune și sistemul foarte eficient prin care primești recomandări de piese noi.

De asemenea, este integrat cu foarte multe alte gadget-uriși servicii. Un exemplu bun de integrare ar fi în SUA, unde îți poți asculta playlist-ul de pe Spotify când te urci în Uber.

Deocamdată nu am reușit să aflu mai multe detalii despre prețuri din aplicație. Mai investighez.

Update: Varianta Premium, fără reclame, cu calitate audio mai bună și cu posibilitatea de a descărca melodiile este 5 euro pe lună. Primele 30 de zile sunt gratis. Mai multe detalii sunt pe site-ul lor: https://www.spotify.com/ro/

2 comentarii la: “Spotify s-a lansat astăzi în România

Spune-ți și tu părerea: