Ce au în comun Cambridge Analytica, Brexit și Trump

By | September 23, 2019

Că tot se aproprie alegerile și la noi, m-am uitat la un documentar despre victoria lui Trump și unul despre Brexit și mă gândeam să punctez ceva aici.

Primul pe care l-am văzut a fost The Great Hack pe Netflix. Documentarul este povestit din perspectiva unei fete care a lucrat la Cambridge Analytica. A pornit de la campania prezidențială pentru Obama, a făcut lobby împotriva crimelor împotriva umanității la Amnesty International și în final a ajuns să lucreze pentru compania care a scos UK din UE și care l-a ajutat pe Trump să câștige alegerile. De unde schimbarea asta radicală a orientăii? Nu vă spun, vă las să vedeți documentarul. Sau să ghiciți.

Documentarul nu spune foarte multe lucruri noi pentru oamenii din bula noastră. E mai degrabă o confirmare pentru ce știam deja și în același timp o referință bună pentru cei din afara bulei, care fac pe Toma Necredinciosul. Sau pentru cei care dau în continuare share pe Facebook la sondaje de genul “ce mașină ți se potrivește”. În The Great Hack se spune foarte clar și răspicat că cel mai mare ajutor pentru profilare l-au avut de la un quiz cu întrebări de personalitate.

Abonează-te la canalul meu –>

Printre altele, în documentar se menționează scurt de vreo 2 ori și numele României. Nu se dau mai multe detalii, dar bănuiesc că vă puteți da seama care este partidul care avea bugetul să angajeze Cambridge Analytica. Hint: a câștigat alegerile în 2016.

Al doilea este Brexit: The Uncivil War, pe HBO GO, cu Benedict Cumberbatch. Față de primul, e un pic mai poetic, dar se povestește un pic despre relația dintre Leave.eu și UKIP. Se concentrează pe lupta dintre șeful de campanie al lui Cameron și strategul care a ajutat Leave.eu.

Abonează-te la canalul meu –>

Nu este dat explicit numele celor de la Cambridge Analytica, ci a altor băieți: AggregateIQ. Care au fost suspendați de Facebook pe baza unei suspiciuni că și ei făceau parte din SCL Group, compania care deține și CA.

Ambele documentare spun același lucru. Cele două firme de data science au targetat pe Facebook potențialii votanți indeciși. S-au uitat la like-uri, la interacțiuni și le-au servit un quiz ca să le facă un profil psihologic cât mai complet. Apoi le-au servit automat reclame care făceau apel la pasiunile sau la temerile lor.

  • Ai spus că îți plac cățelușii? Fake News cu Hillary Clinton declarând că vrea să eutanasieze toți cățelușii fără stăpân.
  • S-au prins că nu îți plac imigranții? Fake News: Turcia va fi următoarea țară care va intra în UE. 70 de milioane de imigranți care vin spre tine.

Nu s-au dus la cei care erau 100% hotărâți. S-au dus la cei care spun că “nu mă duc la vot, că oricum nu se schimbă nimic” și i-a convins să se ducă la vot. Și să voteze în favoarea lor.

  • Ideea mea este următoarea. Sunt convins că acum nu mai există o singură companie precum Cambridge Analytica ci sute. Așa cum în anul 2019 războaiele se duc cu drone, roboți și AI, nu cu flinte și muschete, așa se câștigă și alegerile. Cu big data, AI și machine learning, nu cu postere și bannere. Sunt curios dacă USR știe asta sau ne va lovi PSD-ul din nou în 2020.

Un comentariu la: “Ce au în comun Cambridge Analytica, Brexit și Trump

  1. Ciprian

    “Nu s-au dus la cei care erau 100% hotărâți. S-au dus la cei care spun că “nu mă duc la vot, că oricum nu se schimbă nimic” și i-a convins să se ducă la vot” sau sa nu se duca la vot. La noi au aplicat tactica inversa in 2016.
    Nu au mers la fel de departe ca in Trinidad Tobago, dar avand in vedere ca acele alegeri au avut cea mai scazuta prezenta la vot a functionat schema. https://advox.globalvoices.org/2019/08/06/netflixs-the-great-hack-highlights-cambridge-analyticas-role-in-trinidad-tobago-elections/

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *