CONCURS: Hai să reciclăm un pic alături de Lidl

By | June 8, 2015

Am fost săptămâna trecută la o conferință de presă în care Lidl ne-a împărtășit câte ceva despre reciclare. Așa că dacă aveți răbdare să citiți două-trei vorbe și să faceți un gest minor, m-am gândit eu de capul meu să fac și un concurs, ca să răsplătesc o faptă bună.

Ideea este cam așa. România stă foarte, dar foarte prost la capitolul reciclare. Ştiam că stăm prost, dar nici chiar așa. Până în 2020 trebuie să ajungem la o rată de 50% de reciclare a deșeurilor municipale, iar noi suntem d-abia la 3%. Suntem așadar pe ultimul loc. Mai mult decât atât, pentru un operator economic este mai ieftin cu ~30% să arunce direct deșeurile decât să le recicleze. Răspunsul autorităților este cum nu se poate mai prost. În loc să înlesnească reciclarea, se mulțumesc să-i amendeze pe cei care nu respectă legea, când îi prind, dacă îi prind. Cu alte cuvinte, dormim în bocanci.

Ați observat probabil căsuțele verzi dacă ați fost în Lidl în week-end. Acolo, de luni până vineri, între orele 8.30-11.00 și 16.30 – 21.00, până pe 15 noiembrie, vor fi voluntari care înmânează niște saci galbeni. Dacă luați sacii și îi aduceți înapoi plini cu PET-uri, voluntarii vor înregistra pe o tabeltă cantitatea de deșeuri aduse. Deșeurile vor fi mai departe preluate și reciclate de Intersemat, o societate care s-a angajat să preia răspunderea Lidl vizavi de colectarea deșeurilor.

lidl-casuta-reciclare

Vor fi și niște premii la finalul campaniei, acordate prin tragere la sorți: un Audi A3 e-tron, 10 biciclete, 10 Smart TV-uri Samsung. Se va face și un top săptămânal și primii 100 de participanți ca și cantitate vor primi niște vouchere. Dar pe bune, nu ăsta e câștigul.
lidl-reciclare-competitia-16
Concursul meu are următorul mecanism:

  1. Luați un sac de la căsuța verde.
  2. Umpleți-l.
  3. Faceți-i o poză și postați-o în comentarii.

Am încredere că după aceea îl veți și duce la reciclat. Puteați folosi imgur, Facebook sau orice altceva vreți voi pentru a uploada pozele. Atenție numai să completați la comentarii și un e-mail valid ca să vă pot contacta în caz că random.org decide că premiul e al vostru. Am să țin deschis concursul până se strâng cel puțin 20 de concurenți, dacă nu sunt destui participanți nu dau premiul, asta ca să vă încurajez să le arătați și altor prieteni concursul.

Premiul este o trotinetă ca cele care văd că au devenit la modă prin București. Suportă 75 Kg și te poți da cu ea dacă ai până în 175 cm, deci o poți folosi în drumul spre muncă, până ajungi la metrou. Dar eu aș prefera s-o dau unui copil, că tot este luna lor.

Notă: Concursul este organizat exclusiv de mine pe principul “one good deed deserves another“. Nu am cine știe ce experiență în așa ceva așa că dacă nu iese ceva bine, să fiți indulgenți și să nu vă vărsați frustrările pe Lidl, ei n-au nicio vină.

Spor la reciclat!

22 comentarii la: “CONCURS: Hai să reciclăm un pic alături de Lidl

  1. razorsbk

    Am ajuns pana acum de 2 ori la lidl în intervalul orar corespunzător dar căsuța verde era închisă. O sa mai încerc și mâine dimineață.
    Pe site vad ca încă nu au rezolvat problema cu crearea contului. Vineri le-am dat pe mail problema și încă aștept sa se rezolve.
    O sa revin cu poza, sper.

    Reply
    1. Revo Post author

      Dubios, am încercat și eu acum să-mi fac cont și nu merge. Poate trebuie să-ți facă mai întâi voluntarii de la căsuță, că știu că au și ei acolo o tabletă cu o aplicație care îți arată câte kg ai reciclat. Mai cercetez pe teren, că se aproprie momentul magic în care trebuie să-l duc și eu. La care dintre Lidl-uri ai fost?

    1. Revo Post author

      Păi de ce nu reciclezi dacă ai cantitatea asta? Că oferă și vouchere pentru primii în top ca reciclare 🙂

    1. Revo Post author

      Poți să spui la care căsuță și cam pe la ce oră l-ai dus? Că poate le mai folosește și altora informația 🙂

    2. razorsbk

      Inca e in masina. De obicei merg la Fizicienilor dar nici acolo nu corespunde programul. E dupa cum ai noroc. O sa incerc seara ca dimineata e pustiu.

    3. razorsbk

      L-am dus pana la urma. Am prins în weekend dimineață deschis la cortul verde.

  2. Mihaela Grigoras

    Eu si sotul meu am dus deja primul sac de deseuri. Nu stiam de acest concurs, dar fac in curand fotografie celui de al doilea sac !

    Reply
    1. Revo Post author

      Mă bucur să aud, bravo! Aștept cu nerăbdare poză celui de-al doilea sac 😀

  3. Mihai

    Am luat sacul de vreo 3 saptamani si l-am tinut in magazie pana am facut aproape 3 saci 🙂 Am dus sticlele in cele din urma si le-a transferat in alti saci acolo ca sa ii poata lega la gura – 3 kg de plastic sunt in drum spre reciclare 🙂 http://i.imgur.com/yPltySK.jpg

    Reply
    1. Revo Post author

      Bravo Mihai! Acum ar trebui să fac și extragerea, că deja trece timpul trotinetei dacă aștept până la 20 de înscrieri, n-are cauciucuri de iarnă.

    1. Revo Post author

      Ha, ce tare, bravo, pe ultimul moment. Chiar mi-am dat deadline să fac diseară extragerea. Așa că vă rog să mă trageți de mânecă dacă uit 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *