Care este cea mai căutată marcă auto (second hand) din România

By | January 28, 2026

V-ați întrebat vreodată care este cea mai căutată marcă auto second hand în România? Sau la ce prețuri sunt cele mai căutate mașini? Eu m-am întrebat de câteva ori, gândindu-mă că dacă îmi iau o mașină de la această marcă ar însemna că cel puțin teoretic am șansele cele mai mari s-o vând rapid second hand. Intuiția mea spunea că Dacia este cea mai căutată marcă la mâna a doua, dar se pare că nu este așa.

În fine, am primit un mail interesant de la Autovit în care nu dezvăluie numai acest detaliu, ci și care este formatul de caroserie preferat dar și preferințele cu privire la transmisia (manuală sau automată), plus multe altele.

Se pare că pe Autovit se listează lunar în jur de 22.000 de anunțuri noi, cu vârfuri de activitate în lunile martie, septembrie și octombrie. E logic ca luna martie să aibă vârf de activitate, pentru că atunci încep (sau începea…) RABLA și probabil oamenii pun mașinile vechi la vânzare ca să cumpere o mașină nouă. Mie aceste cifre îmi pun însă că atunci când publici un anunț, intri în competiție cu foarte multe persoane. Ce ai putea să faci ca să ai șanse mai mari ar fi măcar să nu-l publici în acele luni.

Ca valoare, segmentul de preț 10.000 – 25.000 euro concentrează 40% din anunțuri și 42% dintre vizualizări.

Le mai place românilor diesel-ul?

Pe scurt… da. Aproape 60% din totalul anunțurilor sunt pentru mașini cu motoare diesel. Există o ușoară scădere a vizualizărilor pe aceste anunțuri față de anul trecut, dar aș zice că insesizabilă, cu doar 5%. În concluzie, cel puțin la mâna a doua, dieselul este în continuare rege.

Cum stăm cu electrificarea, vă întrebați? Sigur nu la același nivel cu diesel-urile. Hibridele, plug-in hibridele și electricele în sumează doar puțin peste 11% din totalul anunțurilor.

Manuală sau automată?

În privința transmisiei, în sfârșit, românii au ajuns să prefere cutia automată. 65% dintre căutările din 2025 fiind pentru autoturisme cu cutie automată. Se pare că s-au dus vremurile când credința era că dacă ești șofer adevărat trebuie să iei manuală ca să “simți mașina” (chiar dacă mașina avea 100 cp în total).

În privința formei caroseriei, așa cum era de așteptat, SUV-urile au continuat să domine piața auto online, cu aproape 40% din totalul anunțurilor și al vizualizărilor, în creștere față de 2024. Pe locurile doi și trei sunt sedanurile și combi-urile. Deci nu hatchback-urile, așa cum m-aș fi așteptat eu. Păi ce ne facem cu Golf V? Nu se mai caută?

În privința anilor de fabricație, Autovit spune că a observat o concentrare a interesului în jurul mașinilor produse între 2019 și 2021, dar și modele mai recente cum ar fi 2024-2025. Nu m-aș baza pe intervalul din urmă, probabil că acolo sunt mașinile noi de pe stoc ale dealerilor, care le înscriu și pe Autovit pentru a le vinde mai repede.

Topul mărcilor auto second hand căutate de români

Conform Autovit, topul este următorul:

  1. BMW – în 2025 BMW a fost atât cel mai ofertat brand, cât și cel mai căutat pe Autovit;
  2. Volkswagen
  3. Mercedes
  4. Audi

V-am spus, pentru mine este o surpriză acest top. Mă așteptam ca pe primul loc să fie Dacia. Nu-i însă nici măcar în top 4. Nu prea înțeleg unde se duc toate acele Dacii din topul celor mai vândute mașini noi. De asemenea, m-aș fi așteptat să văd și Hyundai sau Toyota pe undeva în top. Din nou, nu sunt. Românii sunt all in pe nemțești.

În caz că vă plac extremele, cea mai scumpă mașină de pe Autovit a fost un Lamborghini Revuelto PHEV V8 de 4.0 litri și 1016 CP, listată la 726.000 euro. Iar cea mai puternică mașină listată a fost un Lucid Air Sapphire cu 1.234 CP.

În concluzie, ca să sumarizăm toate datele din acest studiu, mașina cea mai căutată dee români este un SUV BMW din 2019 – 2021 cu motor diesel, automată și la maxim 25.000 euro.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

6 comentarii la “Care este cea mai căutată marcă auto (second hand) din România

  1. vlad

    bmw, normal, nu degeaba exista steroetipuri
    dacia o ti pe viata sau o dai la rabla

    Reply
  2. alunelu

    Topul ala e pentru ca romanii iau masini nemtesti SH de la samsarii care le aduc din Germania, nu au atat de multi bani de BMW nou, dar saliveaza la ele. Dacia se ia de noua si se tine cat mai mult, cine are buget doar de Dacie nu face achizitii o data la cativa ani.

    Reply
    1. Marius Post author

      Da, dar nu e doar așa în privința Daciilor. Sunt multe firme care cumpără flote de Dacii și le revând apoi, mai sunt cei cu taxiuri și cu ride sharing. Niște Dacii tot se vând pe undeva.

    2. alunelu

      Firmele care iau flote le iau in leasing si le returneaza la final. Firma de leasing nu le pune pe autovit, au canale proprii de vanzare.
      Cele de pe taxi sunt la “finalul resursei” dupa 500.000 de km, sunt bune de casat.

  3. Rolf

    BMW are crestere si la masini noi vandute in Europa, peste Mercedes ori Audi. Interesant, de ce oare sunt asa dorite?

    Reply
  4. Cămășile negre, la guler

    Deci, să sumarizăm:
    Dacă vrei mașină nouă, musai bmw. Ai mai multe șanse să o vinzi după ce iese din garanție și „te saturi” de ea.
    Si am uitat… musai diesel… sic!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *