Au apărut trailerele pentru Need For Speed Payback

By | June 13, 2017

A sosit acel moment din an în care apar trailerele pentru tradiționalul Need For Speed iar noi trebuie să ne dăm cu părerea. De data aceasta jocul se numește Need For Speed Payback și povestea parcă aduce un pic a Fast & Furious combinat cu The Crew și Most Wanted. Iată trailerul:

Un Ford Mustang care aleargă pe acolo, un Koenigsegg și câteva BMW X6 care sar de pe șosea cum sar capacele de bere la terase. De aici ar trebui să ne gândim că se vor duce mai mult către direcția de arcade (thank god!) decât spre simulator. Lucru care pare să fie confirmat și de gameplay trailer:

Eu recunosc că mi-am pierdut orice speranță legată de NFS. Cred că ultimul joc bun din serie pe care l-am terminat a fost Undercover, prin 2008. În rest, am mai încercat câteva, dar au fost niște dezamăgiri. Ba control foarte prost al mașinii, ba o mie de task-uri de făcut până să ajungi la o cursă și tot felul de alte elemente frustrante prin joc. Recent am cumpărat The Crew pentru PS4, pe care îl joc cu aceeași plăcere cu care jucam odată NFS. Efectiv nu înțeleg cum poți să greșești atât de grav un joc ca NFS.

Acum să vedem cum vor sta lucrurile cu Need For Speed Payback, care se lansează pe 10 noiembrie. În ultimul timp, singurele lucruri interesante din joc au fost mașinile noi și poate câteva piese bune din soundtrack.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Un comentariu la “Au apărut trailerele pentru Need For Speed Payback

  1. Andrei Cristian

    Ca orice trailer se pare ca nu dezamageste din potriva chiar arata bine. Sincer sa fiu astept sa vad ce spune lumea despre joc cand va aparea. Prefec sa nu imi fac o parere despre el doar din trailer.

    Reply

Spune-ți și tu părerea: