Iată o oportunitate foarte bună pentru mult prea mulții mei prieteni care sunt plecați din țară (și nu numai). Proiectul “Ro-Win – Succes în România” oferă 36 de granturi a câte 35.000 de euro pentru antreprenorii din diaspora care vor să-şi deschidă o afacere în țară. Și partea frumoasă este că nu sunt obligați să se întoarcă în România. Pot coordona totul de la distanță, prin intermediul unui partener de aici.
Banii vin de la UE, ca parte a programului de finanțare nerambursabilă Diaspora Start-Up. Deci nu de la statul român prin vreo tâmpenie în stilul Start Up Nation, altfel n-aș fi scris de acest program.
Proiectul are două părți:
O parte de webinarii online, la care poate participa oricine. Vor fi șapte webinarii, despre Tech, Sport, Cultură/Artă, Ecommerce, Fashion și Turism. Chiar vreau să mă uit și eu la cele despre tech, ecommerce și fashion.
O parte de cursuri, realizată de echipa Impact Hub. Teme precum: 1. De la idee la startup; 2. Start-up – primii pași; 3. Management operațional; 4. Marketing și promovare; 5. Managementul financiar; 6. Managementul echipei; 7. Strategia de lansare a afacerii; 8. Sustenabilitate & egalitate de șanse.
La cursuri nu pot participa decât cei care îndeplinesc criteriile de eligibilitate. Primul curs a început deja, ieri, 14 martie, însă este disponibilă înregistrarea. Așa că dacă vă tentează ideea, înscrieți-vă, ca să fiți cât de cât de la început în program.
Sunt 300 de locuri libere, iar la finalul celor trei luni de cursuri, 36 de planuri de afacere vor primi finanțare de 35.000 de euro și mentorat.
După “robotul de bucătărie“, iată încă o dovadă că tehnologia mai avansează din când în când și în direcții bune, nu doar către emoji.
Un startup finlandez a inventat o pereche de căști cu noise cancelling, care elimină sforăitul. Sunt făcute special pentru somn, așa că sunt wireless, mici, moi și au autonomie de 20 de ore. Prin atingerea unui buton se poate dezactiva rapid funcția de noise cancelling, pentru a purta o conversație cu persoana care stă lângă tine în pat.
Iată un video în care un nene vorbește ciudat:
https://youtu.be/x31U8fETq3Q
Cred că persoanele care oricum s-au obișnuit să poarte dopuri de urechi, le vor purta și pe acestea cu plăcere. S-ar putea totuși să creeze o oarecare dependență, așa cum se întâmplă și cu dopurile de urechi 🙂
Startupul condus de niște foști veterani de la Nokia nu este la primul produs. Au mai scos în 2015 niște căști similare care eliminau sunetul din avion, așa că sunt toate șansele ca noul produs să fie bun.
Campania este live pe Indiegogo, iar căștile au ajuns acum pe la 129$.
Am și eu o întrebare. Primul lucru pe care trebuie să-l faci dacă te apuci de o renovare generală este să alegi ușile, pentru că ele vor fi montate primele. Dar dacă nu știi încă ce culoare va avea mobila sau cum va arăta, cum alegi culoarea ușilor?
Mai mult decât atât, cu siguranță nu va fi aceeași mobilă în toate camerele, așa că nu știu cât contează alegerea ușilor în funcție de mobilă. Adică cel mult le poți alege să se potrivească cu mobila dintr-o cameră, hai două. Dar cu celelate ce faci, că nu poți să ai uși de mai multe culori prin casă.
Noi ne gândeam să le alegem să fie în ton cu parchetul, pe care îl avem deja și care va fi singura variabilă constantă prin toate camerele. Din ce am cercetat până acum, am găsit o culoare un pic mai deschisă decât parchetul. Accacia light se numește.
Având în vedere că toți pereții vor fi albi, ne-am gândit că nici nu vor contrasta și că ar trebui să deschidă vizual spațiul.
Cetățeni ai internetului, dați năvală! Începând de astăzi, 12 martie, Spotify, cel mai iubit serviciu de music streaming din lume și-a deschis serverele și pentru utilizatorii din România. Aplicația se poate descărca acum din Google Play. Însă este un fel de soft launch, pentru că nu am primit vreun anunț oficial de la Spotify.
Serviciul s-a lansat în 2008 în Suedia și de atunci a ajuns la peste 140 de milioane de abonați din întreaga lume, dintre care 60 plătesc lunar pentru un cont.
Spotify este popular datorită librăriei mari, peste 30 de milioane de piese, dar și datorită disponibilității atât pe dispozitive mobile cu Android și iOS, cât și pe desktop, prin aplicația dedicată, pe Windows, macOS sau Linux. Pe lângă asta, toată lumea îi recomandă pentru playlist-uri foarte bune și sistemul foarte eficient prin care primești recomandări de piese noi.
De asemenea, este integrat cu foarte multe alte gadget-uriși servicii. Un exemplu bun de integrare ar fi în SUA, unde îți poți asculta playlist-ul de pe Spotify când te urci în Uber.
Deocamdată nu am reușit să aflu mai multe detalii despre prețuri din aplicație. Mai investighez.
Update: Varianta Premium, fără reclame, cu calitate audio mai bună și cu posibilitatea de a descărca melodiile este 5 euro pe lună. Primele 30 de zile sunt gratis. Mai multe detalii sunt pe site-ul lor: https://www.spotify.com/ro/
The camera. Reimagined. The Phone? Not so much. Cam așa aș descrie eu Samsung Galaxy S9+. Și Samsung Galaxy S9 la o adică, că este aproape același telefon. Samsung nu a adus modificări cruciale la noua linie de flagship-uri, iar în review-ul de mai jos, vedem dacă este de bine sau de rău.
Plusuri:
Minusuri:
Hardware performant;
Argumente neconvingătoare pentru a face upgrade;
Capacități foto/video excelente;
Preț din ce în ce mai mare
Senzor de amprentă poziționat corect;
Intelligent Scan și Samsung Pass fac o treabă bună
Specificații Samsung Galaxy S9+
Display Super AMOLED de 6.8″, 1440 x 2960, 18.5:9, HDR10
Aici nu ar fi prea multe de spus. Sunt aceleași accesorii ca și înainte: un pin pentru SIM, cablul de date, adaptor de rețea, căști, adaptor USB-A la USB Type C, adaptor microUSB la USB Type C. Mai multe detalii sunt în articolul de unboxing sau în clipul de mai jos:
Abonează-te la canalul meu –>
Galaxy S9 are două mari realizări tehnologice la capitolul design. Prima ar fi că nu are niciun decupaj pentru cameră, în stilul Essential Phone sau iPhone X. A doua ar fi mutarea senzorului de amprente sub cameră.
Singurul lucru care se simte diferit față de Galaxy S8 este la îmbinarea dintre display și partea din spate, unde acum a apărut o muchie mult mai proeminentă. Părerea mea este că scopul ei este să împiedice display-ul să se spargă prea repede, în caz că telefonul cade pe muchie.
Ah, și ar mai fi ceva. Gaura pentru difuzorul de jos este acum mult mai pronunțată, nu mai sunt acele punctulețe ca la seriile precedente. Este posibil să intre mai multă murdărie acolo.
Cameră foto Samsung Galaxy S9+
Samsung Galaxy S9 este primul telefon cu diafragmă variabilă. Camera principală poate comuta între f/1.5 dacă vrei să pătrundă mai multă lumină pe senzor și/sau să separi subiectul de fundal sau f/2.4 dacă ai deja lumină bună și urmărești să obții claritate mai mare.
Am testat acest lucru pe modul “Pro” al camerei și nu există dubiu că la f/1.5 fotografiile ies mult mai luminoase. Nu știu însă dacă imaginile la f/2.4 sunt neapărat mai clare sau au o profunzime de câmp mai bună. Ochiul meu de fotograf amator nu poate distinge. Iată o comparație pe timp de zi și pe timp de noapte (primele sunt cu f/2.4):
Spre deosebire de S9, Samsung Galaxy S9+ are și o a doua cameră, cu 2x zoom. Mie mi se pare foarte utilă, pentru că poți surprinde detalii mai clare de la o distanță mai mare. Îmi va fi greu să revin la camera mea “standard”.
Sunt disponibile moduri precum: Food, Panorama, Pro, Live Focus, Auto, Super Slow-Mo, AR Emoji, Hyperlapse, Slow Motion (normal) sau Sport. Mi-a plăcut interfața, care este mai intuitivă decât la S7, însă n-am înțeles de ce au scos modul de .gif, o funcție pe care chiar o foloseam.
Cum funcționează filmarea video super slow motion la Samsun Galaxy S9+ ?
Telefonul are capacitatea de a filma 720p o scenă cu 960 de carde pe secundă, iar această funcție are două moduri. Pe auto trebuie să poziționezi un chenar undeva pe ecran. Pornești filmarea și când se mișcă ceva în acel chenar, filmarea intră automat în modul slow-motion. Pe modul manual pornești filmarea și apești tu pe buton când vrei slow-motion.
Abonează-te la canalul meu –>
Eu m-am obișnuit rapid cu modul de lucru. Am folosit-o pe manual când momentul pe care-l vreau în slow motion era predictibil și pe auto când nu știam când se va întâmpla ceva. Totuși, pe auto este posibil să dea greș dacă în interiorul chenarului există deja mișcare când pornești filmarea sau dacă zona de mișcare este prea mică în comparație cu dimensiunea chenarului.
Și în caz că întrebați, da, se simte diferența față slow motion-ul normal care era până acum pe telefoane.
Interfața
Samsung Galaxy S9+ vine cu Android 8, care are mici modificări subtile. Prima pe care am observat-o este că poți da “snooze” pe o perioadă predefinită de timp notificărilor de la o anumită aplicație. Tot pe partea de notificări, dacă în Gmail ai mai multe conturi de mail adăugate, poți selecta pentru fiecare în parte dacă vrei să primești notificări cu sunet ș.a.m.d. În Notification Panel a apărut și un “Auto Shazam”, care mi se pare foarte util. Iar cu o apăsare mai lungă pe anumite pictograme, apar funcții contextuale.
Bixby este acum mai calm. Nu se mai activează la fiecare apăsare a butonului, doar la o apăsare lungă. Însă ca nivel de cunoștințe, a rămas la fel de tolomac. Eu îi arăt un ceas pe care scrie mare Longines iar el îmi spunei că-i Seiko. Rămân la părerea că este o funcție absolut inutilă.
Intelligent Scan funcționează mult mai bine decât pe S8, pe mine m-a recunoscut chiar și cu ochelari de soare. Pe partea frontală a telefonului a apărut un LED roșu mult mai mare, care zici că-i farul din Alexandria.
Samsung Pass este un program de-al lor care te autentifică în diverse aplicații (Facebook, WhatsApp) bazându-se pe Inteligent Scan. Funcționează foarte bine!
Edge Panels au devenit deja un standard pe seria S ca și pe Note. Mie îmi sunt folositoare, pentru că acolo îmi țin aplicațiile pe care nu le folosesc atât de des ca să le țin pe Homescreen, dar nici atât de rar încât să le țin în App Drawer.
AR Emoji
Practic singura funcție care a fost anunțată cu surle și trâmbițe de Samsung. Camera frontală îți scanează fața, îți generează un “emoji” care ar trebui să semene cu tine și apoi niște .gif-uri pe baza lui. Acele .gif-uri le poți trimite în conversații pe messenger sau mai știu eu unde. Iar dacă intri în cameră și te scălâmbăi, și emoji-ul va face la fel. Așa am aflat că nu știe să scoată limba.
Doar că emoji-ul meu nu seamănă cu mine. Are altă formă a feței și ochii ba albaștri ba căprui, în funcție de cum are Samsung chef. Și sunt un pic dezamăgit pentru că eu credeam că funcționează altfel. Credeam că tu poți înregistra o anumită grimasă specifică ție pe care apoi să o transformi în .GIF și să o trimiți. Dar nu ai decât chestii predefinite.
Am avut și niște neînțelegeri cu telefonul. În prima săptămână, când suna și încercam să-l scot din buzunar, respingeam automat orice apel cu un SMS predefinit. S-a rezolvat după ce am șters SMS-urile predefinite.
Hardware și performanță
Display-ul este același Super AMOLED de excepție, HDR. Infinity Display, cum îi spune Samsung. La prezentarea oficială au spus că acesta este un pic mai luminos decât cele precedente. În practică nu am simțit mari diferențe.
Bateria de 3.500 mAh rezistă cel puțin o zi. Cred că autonomia mi s-a părut un pic mai mare decât la Note 8, în ton cu cea de la Galaxy S8+. Destul de bine, dacă socotim că este Dual SIM.
Dolby Atmos nu face diferența, din punctul meu de vedere. Nu am înțeles exact care ar trebui să fie avantajul acestei tehnologii pe un telefon. Însă cele două difuzoare sunt mult mai puternice față de ce am auzit până acum.
Dual SIM-ul este o adiție bună, însă aici ar mai fi un pic de investigat. Când l-am folosit cu Dual SIM am avut două convorbiri în care nu-mi puteam auzi interlocutorul la intervale regulate de timp. Totuși, cu Note 8 nu am avut probleme, așa că e posibil să nu fie de la telefon.
Concluzie
Samsung Galaxy S9+ este noul model de referință de pe piață. Excelează la toate capitolele, nu dezamăgește cu nimic. Însă funcțiile noi nu mi se par niște argumente convingătoare pentru a face trecerea de la un Galaxy S8/S8+ sau Note 8 la Samsung Galaxy S9/S9+.
Am primit Samsung Galaxy S9+ este primit prin campania Orange Smartphone Tester, unde există și o mică întrecere între bloggeri. Așa că dacă vrei să mă susții, poți da un share articolului. Mulțumesc! 🙂
Elon Musk a făcut un video despre lansarea Falcon Heavy împreună cu creatorii serialului Westorld. În rolul principal: Starman. Personaj secundar: Tesla Roadster.
Pentru mine (și pentru mulți alții, bănuiesc) este prima dată când văd pe video ce s-a întâmplat cu corpul care ar fi trebuit să aterizeze pe platforma din Oceanul Atlantic.