Au apărut primele fotografii cu Samsung Galaxy S9

By | January 29, 2018

Săptămâna trecută Samsung a confirmat 25 februarie ca dată de lansare pentru Galaxy S9, la Mobile World Congress, în Barcelona. Acum au apărut și primele fotografii cu partea din față a ambelor modele (Galaxy S9 și S9+):

Sursă foto: VentureBeat

Așa cum era de așteptat, la prima vedere sunt identice cu Galaxy S8 și S8+ și din păcate butonul enervant de Bixby este tot acolo. Din câte lasă Samsung de înțeles, la Galaxy S9 și S9+ accentul se va pune pe cameră. S-ar putea să fie primul telefon cu diafragmă variabilă între f/2.4 și f/1.5.  Coreenii vor ca f/2.4 să fie folosit pentru o fotografie mai clară atunci când este destulă lumină ambientală, iar f/1.5 să fie folosit pentru portrete și macro în medii cu mai puțină lumină.

Camera va folosi noul senzor ISOCELL, despre care au apărut deja detalii pe site-ul Samsung. Acest senzor va combina 4 pixeli din vecinătate pentru a forma un pixel mai mare și pentru a oferi imagini de o calitate mai bună. Printre îmbunătățirile notabile la capitolul “cameră” se numără și posibilitatea de a filma slow-motion la 480 fps.

Din păcate, se zvonește că Galaxy S9 va avea 4 GB RAM și 64 GB de stocare, în timp ce Galaxy S9+ va avea 6 GB RAM și 128 GB. Astfel va fi mai greu de ales între cele două modele. Tot la capitolul zvonuri putem trece faptul că senzorul de amprentă va fi de această dată poziționat cum trebuie pe spatele telefonului, sub cameră, iar în partea de jos, noile modele vor avea difuzoare stereo.

În concluzie, mai este puțin, iar eu d-abia aștept lansarea, mai ales datorită zvonurilor despre cameră.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Spune-ți și tu părerea: