BNR va introduce bancnota de 20 de lei, cu Ecaterina Teodoroiu

By | August 1, 2019

BNR va lansa o bancnotă de 20 de lei, care va avea chipul Ecaterinei Teodoroiu pe una dintre fețe. BNR spune că această bancnotă arată susținerea pentru preocupările de consolidare a egalității de gen, în linie cu inițiativele altor bănci centrale din lume.

Și pentru că nu știam îndeajuns de multe lucruri despre acest persoanaj, m-am documentat un pic.

Ecaterina Teodoroiu a fost inițial infirmieră în timpul Primului Război Mondial. Ulterior aceasta a ajuns să fie soldat în linia întâi, impresionată fiind de patriotismul celor răniți și de moartea fratelui ei, sergent în armata României.

Și nu a fost doar de formă în război. A luptat fără frică și după ce în primă instanță a evitat capturarea, ulterior a fost capturată, dar a reușit să evadeze împușcând soldatul neamț care o păzea. În timpul războiului a fost rănită la ambele picioare și de fiecare dată a revenit pe front. A murit la datorie, în timp ce oprea ofensiva armatei nemțești. Cei care au luptat alături de ea spun că ultimele ei cuvinte ar fi fost: “„Înainte băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine!”. Generalul Berthelot chiar a numit-o Ioana d’Arc a României, pentru curajul, patriotismul și sacrificiul ei.

Cu alte cuvinte, o femeie care a avut mai mult curaj decât mulți bărbați. O adevărată eroină, din care probabil că americanii ar fi făcut un personaj-simbol-național. În ceea ce mă privește, nu țin minte să fi auzit vreo mențiune desprea ea în cărțile de istorie din generală.

în privința bancnotei, BNR va face publice în curând macheta acesteia, elementele de siguranță și identificare, precum și data exactă a lansării în circulație. Lansarea în circulație se pare că va fi cândva în anul 2020.

Surse: EuropaFM, Wikipedia 1, Wikipedia 2.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Un comentariu la “BNR va introduce bancnota de 20 de lei, cu Ecaterina Teodoroiu

  1. Dan

    O cauză pentru care nu se aude/vorbește desrpe mulți eroi este insistența cu care se bătea monedă despre ei în comunism.
    Personal cred că regina Maria ar fi fost o mai bună alegere.
    Național comunismul deșănțat al lui Ceaușescu și cel prostesc de tip ”Mândru că sunt român” (orice popor are lucruri cu care se mândrește și altele cu care nu), este motivul pentru care nu se vorbește de eroi. Ei sunt, prin contrast cu figurile de azi, incomparabili, și trebuie ținuți în uitare pentru ca figuri precum Dragnea, Nicolicea, Iordacke, Șerban să nu pară exact ceea ce sunt: interlopi cu pretins ștaiv.

    Reply

Spune-ți și tu părerea: