6 ani de blogging, 4 ani de revoblog.ro

By | November 1, 2016

În 2010 mi-am făcut un blog pe WordPress și la 1 noiembrie 2012 am pornit revoblog.ro. De atunci scriu zilnic câte un articol aici. Nu am pretenția că sunt mereu relevant sau interesant, dar mă bucur când cineva vrea să discutăm despre un articol sau îmi mulțumește pentru un review. Când fac o prostie, măcar puteți ști că n-o fac cu rea intenție.

De vreo 2 sau 3 ani la blog contribuie două persoane. Eu îmi pierd nopțile scriind articole, iar Alice le citește dimineața înainte de publicare. Uneori le scriu foarte repede sau obosit, șterg anumite paragrafe și uit cuvinte de legătură, așa că dacă nu ar fi ea să mai modifice pe ici-colo, unele fraze ar părea agramate.

Glumesc spunând că nu-mi pasă dacă blogul moare, dar în realitate, marțea trecută, cei care găzduiesc blogul au avut un downtime de 1-2 ore care m-a indispus toată ziua. Mai rău a fost că au dat rollback la baza de date și am pierdut două articole. Unul l-am rescris, altul l-am luat din Google Cache. Aveam și eu backup pe un server al meu, dar ultimul articol era prea recent și nu-l aveam nici eu.

Pe viitor, aș vrea să scriu mai multe articole despre lucrurile de zi cu zi, pentru că uneori mă forțez să găsesc subiecte din domeniul tehnic. Am început de anul acesta să scriu mai mult despre mașini, dar am cam neglijat partea cu restaurantele. Vreau să scriu mai mult și despre călătorii sau chestii simple de amenajat prin casă.

Şi în final, aș vrea să ofer un cadou celor care citesc blogul. O boxă externă și o brățară de fitness, cu care să vă monitorizați pașii în timp ce dansați pe “Never Gonna Give You Up”. În schimbul lor, aș vrea să-mi spuneți ce tip de articole v-ar plăcea să vedeți mai mult pe blog, ce îi lipsește acum (poate fi o funcție pe care o apreciați pe alte bloguri și eu nu o am) sau ce v-ar convinge să intrați și mai des pe blog?

boxa-bratara

Am să aleg câștigătorul doar dintre cei care au cel puțin un comentariu aprobat pe blog sau pe care i-am văzut că interacționează pe Facebook, chiar dacă nu comentează aici.

Mulțumesc!

22 comentarii la: “6 ani de blogging, 4 ani de revoblog.ro

  1. Florian

    Eu as vrea sa gasesc aici mai multe reviewuri de tech. Cu unboxing, cu hands on, cu pareri si comparatii. Sper sa ai ocazia sa primesti mai multe produse in teste si poate reusesti sa intri si pe zona de video. Idei de cadouri din zona de tech, diverse oferte sau dealuri pe care tot felul de magazine online le au, este o nisa mare aici putin exploatata in Ro.

    Reply
  2. Ciprian

    Hmm, daca tot mai provocat, as vrea sa iti fiu de folos.
    Pe puncte:

    – poti sa muti casuta de cautare in bara gri si sa scrie cu in loc de “Search” – “Cauta”
    – din cauza de OCD, poti sa muti cuvantul “Abonare” in continuarea casutei pentru adresa de email, cum este la “Search” (poti chiar sa stergi partea de”Abonare articole”, scrie deja pe buton Abonare 🙂
    – sa muti sectiunea de articole populare sub pagina de Facebook
    – sa maresti fontul la ce citesti zilnic
    – ai putea sa ai un articol simplu cu ce ai mai citit interesant astazi/saptamana asta (sau e posibil sa strici TechNews ? )
    – o cerinta mai veche, daca in pagina web poti implementa afisarea numarului de comentarii la articole (stiu ca nu prea comenteaza lumea, momentan!, dar pentru viitor); si o sectiunea cu ultimele comentarii, undeva in dreapta, deasupra la sectiunea “Citesc Zilnic” ?

    PS: La multi ani si spor !

    Reply
    1. Ciprian

      Hmm si un articol lunar/bilunar … anual 🙂 cu aplicatii pentru telefon utile, extensii/aplicatii pentru calculator sau ce mai folosesti 🙂

  3. Mihai

    Salut și La multi ani! Stiu ca muncești foarte mult ca să poți scrie si pe blog si ma inspiri să îmi duc la bun sfârșit proiectele mai dificile.
    Îți citesc zilnic blogul si mai ales duminica seara când ai tech news. Cu alte cuvinte, cred că ar fi binevenit zilnic câte un articol scurt cu noutăți din domeniile tehnice, cu comentariile de rigoare.

    Reply
  4. Vlad

    Mie mi.ar placea articole cu calatorit, masini si review.uri pe IT. Restaurantele mai putin :p

    De imbunatanit ti.am scris e fb, pe mobil mai sunt probleme de layout si mie mi.ar placea ca din home page sa fie buton direct catre sectiunile de comments din articole.

    Reply
  5. mario

    Articolele sunt ok, poate ar trebui putin mai multe.
    Funcitonalitati ale blogului:
    -linkuri in partea de sus/jos catre articolul precedent si urmatorul
    -un buton care sa te duca sus

    Reply
  6. rivi

    la mai mare.
    Te urmaresc de putin timp, dar imi place ce vad.
    PS: nu particip la concurs 🙂

    Reply
  7. Sorin

    Oamini fiind, avem dreptu, și chiar obligația să mai facem și prostii, cu atît mai mult cît “nu sînt făcute cu rea intenție” ! Curînd vom avea bloguri generate automat de te miri ce softuri de inteligență artificială, boguri la comandă servite fierbinți către cei ce preferă strict un anumit(e) subiect(e). De aceea aș zice că ceea ce scrii este binevenit, pentru că are elementul uman. Pentru că ceea ce scrii este sincer, pentru că ceea ce faci este făcut cu pasiune. Ori lucrul ăsta se simte.
    A, poate că dacă nu de fiecare dată mi-o plăcut vrun articol, asta e cu totu altă poveste, n-are cum să-mi placă chiar absolut toate. Ar fi prea perfect. Multe din articole sînt absolut superbe din punctul meu de vedere și de aceea și continui să citesc, și din cînd în cînd să mai și comentez. Consider comentariile că un surplus benefic la aroma articolului, o completare și de ce nu, și cîte o critică.
    Singura chestie la care mă gîndesc, ar fi într-adevăr “un articol simplu cu ce ai mai citit interesant săptămâna asta“, sau chiar și în ultima perioadă, ceva, orice, nu neapărat cu caracter tehnic, un fel de scriere liberă, așa, ca și cum ai lasă gîndurile să zburde, să fie libere, și cînd spun asta zîmbesc la versurile lui Coșbuc: “Priveam fără de țintă-n sus / Într-o sălbatică splendoare / Vedeam Ceahlăul la apus, / Departe-n … … dus“, adică mă rog, de aia “zîmbeam”(!)
    O zi fantastic de extraordinar de minunată îți doresc !!!
    P.S. Aș dori să nu mă consideri în concurs: plăcerea este a mea de a commenta!

    Reply
  8. Marius

    Cred ca in ultimul an te-am urmarit mult mai des. Pe mine ma oboseste fontul. Ar fi ok un pic mai mare.

    Reply
  9. Coco Moll

    Felicitari pentru cei 6 (4) anisori impliniti! La multi ani si la mai multe articole! Mie personal imi plac articolele din zona tehnica, reviewuri plus aplicatii interesante. Multe multumiri si lui Alice pentru munca depusa… nu e usor nici sa fi critic/corector. Cred ca acest blog functioneaza si datorita ei.
    Bafta in continuare.

    Reply
  10. BT

    “Vreau să scriu mai mult și despre călătorii sau chestii simple de amenajat prin casă.”

    Nu m-ar deranja deloc daca o sa ai mai multe articole in viitor legate de calatorii si amenajari interioare.
    Felicitari pentru cei 6 ani! 🙂

    Reply
  11. Futur Fusionneur

    Keep IT going Man! Chiar dacă nu comentez des, îți citesc aproape în fiecare zi articolele 😉 Good job!

    Reply
  12. doru

    La mulți ani! Dovada că nu citesc zilnic este chiar asta: abia azi am citit articolul 🙂
    Sunt convins că urările nu au venit pentru premiul pe care îl vei acorda, sau acordat deja. De schimbat, din punctul meu de vedere nu prea ai ce. Mie imi place blogul tau, doar asta urmăresc. M’au atras articolele cu “ce ai mai facut prin casă” și cele cu jocuri in top, anuale.
    Ține’o tot așa și transmite’i salutări și Alicei, are și ea aportul său aici.

    Succes!

    Reply
  13. Ionut Bunescu

    Eu aș participa doar la mișto, ca să o aud din nou pe aia cu “eu nu mai particip dacă s-a înscris Bunescu” :))

    #NuPartikip

    Spor și baftă!

    Reply
  14. Revo Post author

    Ok, acum că a postat și Bunescu, trebuie să organizez în curând tragerea la sorți. Vă mulțumesc pentru feedback, încerc să revin și cu răspunsuri la sugestii.
    Încă mai stau pe gânduri dacă să-i includ și pe cei care au zis că nu participă. I-aș include în ideea că poate sunt mai timizi și din cauza asta au spus că nu participă. Nu i-aș include ca să nu fie reticenți să comenteze data viitoare. Încă mă gândesc. Coming soon 🙂

    Reply
  15. Revo Post author

    Am făcut aseară extragerea și câștigător este Malin. Dacă ar răspunde și la mail, ar fi tare bine 🙂

    Reply
  16. Revo Post author

    Ok, Malin nu a răspuns, așa că am fost nevoit să refac extragerea. Noul câștigător este MARIAN! Pe locul 2 este BT, care va primi premiul în caz că nici Marian nu răspunde la mail.

    Reply
    1. BT

      La multi ani! Eu sunt dispus sa te scap de boxa (daca imi vine cumva randul) 🙂

Spune-ți și tu părerea: